Nikolaus Lenau (n. 25 august 1802)

Visurile tinereţii

Cel tânăr crede viaţa o grădină,
Şăgalnic, zorile-i zâmbesc mereu;
În el totu-i nădejde şi lumină.
Cer îi e lumea - omul, Dumnezeu!

Lin, boarea dimineţii îi presară 
Cu deget blând în plete trandafiri;
Mângâietoare pasări l-împresoară 
Cu minunate glasuri şi-mboldiri.

Nu tulbura pe oaspeţii de-o clipă
Ai tinereţii. Umblă-ncet, sfios!
Visările ce-n zori se înfiripă
Sunt tot ce are viaţa mai frumos.

Realitatea însă izgoneşte
Cu pasu-i greu şi păsări şi visări;
Şi plin de teamă tânărul priveşte
Cum toate zboară şi se pierd în zări.

Întrebare

Eu nu-ţi cunosc a glasului dulceaţă,
Ci chipul numai, blând, ţi l-am zărit;
Lumina ta m-a străbătut semeaţă,
Şi frumuseţea ta m-a cotropit.

În valul tău mi-ai prins întreaga viaţă; 
Tot ce trăia în mine s-a topit
Şi s-a pierdut în unda ta măreaţă;
E-al dragostei etern, ceresc sfârşit!

Nădejdi şi îndoiala mea deşartă 
Aşteaptă un cuvânt al mântuirii 
Talazele ce inima nu-mi iartă

Spre ce limanuri sufletul mi-l poartă?
Spre paradisul dulce-al împlinirii?
Spre ţărmul trist, pustiu, al despărţirii?

În deşert

Dragi prieteni, nu-i zadarnic
În deşert să ne trudim, 
Ca-n nisipul vieţii, harnic,
O potecă să croim?

În nisipuri, orice urmă 
Talpa şi-ar fi risipit,
Ca hultani flămânzi, o scurmă
Vânturile şi-o înghit.

Singuri sau în caravane, 
Mii de steaguri fluturând, 
Batem drumuri lungi şi vane, 
Ţara liniştii cătând.

Spre-un liman ce nu-l ştim, pasul
Prin pustie-l potrivim
Şi-n nisipul cald, popasul
Rece, mai mult ni-l dorim.

Spre mormântu-acela chipul 
Nostru tinde pururea;
Acolo-nsetat nisipul, 
Lacom lacrima ne-o bea.

Unei fete frumoase

Ca şi roza-n păru-ţi, fată,
Mâine poate-ai să te vezi
Ofilită. Totuşi cată
Sufletul să ţi-l păstrezi.

Cu paşi repezi toamna vine. 
În curând îţi va răpi
Florile ce porţi în tine
Şi din rai te va goni.

Dacă-n zile-ntârziate
Te vei teme, negreşit,
Să-ţi pui roze, să n-arate
Chipul tău, mai vestejit,

Sufletul tău, tânăr, mare,
De-l fereşti de ger şi-amar,
Îţi va pune-n păr o floare
Strălucind şi-n moarte chiar.

Melancoliei

Mă urmezi, melancolie!
Visătoare mă-nsoţeşti!
Fie că mă-nalţ, sau fie
Că mă pierd, alături mi-eşti.

Mă petreci prin stânci cu jnepeni,
Unde vulturii domnesc, 
Unde brazi pe culmi stau ţepeni
Printre ape ce vuiesc.

Morţii, sus când mi se-arată 
Şi când lacrimi mă pătrund, 
Faţa mea întunecată
Lin, în sânu-ţi mi-o cufund.

(Poezii din volumul "Poezii Alese" de Nikolaus Lenau, Ed. Tineretului, Bucureşti, 1957. Traducere de Lazăr Iliescu)