Trepte...
Lipsea o treaptă de la scară,de ani de zile, dar el mergea perfect.N-a observat lipsa treptei decât la-nceput.Peste câteva luni, când treapta ar fi fost pusă la loc, i s-ar fi părut la fel de nelalocul ei ca şi un mort care s-ar apuca să-nvie după două-trei luni, şi s-ar întoarce printre ai lui acasă, tocmai când bieţii oameni gustă dulcea convalescenţă a uitării, şi când îşi fac socotelile cu un tacâm în minus.
Şi mergea de ani pe scara cu o treaptă lipsă, lipsa devenind în timp, măsură şi element al variaţiei în monotonie. Scara cu toate treptele ar fi devenit o scară banală.I-ar fi trebuit iar o perioadă de acomodare, ar fi avut anxietăţi, ceva s-ar fi tulburat în echilibrul vieţii lui...
Într-o zi, cineva a mai scos o treaptă de pe undeva, din scară... Din curiozitate...” Aşa, ca să vedem ce face!”. Iar el s-a împiedicat, a căzut, şi a murit. Curiosul a zis: „ Cine s-ar fi gândit? Deh...!Ceasul rău!”.
Şi toată lumea a fost de acord cu el; nimănui nu i-a trecut prin minte că două trepte erau prea mult.
Bogdan Butariu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu