luni, 31 martie 2008

Bogdan BU: la început de drum...




Încercare de (Auto) Caracterizare

  • Sunt, de regulă, o persoană introvertită, închis de obicei în ale mele şi destul de rezervat, dedicat aproape în întregime scopurilor mele de realizare, în primul rând profesională şi materială. Am avut totdeauna un mare respect faţă de autorităţile supranormative şi pentru ierarhiile prestabilite, respectând litera şi spiritul lor. Mişcările dezordonate şi impulsive, imprudente şi negândite mă irită, căci îmi subminează eforturile de promovare a unor metode de lucru rapide şi eficiente. Eu nu voi fi niciodată omul care să se avânte orbeşte într-o afacere, totdeauna voi sta să mă gândesc de zece ori înainte e a da semnalul verde. Trei au fost atuurile mele în activităţile pe care le-am avut de-a lungul timpului, până-n momentul de faţă: organizarea, disciplina şi tenacitatea. Cu ajutorul lor, şi acum sunt în stare să urmăresc un obiectiv până-n pânzele albe, dacă e cazul, şi să epuizez în scurt timp forţele adversarilor. Respectul pe care l-am impus prin felul meu de a fi, prin modul în care mi-am înţeles sarcinile şi prin rolul pe care l-am avut într-un colectiv sau altul, m-a ajutat foarte mult din punct de vedere social şi profesional.
  1. Am avut şansa să lucrez sau să profesez în cele mai diferite domenii. De la şase ani am început coregrafia, de care m-am ţinut aproape 9 ani, în care am vrut să fac carieră şi pe care am fost nevoit să o părăsesc din cauza unor probleme grave de sănătate; nu ştiam sigur dacă voi mai avea două picioare sau dacă voi fi nevoit să “ţopăi” o viaţă întreagă într-unul singur. Cred că acesta a fost şi unul dintre cele mai mari eşecuri ale mele. Din 1987 am început să merg la Radio; deocamdată doar mă “jucam” lângă fratele meu care era angajat acolo ca operator. După un an de aşa zisă joacă, am început să fac înregistrări, să fac ilustraţii muzicale, şi alte trebuşoare de genul ăsta, încurajat şi îndrumat fiind de toţi oamenii pe care i-am cunoscut acolo. Aşa a început cea de a doua mare pasiune a mea. De boala asta n-am scăpat nici până în momentul de faţă! Şi ştii cum se zice: dacă nu ţi-ai găsit leacul până acum, obişnuieşte-te cu boala! Din 1994, în urma unor evenimente mai puţin plăcute, am decis să mă mut definitiv la Arad, oraşul natal al tatălui meu. A început perioada muncilor denumite în mod peiorativ “de jos”. Am fost, în ordine mai mult sau mai puţin cronologică, telefonist, tâmplar, bucătar, inspector de asigurări, redactor la un ziar, croitor în piele, dresor de câini pentru pază, şi, nu în ultimul rând,… îngrijitor de alei şi spaţii verzi! Da, da! Ai citit bine! Îngrijitor de alei şi spaţii verzi! Chiar îmi făcusem, în glumă, o carte de vizită, în care trecusem pompos, funcţia de “Director de Imagine”! Una dintre cunoştinţele mele, om suspicios de felul lui, chiar s-a uitat încruntat la mine; “Cum adică director de imagine? Da’ ce faci tu acolo?” Am ridicat din umeri şi l-am “luminat”: “Am grijă ca cel care vrea să facă o poză, aceasta să nu conţină tot felul de mizerii, gunoaie şi putreziciuni care i-ar strica imaginea!…” În realitate era greu să-i explic că eu de fapt măturam curtea de la Astra Trinity şi că pieptănam iarba ca să nu se mai vadă nici o frunză pe jos! Dar, mă rog! De multe ori se întâmplă să nu facem cea ce ar trebui de fapt să facem. Asta e o tară a umanităţii, care pare să fie bătută în cuie!
Din 1995 am început să frecventez şedinţele cenaclului literar “Luceafărul” din Arad, iar din 2000 am început să merg şi la cel ţinut de Uniunea Scriitorilor. O adunătură de scriitori, mai mult decât amatori aş zice eu, oameni de spirit, alături de care am petrecut clipe splendide. Acest fapt m-a încurajat să pornesc pe cel de al 3-lea drum care m-a ajutat din punct de vedere moral. O dată intrat în acest cerc, în acest mediu mai bine zis, am avut acces şi la alte experienţe unice, fiecare în felul ei. Am strâns pentru publicare material îndeajuns pentru 2-3 cărţi, material ce conţine proză scurtă, încercări de teatru, poezie şi, acum este în lucru un roman terminat de curând. Sper ca până la vară să pot realiza măcar un volum de proză scurtă cu care să pot ieşi pe piaţă. Dar astea sunt proiecte de viitor, şi cum viitorul nu poate fi decât incert…
Dar, să merg mai departe şi, dacă ţi-am spus câte ceva despre puţinele mele calităţi, trebuie să fac un efort, să-ţi vorbesc şi despre defecte. Cred că principalele mele defecte, ar fi încăpăţânarea oarbă, negativismul, intoleranţa şi pesimismul, însuşiri care îmi încurcă iţele de multe ori. S-ar putea crede că profit de pe urma celorlalţi prin adoptarea unei atari conduite, dar în realitate trebuie să accept că îmi fac singur rău, ridicându-mi singur obstacole suplimentare. Cred că e important să înţeleg că viaţa nu constă exclusiv de succese materiale şi profesionale; cu cât voi realiza asta, va fi cu atât mai bine pentru mine. Din aceste defecte principale, iau naştere altele, condiţionate puternic de experienţele trăite până-n prezent. Sunt genul de om care “tace şi face”, retras (asta sunt convins că se vede!), timid de multe ori, cu obiective foarte clar fixate în minte, şi cu o tenacitate deosebită în a le urmări şi în a le atinge în cele din urmă. Rareori mă exteriorizez sentimental prin efuziuni de tandreţe, considerând că nu e nevoie în general de toate acestea şi că faptele ar putea să mă reprezinte mai bine. Din cauza acestor reţineri pe plan afectiv, pot părea rece, distant, cu o inimă de piatră, complet neimpresionabil, de multe ori chiar “cu nasul pe sus”. Dar această imagine nu e de fapt decât un “cover” de proastă calitate, care mă dezavantajează total. În realitate am nevoie să dau şi să primesc multă dragoste, în permanenţă, de la cei pe care-i iubesc şi care, la rândul lor, susţin că mă iubesc, chiar dacă aceste manifestări nu sunt puternic exteriorizate. Sunt de regulă foarte generos, dar nu pot ierta uşor dacă o persoană trădează încrederea pe care i-am acordat-o în urma unei îndelungate reflecţii. Mânia mea devine adesea periculoasă, iar în formele mai atenuate, se transpune într-un criticism acid.
Cam asta ar fi, în linii mari, vizibile cu ochiul liber din Lună, încercarea mea de auto caracterizare. Liniile mai mărunte, care ar putea ajuta la definirea umano-animalului numit Bogdan Butariu, sunt mult mai multe la număr, sunt mult mai greu de dezvăluit şi în orice caz, este necesar un alt cadru; pornind de la o concepţie care m-a călăuzit mereu pe plan literar, concepţie conform căreia fiecare viaţă de om este o istorie, socotesc că mai sunt mulţi ani în care pot fi deschis şi citit de către cei interesaţi, asemeni unei cărţi…

Bogdan Butariu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu