Gligor
Sava a fost şi va rămâne, din punct de vedere spiritual, tatăl şi mentorul meu
spiritual şi ancestral. El a fost cel care, acum 17 ani, m-a împins în tumultul
cenaclurilor literare arădene şi în mijlocul oamenilor de cuvânt. El a fost cel
care, în momentele în care am fost dezorientat şi în care credeam sau chiar
scriam prostii, după ce citea, cu mare atenţie, mă aducea la loc, pe linia de
plutire: “Băi, ticălosule! Pe tine trebuie să te leg de un scaun şi să-ţi cos
pixul în mâna aia, care nu are voie să-l mai scape!” Iar apoi, ca să dea veridicitate spuselor sale, se
întorcea şi-şi consulta îngerul păzitor: “Spune, tu, Guguly! Ăsta e cretin sau
face pe cretinul! Ia-l şi du-l la cenaclu, că-l bat!”. Tot el a fost unul
dintre cei care, în momentele mele de cumpănă, m-au susţinut şi m-au învăţat să
trec peste, şi să fac aşa, pentru că altfel, nu o să-mi fie bine…
Noi, cei
rămaşi aici pe Pământ îi vom simţi în fiecare zi lipsa; cred că Aradul şi nu
numai, a pierdut astfel ultimul bard autentic şi, fără nici o îndoială, unul
dintre cei mai iubiţi poeţi ai ultimelor decenii.
Dacă veţi
citi cărţile sale veti vedea ce fel de suflet a fost şi este şi va rămâne şi cât
de mult îi păsa de semenii săi, adică de noi toţi...
“Cine ştie din
genunchi
care-i jos şi care-i peste?
care e vânjosul trunchi,
leacul ce-l aşezi pe rană
rădăcină sau coroană?
Tu întreabă şi socoate
ce nu poţi şi ce se poate.
Sufletul cel bun, mai slabul,
mai duios şi mai bolnavul,
chiar şi ultimul fiord
să te-alunge dinspre nord
mai în jos, mai către sud
unde totul e mai crud
şi căldurile se-aud.
El îţi cântă-n solz de peşte
aleluia miluieşte
doar pe-acela ce greşeşte…
Nu-i întoarce spatele
iartă-i doar păcatele!...”
L-am prețuit și l-am respectat,
iar acum îi iubesc amintirea.
Pentru
tot ce ai lăsat în urma ta, Tată, şi pentru sufletul tău frumos, Dumnezeu să te
binecuvânteze etern. Îţi voi păstra un respect şi o iubire ce depăşeşte graniţele
acestei vieţi în trup de carne!...
Dumnezeu sa-l ierte!
RăspundețiȘtergereDin pacate nu exista in vremurile acestea decat o lupta Don Quijoteasca in cultura scrisa. Murind, aceste mari personalitati ne fac sa realizam brusc maretia la care se ridicasera.
Nu exista foruri tutelare, nu exista mecenat, nu exista decat lupta amara, de unul singur, cu toata lumea, pentru Cuvant... cu cei care "FAC ADMINISTRATIA CULTURII", uitand ca ei de fapt "TREBUIE SA ADMINISTRAZE CULTURA"!...
Mulțumesc Bobo .
RăspundețiȘtergere