luni, 12 iulie 2010

Pablo Neruda

Totdeauna


Eu n-am fost gelos
Niciodată!

Vino cu un bărbat pe umeri!
Vino cu o sută de bărbaţi în plete,
Vino cu o mie de bărbaţi între glezne şi sâni!
Vino ca un râu
plin de înecaţi
care întâlneşte marea mânioasă
şi veşnica spumă- timpul!

Târăşte-i pe toţi după tine!
Acolo unde te aştept eu
vom fi totdeauna singuri,
vom fi totdeauna numai tu şi eu,
singuri pe pământ
pentru a ne începe viaţa.



Regina


Te-am făcut regină
Există mai mari,mai mari decât tine
Există mai pure,mai pure decât tine
Există mai frumoase,mai frumoase decât tine
Totuşi,tu eşti regina.

Când mergi pe stradă,
nimeni nu te recunoaşte.
Nimeni nu-ţi vede coroana de cristal,
nimeni nu priveşte
covorul de aur roşu
pe care îl calcă fiecare pas al tău,
covorul care nici nu există.

Şi când apari,toate râurile se ridică în corpul meu
vuind,se mişcă
clopotele în cer,
şi un imn umple lumea.

Numai tu şi cu mine,
numai tu şi cu mine,iubirea mea,
îl auzim sunând.






Poema 15


Pentru inima mea ajunge pieptul tãu,
Pentru libertatea ta ajung aripile mele.
De pe buzele mele va ajunge pînã la cer
Ceea ce dormea în sufletul tãu.

În tine e iluzia de fiecare zi.
Ajungi ca roua pe corole
Subminai orizontul cu absenta ta.
Într-o eternal fugã precum e valul.

Am spus cã-n vînt cîntai
Ca pinii si catargele
Ca ele înaltã si tãcutã esti.
Si te întristezi dintr-o datã ca o cãlãtorie.
Primitoare ca un drum vechi.
Sãlãsluiesc în tine ecouri si voci nostalgice.
Eu mã trezii si uneori emigreazã si fug
Pãsãri ce dormeau în sufletul tãu.



Patagonia


Focile se împreunează
în adâncul zonelor îngheţate
în grotele amurgurilor, care-s ultimele
ţărmuri ale oceanului.
Vacile Patagoniei
se desprind de ziua
asemănătoare unui tumult, asemănătoare
unui abur greu
care-şi goneşte coloanele fierbinţi
în frigul singurătăţii.

Pustie eşti tu Americă, pustie ca un clopot:
pe dinăuntru umplută cu cântece care niciodată
nu se înalţă,
Păstorul, locuitorul stepei, pescarul,
n-au ureche, nici mână şi n-au nici pianină
sau vreun obraz care să le steie aproape:
îi veghează luna,
în jurul lor creşte depărtarea, îi urmăreşte noaptea
şi se naşte o zi anevoioasă şi lungă, aidoma celorlalte.



Absenţa



Abia te-am părăsit
şi umbli în mine, cristalină
sau tremurând,
neliniştită
rănită de mine însumi
sau copleşită de dragoste,
ca atunci când ochii tăi se închid
peste harul vieţii
pe care ţi-l dărui fără încetare.

Dragostea mea,
ne-am întâlnit
îsetoşaţi
şi ne-am băut toată apa
şi tot sângele;
ne-am întâlnit înfometaţi
şi ne-am muşcat
aşa cum muşcă focul,
lăsându-ne unul pe altul răniţi.

Dar aşteaptă-mă,
Păstrează pentru mine dulceaţa ta…
Eu îţi voi dărui, de asemenea,
Un trandafir frumos.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu