O baltă grea, de smoală e cerul
Şi furtuna îmi spulberă grădina
Cu fragede zambile...
Sunt singură...
În suflet am numai amintirea
C-am tors din furca vremii
Un trist fuior de zile...
Simt cum se stinge visul
Sub feerii de raze,ce se topesc în neguri
Rămase din trecut...
Durerea mea-i asemeni
Cu moartea din petale,
Pe care vijelia
Se frânge-ntr-un sărut...
O, cine se strecoară cu ispitiri deşarte
În jurul meu să crească a plânsului vorbire,
Pe umeri să-mi anine
A deznădejdii mantă
Şi-n mâni
Să-mi furişeze
Potirul cu suspine!
Declin
Într-un interior de seră,
Se stinge un parfum divin
De flori de sânge,
Flori de ceară
Şi violete în declin...
Privind decorul trist şi rece,
Asemena unui covor,
Un gest, o umbră,
O tresărire, un ecou...
Nu e nimic...
Tăcerea-adâncă domină
Tragicul declin,
În care trist şi-ncet se stinge
Parfumul straniu, dar divin...
Se schimbă florile-n fantome
Cu tainice priviri de mort,
Şi nu ştiu:
Florile sunt moarte?
Ori poate sufletul ce port!
Lumină din amurg
Lumină din amurg, lumină nouă,
Îmi amurgesc şi mie anii
Ca şi ţie,
Când te-nfăşoară-a nopţilor
Magie...
Lumină din amurg şi viaţa mea,
Cu nici o stea,
Cu nici o izbândire...
Dormi peste şesuri largi de nea,
Eşti rece şi te stingi,
Lumina mea,
În trista haosului risipire...
Lumină din amurg,
Lumină grea!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu