Dana Banu

Poem cu femeie înaltă şi vie

motto:"maică plângând, spălând pietre"

(Paul Aretzu)

Am văzut o femeie cu năframă neagră stând la capătul serii

Printre crengile de cireşi înfloriţi adia un vânt de vară

aproape transparentă şi vie, înaltă în vis, tremurătoare.

Călcând peste ape atunci, m-am oprit în dreptul ei

şi am întrebat-o pe ea, cea care-şi născuse fiii la marginea zilelor sale:

Unde e maică? Unde e locul de trecut fără vamă?

Din ochi îi curgeau lacrimi, din inimă sânge,

Nime-n lume n-o vedea, nime-n lume n-o ştia,

Numai unul, zidul 'naltul ce desparte-un om de altul, la capătul serii.

Când am ajuns o femeie înaltă şi vie, m-a luat de mână

Şi m-a dus până în mijlocul pământului.

Păsările cerului au pierit, luminile s-au stins cu toatele

Durerea plecase din carnea noastră, nu mai aveam trupuri

Atunci am scris poemul acesta şi ne-am întors

înspre dimineaţa cea vie a lumii.

Printre crengile de cireşi înfloriţi, adia sufletul nostru spre vară.

Dana Banu, 27 mai 2008