La Akhmatova motivul poetic este dragostea, în special cea interzisă şi dragostea tragică.
La maturitate abordează teme civice, patriotice şi religioase în volumele Belaya staya, Podorozhnik( Pătlagină) şi Anno Domini MCMXXI(1922).
Această diversitate a temelor abordate a fost greşit interpretată de criticii oficiali ai URSS clasificând-o "burgheză şi aristocrată". Mai mult, pornind de la o poezie unde trata două motive: dragostea şi Dumnezeu, a fost caracterizată ca fiind jumătate călugăriţă şi jumătate prostituată. Executarea în 1921 a fostului său soţ, Gumilyov, acuzat de participarea la o conspiraţie antisovietică a complicat şi mai mult situaţia ei.
Din 1923 ea a intrat într-o perioadã de linişte completã izgonire literarã, şi nici un volum al ei nu a mai fost publicat în URSS până în 1940. După acest an câteva din poeziile sale au fost publicate în revista literară lunară Zvezda şi a publicat un volum, cu selecţii din poeziile aparute anterior, sub titlul Iz shesti knig care, după câteva luni, a fost brusc retras de la vânzare şi din biblioteci. Cu toate acestea, în Septembrie 1941, în timpul invaziei germane, Akhmatovei i-a fost permis să încurajeze la radio femeile din Leningrad şi St. Petersburg. Apoi fost evacuată la Tashkent, unde ea citea din poeziile sale, inspirate de razboi, soldaţilor răniţi aflaţi în spital. Chiar a şi publicat un numãr de poezii inspirate de rãzboi într-un volum mic apărut în Tashkent în 1943. La sfârşitul rãzboiului s-a întors la Leningrad, unde poeziile sale au început sã aparã în revistele şi ziarele locale.
În August 1946 a fost cu asprime criticată de CC al partidului comunist pentru erotismul, misticismul(din poeziile ei) şi indiferenţă ei politică. Poezia ei a fost criticatã aspru şi ea a fost iarăşii a calificată drept prostituatã-cãlugãriţă.
În 1950 a încercat o împăcare cu partidul, scriind un numãr de poezii în care îl elogia pe Stalin şi comunismul sovietic, sperând la eliberarea fiului ei, Lev Gumilyov, care a fost arestat în 1949 şi a exilat la Siberia.
După moartea lui Stalin, Akhmatova a fost încet reabilitatã, şi un volum de poezii al ei, incluzând şi unele dintre traducerile ei, au fost publicate în 1958. Dupã 1958 un numãr de ediţii ale poeziilor ei, incluzând unele dintre eseurile sclipitoare despre Pushkin, au fost republicate în URSS.
Akhmatova a tradus lucrări superbe ale altor poeţi şi scriitori cum ar fi: Victor Hugo, Rabindranath, Tagore, Giacomo Leopardi, e.t.c.
În 1964, în Italia, i s-a acordat premiul Etna-taormina, ceea ce a însemnat o recunoaştere internaţională a valorii poeziei sale, iar în 1965 a primit titlul de doctor onorific la Oxford University.
După moarte faima ei a continuat să crească…
Salcia
În unduioase linişti am crescut
În pure limpezimi de tânăr veac.
Şi graiul omului nu-mi fu aşa de drag
Cum cel al vântului, pe care l-am ştiut.
Urzici şi brusturi dragi şi-ntâi de toate
O salcie cu plete argintate.
Alături viaţa-ntreagă am trăit
Şi-n legănări de ramuri plângătoare
Nesomnul meu se preschimbă-n visare.
Ce straniu e! - am supravieţuit.
Un ciot a mai rămas, un semn tăcut
Şi glas necunoscut de sălcii alte
Crescând sub cerul nostru de demult.
Eu tac... De parcă mi-a murit un frate.
Creaţie
Cadenţa odică nu-i pe măsura mea
Nici elegii sublime nu voi scrie.
În vers nimic nu poate fi aşa
Cum trebuie să fie.
De-aţi şti din ce gunoaie poezia
Se naşte fără teamă, sfidătoare
Cum creşte pe sub garduri păpădia,
Cum brusturul răsare.
Mâine, strigăt, miros de pucioasă,
O taină - mucegaiul din fereastră...
Şi poezia gingaş se revarsă-
Spre bucuria mea şi-a voastră.
Muza
În noapte, când îi bănuiesc venirea,
Pe-un fir de păr stă viaţa-mi trecătoare.
Ce-i libertatea, gloria, iubirea,
Alături de această vrăjitoare?
Şi intră iar. Dând la o parte stinsul
Voal, cu ochii mă măsoară greu,
Întreb:"Lui Dante tu-ai dictat cuprinsul
Infernului?" - Şi îmi răspunde: "Eu!"
Ecoul
Cale spre trecut de mult e-nchisă,
Aş mai avea acum nevoie de trecut?
Colo uitat-am lespedea de sânge
Sau uşa unsă grijului cu lut?
Poate ecoul care deocamdată
Nu tace, deşi-l implor atât de mult?...
Cu-acest ecou s-a întâmplat exact
Ca şi cu inima pe care o ascult.
Ultima poezie
E una - cu tunetu-n zarea vântoasă,
deschide fereastra şi intră în casă
Şi râde şi-ţi tremură-n gât
Şi bate din palme cu-alint.
Iar alta, la miezul nopţii născută
Îmi intră-n odaie de nimeni ştiută,
Din golul oglinzii priveşte
Cu-asprime ceva îmi vorbeşte.
Mai sunt şi de-acestea: în albă amiază
De parcă absentă aş fi de la masă
De foaia curată se-ating
Şi curg ca izvorul în crâng.
Şi încă: atunci când e taină în jur
Şi ea nici culoare nu e, nici contur -
Cristal de lumini sfârtecat
Pe care nu-l prinzi niciodat.
Iar asta!... Sângele-mi bea fără milă
Cum bea din iubire-o zăludă copilă
Şi fără să-mi spună-un cuvânt
Tăcere se face curând.
Şi nu ştiu pe lume durere mai mare.
Plecată-i. Şi urmele ei fac cărare
Spre-un capăt uitat de pământ.
Iar eu fără dânsa...ce sânt?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu