marți, 7 octombrie 2008

Bogdan BU: teatru




Un vapor pe Mureş
(teatru scurt)



Personaje: Anne Morgan – fostă turistă britanică, dar de origine română, care a venit la Arad pentru a vedea locurile natale ale mamei sale;
Morg Ana – prietena “dintotdeauna” a Annei Morgan;
Gardianul – băiat tânăr şi serios, părăsit de cel puţin o posibilă consoartă.
Décor: Debarcaderul de lângă podul de la intrarea pe insula ştrandului “Neptun”.
La ora 2 noaptea nu se mai aude decât curgerea apei, ca un sunet monoton şi liniştitor, asemenea trecerii timpului. Neonul abia izbuteşte să împrăştie întunericul dens. Altceva nimic, dacă nu luăm în considerare luminiţa din ghereta gardianului, care seamănă cu o stea; şi, într-un fel, chiar este…


Anne Morgan (tocmai îşi face apariţia, împreună cu Morg Ana): De unde vapor, fată, pe râuleţul ăsta?!… Şi la ora asta!
Morg Ana: Stai liniştită scumpo! O să vină el atunci când i-o fi timpul.
Anne Morgan (puţin blazată): La urma urmei, nici nu ştiu de ce trebuie să plecăm! Adică eu…

Morg Ana (dă din cap, agasată): Păi, nu spuneai tu că ţi s-a făcut lehamite de oraşul ăsta şi că te-ai tot duce cât vezi cu ochii, să scapi odată?… Dacă te-ai răzgândit, spune!…

Anne Morgan (după o scurtă pauză de gândire): Nu. Gata. Ai dreptate. Merg. Mi-e totuna. Am crezut că amintirea mamei mă va lega de orăşelul ăsta, dar nu!… Mă sufoc aici!

Anne Morgan (în continuare, cu amărăciune în glas): Oare totdeauna lucrurile se termină aşa de stupid?

Morg Ana: Aproape întotdeauna.

Anne Morgan: Păi, atunci la ce bun?… Adică, de ce dracu’ ne zbatem să… Şi tu la fel?…

Morg Ana: Bine’nţeles că la fel! De asta şi cred că singura soluţie e să te tot duci. Cât mai departe. Să nu laşi nici o urmă.

Anne Morgan: Te cred, numai că nu se poate. Urme laşi oricum. Faci una, faci alta, iar apoi le duci pe toate în cârcă.

Morg Ana: N-ai dreptate. Uite, o să vezi! După ce urci pe vaporul ăsta, o să uiţi tot. Ca şi cum ţi-ai fi schimbat pielea.

Anne Morgan (râde): O-ntorci pe dos şi gata! E ca nouă! Proaspătă şi fără pete! (râde strident) Fugi de-aici!

Morg Ana (serioasă): Proaspătă, proaspătă, fată!.. ca un înger…

Anne Morgan (sarcastică): Halal înger, cu sămânţa-n burtă!

Morg Ana: Va să zică asta era! Înţeleg!… Te-o lăsat şi pe urmă te-o părăsit, ticălosul!

Anne Morgan: Ce să mă părăsească?… Nici nu ştiu cum arată! M-a găsit noaptea trecută pe ştrand, moartă de foame. Am băut şi am mâncat cu el de ne-am spart!… Mâncarea ca mâncarea, dar băutura curgea valuri-valuri. Încolo, habar n-am cum s-a… (ridică din umeri) Ce mai contează?…

Morg Ana: Las’, c-o fi bine pân’ la urmă!… O să scapi de toate.

Anne Morgan: Asta-i! Dacă scap, merg, ce mai? Da’ când vine?… Barca sau vaporul ăla, ce zici c-o fi…

Morg Ana: Mai târziu un pic. Pe la patru… Până atunci, poate mai vine careva.

Anne Morgan (alertată uşor): Sper că n-ai mai vorbit şi cu alţii!…

Morg Ana (scuzându-se): Înainte să ne întâlnim azi dimineaţă. Am mai trecut pe la unii… Tot aşa, sătui până-n gât.

Anne Morgan: Cunoscuţi?…

Morg Ana: …Am auzit de ei prin oraş. Ştii cum e; vorbele circulă. Am fost şi i-am întrebat şi pe ei. Nu? Şi cine crezi că renunţă la o semenea ocazie? Nu plăteşti nici un ban şi mergi până la capătul lumii, dacă ai chef!…

Anne Morgan (bănuitoare): Sigur că da!… da’ mi se pare cam curioasă treaba cu… vaporul ăsta!… (pauză) Ascultă, tipul ăsta cu… vaporul; pe unde vine el, tocmai pe râul ăsta?… Şi, bun, să zicem că vine, dar… nu dă faliment cu atâta risipă?…

Morg Ana: Nu-i duce tu grija.

Anne Morgan: Mă rog… multe am auzit eu, dar aşa ceva… (gest de indiferenţă) Eh! Mă rog, treaba lui!

Morg Ana: Păi, nu?! Îl priveşte!…

Anne Morgan (tresare): Da’ ia stai! Tu de unde-l cunoşti?

Morg Ana (zâmbeşte): Ohooo! De când mă ştiu!… Suntem prieteni.

Anne Morgan: Aha!… Sau e din familie…

Morg Ana: Într-un fel. Dar asta e plăcerea lui. Să…navigheze. Nu coboară niciodată pe uscat. Şi pe vapor ia pe oricine. Mai ales când dă peste careva care vrea s-o rupă cu tot ce a fost, să se scufunde, să nu mai fie…adică pardon, să uite totul!…

Anne Morgan: Ştii, poate să-ţi pară curios, dar eu nu vreau să uit. Vreau doar să plec înapoi, să-mi fac un rost. De ce să uit? Bună, rea, e viaţa mea. S-o lepăd ca pe-o zdreanţă? Dar vreau să mi-o organizez altfel de acum încolo.

Morg Ana (evaziv): Sigur!… E normal!…

Anne Morgan: Numai chestia asta cu vaporul mi se pare cam scâlciată!…

Morg Ana: Cum aşa?

Anne Morgan(logică de om păţit): Mă tot gândesc cine o fi ăla de cară atâta lume încolo şi-ncoace şi bani ioc! Adică, înţeleg, duci o dată, duci de două ori, de zece ori, nişte amărâţi; dar aşa, toată vremea?!…

Morg Ana: Ce vrei?! Fiecare cu ciudăţeniile lui!

Anne Morgan: Eeh, farafastâcuri! Eu n-am pomenit om aşa de plin de parale, încât să dea de-a azvârlita cu ele, doar aşa, de dragul unor mofturi!
Morg Ana: Ce-ţi trece prin minte! Prietenul meu…

Anne Morgan: Mira-m-aş să nu vrea nimic! Poate nu ştii tu, da’ o fii unul din ăia care… Mă rog, cu tine nu, dacă zici că-i eşti prietenă…

Morg Ana: Cum adică? Zi mai lămurit!…
Anne Morgan: Ce pricepi aşa greu? Te ia cu zăhărelul până te-nghesuie într-un colţ. Şi după ce se satură, zvîrrr cu tine în apă!…(pauză) Ţie chiar nu ţi-e frică?…

Morg Ana (râde cu poftă): Doamne, la ce te duce capul!

Anne Morgan: Uite că mă duce! După ce am păţit-o…

Morg Ana: Stai liniştită, fato! Îl cunosc! Doar am călătorit de atâtea ori cu el!…

Anne Morgan: Nu-i chiar aşa de simplu. Îl cunoşti tu, dar nu-l cunosc eu.

Morg Ana (vag iritată): Bine, măi fată, dacă n-ai încredere, rămâi aici. Nu te obligă nimeni la ceva ce nu vrei.

Anne Morgan: Păi, mă şi gândeam. Bun. De plecat plec, dar nici măcar nu ştiu unde vreau s-ajung. Şi dacă am s-ajung undeva, ce o să găsesc acolo? Mă lăsaţi pe vreun chei, părăsită-ntre străini, să crăp de foame?!… Păi, dacă tot e să crăp, ce să mă mai vântur, crăp aici şi s-a terminat bâlciul!

Morg Ana: Cum vrei…

Anne Morgan(arţăgoasă): Cum vreau, pe dracu! Dacă ar fi după mine…

Morg Ana: Când ne-am întâlnit, erai disperată, gata s-o sfârşeşti!

Anne Morgan: Las’ că nici acum nu mă dă binele afar’ din casă, dar mă gândesc şi eu; adică, scap de-o belea şi dau într-alta? Cum vine asta?

Morg Ana(persuasiv): Ţi-am zis atunci să vii cu mine. Te duc departe, într-un loc cu multă lumină şi linişte. M-ai întrebat: cât de departe? Şi ţi-am răspuns: atât de departe, încât o să uiţi că vreodată ai îndurat câte ai îndurat. Parcă-ţi văd licărirea aceea a speranţei din ochi. M-ai întrebat dacă acolo o să-ţi fie foame şi ţi-am zis că niciodată nu-ţi va fi foame. Şi după asta, te-ai luat după mine şi ai venit încoace.

Anne Morgan: Recunosc, nu zic nu. Dar acum parcă m-a luat frica… Nu-l cunosc nici pe ăla cu vaporul…(pauză) Nu ştiu cum să-ţi spun… Adică, ce mai, nu pentru mine!… Mi-e teamă pentru copil!…

Morg Ana: Ce-i cu el?

Anne Morgan: Tocmai asta e! Ce se va întâmpla cu el?

Morg Ana(ridicând din umeri): Simplu. O să fie cu tine.

Anne Morgan: Cu mine, cu mine… Şi dacă se-ncurcă treburile şi dau chix?…

Morg Ana: Eeh, ştii foarte bine că n-o să fie aşa! Şi chiar de-ar fi, atunci aici nu-i aceeaşi poveste?

Anne Morgan(încurcată): Cam… (pauză) Pe aici tot am mai început să cunosc…Nu sunt nici la mine acasă, dar aici a trăit mama… Poate aş găsi pe cineva care să…

Morg Ana(voce neutră): Oricum, va trebui să te hotărăşti. În scurt timp va apare vaporul şi…(înalţă din umeri)

Anne Morgan(oftează): Greu, al naibii de greu. Să te hotărăşti… Fără să şii pe ce! Altfel ar fi dacă cineva ţi-ar spune, uite eu am fost, am văzut, e aşa şi pe dincolo. Cântăreşti şi…

Morg Ana(reproş): Doar nu-ţi închipui că te duc la întâmplare. Am trecut pe acolo de atâtea ori!…

Anne Morgan(iritată): Atunci de ce nu zici clar ce şi cum e acolo? Nu mi-ai zis decât că e lumină, linişte şi că nu mori de foame!…

Morg Ana: Păi,… mai mult… N-ajunge?

Anne Morgan: Lumină şi linişte… Astea pot fi oriunde! Că nu mori de foame… Haida de! Unde dracu-n lumea asta nu mori de foame?! Şi încă n-a aflat nimeni de locul ăla!

Morg Ana: Ba au aflat!… Unii…au şi mers… Însă nu s-au mai întors…pentru că…

Anne Morgan: Dacă nu s-au mai întors, de unde ştiu cei care au plecat în urma lor? (pauză prelungită)



Gardianul( deocamdată i se aude doar vocea):
Hei! Care eşti acolo? (Anne Morgan tresare) N-auzi, măăă?!… Răspunde, care te-ai pripăşit pe-acolo? (După o clipă de linişte, apare gardianul; Morg Ana se retrage în umbră. Anne Morgan îl aşteaptă, el se apropie prudent.) Ce faci aici?!

Anne Morgan(timidă): Aşteptam… vaporul!…

Gardianul(repezit): Ai chef de glume?! Ce vapor aştepţi tu aici? Pe aici nu trec vapoare!…

Anne Morgan(descumpănită): Poate nu ştii ‘mneata… Trebuie să sosească…

Gardianul(ofensat): Uite ce e, mie să nu-mi îndrugi bazaconii! Spune ce vrei şi... valea!

Anne Morgan: Zău că… (priveşte derutată spre Morg Ana) O fi vreo încurcătură şi încă n-ai aflat!…

Gardianul: Aha! Adică eu stau degeaba, nu?! Şi, mă rog frumos, de unde ştii tu că vine un vapor?

Anne Morgan: De la doamna…(arată în direcţia în care se află Morg Ana)

Gardianul: Care doamnă?

Anne Morgan: Cea de colo!…

Gardianul(priveşte într-acolo, apoi spre Anne Morgan, suspicios):
Doar nu vrei să spui că mai e cineva pe aici, în afară de noi!

Anne Morgan(ţâfnoasă): Eeh, comedie! Mă faci proastă!?

Gardianul(amuzat): Uşurel, uşurel… Aş zice că tu mă faci pe mine şi prost şi chior…

Anne Morgan(regretă): Vai,…băiatule, cum îţi închipui!…eu să…nu-s din alea…am eu destule necazuri, nu-mi arde…(spre Morg Ana) Uite-o colo!… Stă în umbră şi tot face semne… Ba, mai şi râde ca o apucată…

Gardianul(înţelegător): Hai fată, lasă!…Nu văd nici o doamnă. Du-te în treburile dumitale…

Anne Morgan(intrigată): Culmea! Ce, am vedenii?!

Gardianul: Poate că ai, poate că nu… De un’ să ştiu eu?… Chestia e că nu văd nimic! (înalţă din umeri)

Anne Morgan(îl ia de mână): Aşa? Hai cu mine! Te pun faţă-n faţă…(După câţiva paşi se opresc. Morg Ana a dispărut.) Păi, aici…

Gardianul(pus pe glumă): Aici ce ?

Anne Morgan(cu îndoială): De ce-o fi plecat ?

Gardianul: Să-ţi spun? (Fata îl priveşte mirată. El zâmbeşte.) I s-o fi părut că nu-s destul de chipeş.

Anne Morgan(surâs vag): Zău, ţie-ţi cam arde de glume…(cade pe gânduri.)

Gardianul: Păi, altfel cum!…

Anne Morgan: Ascunde ceva ?… Nu vrea să se afle… Ori te cunoaşte şi…

Gardianul(convins că fata e cam într-o ureche):
Las-o în pace!… Ce-ţi pasă ţie? Fiecare cu ale lui… Întoarce-te frumos acasă şi culcă-te. Tu eşti o fată cuminte. Nu e bine să fii la ora asta pe străzi. Parcă ai fi o…d-alea, Doamne apără!…

Anne Morgan(ton obsedant): Şi vaporul?… Dacă trece?…

Gardianul(blând): Fată dragă, nu pricepi! Nu poate fi nici un vapor pe aici. Cel mult o şalupă… şi, în nici un caz la ora asta. Cine ţi-o fi băgat în cap şi trăsnaia asta?…

Anne Morgan(priveşte în locul unde fusese Morg Ana):
Tot n-am unde să mă duc, aşa că…

Gardianul: Cum n-ai? Nu eşti de-aici… şi nu te-ai aciuat şi tu pe undeva… Vai de sufletul tău! De-aia visezi tu vaporul ăla!… Crezi că o să te ducă!…

Anne Morgan: Şi de asta… Apoi mă gândeam că undeva, departe…

Gardianul(se trage încurcat de ureche):
Adică n-ai un ban pentru dormit, dar poţi plăti vaporul!… Ciudată treabă.

Anne Morgan: Păi vezi? Asta e! Pe vapor nu dai un ban!

Gardianul(fluieră a mirare): Ce vorbeşti?! Şi cine-i ăla care te duce pe gratis? Că din ăştia eu…

Anne Morgan: Naiba ştie! Doamna spunea..

Gardianul: Iar doamna! Păi, nu vezi, măi fată, că s-a topit?!

Anne Morgan(încăpăţânată): Trebuie să fie pe aici. Are ea ceva de nu vrea să dea ochii cu alţii. O dibuiesc eu când pleci; să spună lămurit ce şi cum! La urma urmei…

Gardianul: La urma urmei, ce?…

Anne Morgan: Ce pierd? E tot un drac pentru mine!…

Gardianul: Bine, măi fată, înţeleg eu că nu te-nghesuie binele, dar nici viaţa nu-i de lepădat!

Anne Morgan(scârbită): Decât aşa…

Gardianul(milos): Ştii ce? Dau o raită prin preajmă. Ştii, serviciul. Mai alung vagabonzii care circulă pe aici… Tu gândeşte-te. Sunt şi eu singur…Copii n-am. Se găseşte o bucată de pâine şi pentru tine, dacă vrei… Măcar să am şi eu un suflet, acolo… Şi ne-om tîrî zilele. (O ia de mână.) Hai, gândeşte-te până mă-ntorc. (iese)

Anne Morgan(răvăşită de spusele gardianului):
…şi ne-om tîrî zilele…(zâmbeşte cu amărăciune.) De ce dracu’ să le mai tîrîm?…

Morg Ana(apare din umbră şi se apropie încet): Ce zici?… Simpatic băiatul!…

Anne Morgan(tăios): De ce ai plecat?

Morg Ana: Nu-mi place să fiu văzută de oricine.

Anne Morgan(cu îndoială): Sigur! (pauză) Ia zi-mi, te rog, ce fel de vapor mai e şi ăsta, de nu-l ştie nimeni?

Morg Ana: Cum nimeni?…

Anne Morgan: Nimeni! Nici măcar gardianul!…

Morg Ana: Ohoo, e normal! Gardianul cunoaşte doar orarul curselor curente. Cele particulare, n-are de unde…

Anne Morgan: Aha!…

Morg Ana: Ţi-am spus clar că e vorba de un prieten.

Anne Morgan: Aşa-i! (pauză) Dar tu de unde ai aflat că vine tocmai acum, în pragul dimineţii?

Morg Ana: Mare lucru! Mi-a dat un mesaj pe telefonul mobil.

Anne Morgan: Să-l văd!

Morg Ana: Ce?

Anne Morgan: Mesajul!…

Morg Ana: Aaa, acum zici, după ce cred că …l-am şters!… Nu mai îl am… De ce să-l fi păstrat?

Anne Morgan(înciudată): Ca să mi-l arăţi! Să mă conving şi eu că…

Morg Ana: Dar înţelege că nu vreau deloc să te conving. Pe nimeni nu vreau. Crezi, bine, nu crezi, te priveşte! (dispreţuitoare) Acum, că ai să mergi cu băiatul ăsta tânăr, ai o perspectivă grozavă!…

Anne Morgan: Aaa, ai şi tras cu urechea!

Morg Ana: Mare lucru! Dacă eram acolo…

Anne Morgan: Unde acolo, că nici măcar nu te-a văzut! Se uita la tine de parcă erai aer! Şi pe urmă te-ai topit!

Morg Ana: Bietul băiat! Poate nu vede bine!… (pauză) Deci, te-ai decis să rămâi.

Anne Morgan(repezită): De unde ai scos-o? parcă poţi aşa… O hotărâre din asta nu-i o glumă!

Morg Ana: De! (ca şi cum n-ar mai privi-o) Oricum, eu am plecat. Uite, soseşte vaporul…

Anne Morgan(tresare): Unde?!… (în cumpănă) Nu-l văd! Doar ceaţa asta care s-a lăsat peste apă…(scrutează orizontul)

Morg Ana: Da, da!… Acolo în ceaţă, norul acela prelung. Parcă-i un pântec de balenă…

Anne Morgan: Ce aiureală! Nu văd decât ceaţa. Parc-ar fi un nor de frişcă, mai degrabă!…

Morg Ana: Ai răbdare. Până ţi se obişnuiesc ochii. Când o s-ajungă mai aproape. Nici luminile nu se zăresc încă… Le îneacă ceaţa. Iar vaporul e şi el alb; ca o zăpadă proaspătă…

Anne Morgan(subjugată): Alb?… Ca o zăpadă… Trebuie să fie foarte frumos!…

Morg Ana: Ţi-am spus. Nici n-ai visat aşa ceva. Şi o linişte… ca dintr-altă lume.

Anne Morgan(fascinată): Ce linişte, Doamne!…

Morg Ana(persuasiv): Ei, vezi? Acum se apropie. Alunecă uşor…ca o nălucă albă…

Anne Morgan: Şi scânteiază! Ca şi cum l-ar fi năpădit licuricii!…

Morg Ana(râde amuzată): Nu-s decât luminile de pe punte. Dar vezi ce mare este!… Parcă ar pluti un oraş întreg.

Anne Morgan: Nici nu-mi închipuiam că există aşa ceva! Să mergi,… să mergi…! Să nu se termine nicicând călătoria.

Morg Ana: Dacă vrei, nu mai cobori; şi va fi fără sfârşit.

Anne Morgan: …fără sfârşit… fără sfârşit…(se înfioară, apoi continuă nedumerită) S-a făcut frig!

Morg Ana: Poate puţin… Se ivesc zorii. Nu ştiu, mie nu-mi este frig.

Anne Morgan: Pe vapor o să fie cald! Stăm la soare… şi dacă e arşiţă, ne bălăcim în apă!…

Morg Ana: Sigur! Ai acolo tot ce doreşti.

Anne Morgan(extaziată): Nu-mi vine să cred! De unde atâta?… Şi de ce mie?…

Morg Ana(o cuprinde după umăr cu braţul): Linişteşte-te! Nu te mai frământa. (Anne Morgan se-nfioară brusc la atingerea ei.) Ai şi tu tot dreptul!… (Dar fata nu mai suportă atingerea ei şi se desprinde tremurând. Morg Ana zâmbeşte enigmatic.)

Anne Morgan(după o clipă îşi revine): Eşti rece ca ghiaţa! (apoi timidă) Iartă-mă, mi s-a părut… cred că eu… nervii mei…

Morg Ana(calmă): Normal! Dacă tu arzi ca o flacără!…

Anne Morgan(se linişteşte): Ard zici! (râde) Mă mir că n-am luat foc!…

Morg Ana: Te obişnuieşti. În curând n-o să mai… Ei, gata! Vii?

Anne Morgan(ca în transă): Ce frumos e! Parcă s-a deschis cerul! (Morg Ana face câţiva paşi înspre râu.) Şi nu trebuie decât să intri…

Morg Ana(se opreşte): Haide! O să ai tot timpul să-l priveşti!…

Anne Morgan: Mi-e frică!…

Morg Ana(tandră): N-are de ce să-ţi…

Anne Morgan: Dacă se murdăreşte?… Vaporul!… E atât de alb şi de curat!

Morg Ana: Nu fi copilă! Haide! (îi întinde mâna.)

Anne Morgan: Stai să mă descalţ! (îşi aruncă pantofii) Să nu duc nici praful!… (înaintează ca vrăjită)

Gardianul(reapare): Uite, m-am întors! (se uită în jur) Unde te-ai?… Hei, m-auzi?… (Anne Morgan nu-l aude; păşeşte ca hipnotizată pe maginea malului) Măi fată, ce naiba!… (o zăreşte în ultima clipă cum umblă ca o somnambulă) Stai! (se repede pe urmele ei şi o prinde în timp ce păşea în gol, aruncând-o pe malul apei) O, Doamne, da’ ţicnită mai eşti! Ce voiai?… (Pauză. Anne Morgan e total absentă, n-are nici o reacţie.) De ce nu răspunzi?… Adică de-astea-mi eşti!…

Anne Morgan(priveşte rătăcită în jur): Vaporul…alb…şi luminile…unde…

Gardianul(repezit): Nu e nici un vapor! De câte ori să-ţi mai spun?

Anne Morgan(disperată): Aici era!… Alb… ca o zăpadă proaspătă… plutea şi era linişte… Doamne, ce linişte!…

Gardianul(blând): Ce rost mai are acum?… Lasă, hai să mergem… (vrea s-o ridice, dar ea se zbate.)

Anne Morgan(cu voce tremurată): Nu, nu! Vreau să-l aştept! Se va întoarce… Şi dacă nu-s aici… niciodată n-am să-l mai găsesc… Nu-nţelegi! Trebuie să plec cu el!…

Gardianul(zăpăcit complet): O să pleci, o să pleci!… Fii liniştită! Te hodineşti olecuţă şi după aia…(face semn cu mâna spre zare)

Anne Morgan(se ridică în genunchi şi priveşte cu ochii măriţi ca de o spaimă): Acum aş fi fost departe… pe puntea aia cu sute de lumini… De parcă l-ar fi năpădit licuricii…(resemnare disperată) Gata!… S-a dus!…Şi s-a isprăvit!… (ţipă) De ce a trebuit să cad ca o proastă, tocmai când să urc! (plânge în hohote)

Gardianul(furios): Pe dracu’! Eu te-am… Altfel te duceai la fund!

Anne Morgan(cu ochii mari de uimire): De ce nu m-ai…

Gardianul: Cum era să te!… Doamne nu mă lăsa! Păcat de sufletul tău!…

Anne Morgan(în aceeaşi reverie): Ooo, să fi văzut cum luneca pe apă, fără foşnet…alb…alb…strălucitor…o minune!… Mă descălţasem să nu-l murdăresc… Şi aveam… Adică scăpam de toate!…

Gardianul: Chiar că scăpai, săraca de tine! Cu burta plină de apă puturoasă! (o zgâlţâie de umeri) Trezeşte-te odată!

Anne Morgan(ca de pe altă lume): Ce… ce s-a întâmplat? (se dezmeticeşte)

Gardianul: Asta tu trebuie să-mi spui!

Anne Morgan(încă pierdută): Păi, doamna…Morg Ana… şi vaporul…zicea că plecăm…

Gardianul: Şi unde-s?

Anne Morgan: S-au dus…dacă eu…dacă eu n-am…

Gardianul: Nu fi fraieră! Cum să se ducă? Un vapor nu piere aşa, fără urmă! L-aş fi văzut. L-ai vedea şi tu! Că doar nu e pasăre, să se topească în văzduh!…(pauză)

Anne Morgan(pe gânduri): E drept!… Atunci, cum?!…

Gardianul(ridică din umeri): O nălucă de a ta! De un’ să ştiu ? Poate eşti puţin bolnăvioară şi…

Anne Morgan(neagă din cap): Şi acum?…

Gardianul: Acum, ce?

Anne Morgan: Cu mine, zic! Eu ce fac?…

Gardianul: Vedem!… Hai, mergem acasă!… Mănânci, dormi, te pui pe picioare… Îţi găsesc ceva… Muncim şi ne ducem zilele. O nădejde tot ne mai rămâne, atâta timp cât mai e şi un strop de viaţă!…
Pornesc amândoi cu paşi lenţi spre luminiţa de la ghereta gardianului. De câteva ori, Anne Morgan întoarce capul şi priveşte apa Mureşului, ca şi cum ar spera să vadă iar năluca aceea. La un moment dat se opreşte.

Anne Morgan: Doamne, ce alb era!…


- sfârşit-

Bogdan Butariu
Arad, 7.09.2006

Un comentariu:

  1. Bogdan, interesanta piesa ta. Previzibila poate putintel in idee - vaporul l-am asociat cu luntrea lui Caron. Iar alter egou-ul ei e vizibil inca de la inceput, din numele personajului. Ai dat cheia repede cititorului, dar poate asta ti-ai propus.
    Finalul ma asteptam sa fie altul - adica ea sa plece cu vaporul in moarte. Asa mi s-a parut firesc. Dar si finalul tau sta in picioare.

    Ne auzim!
    George

    RăspundețiȘtergere