vineri, 9 septembrie 2011

Mircea Jurca (1960-2007)

Engrame

Cât încă poţi să mai priveşti în tine
Ni-i totul pierdut
Te înveleşte ochiul în coconul zilei
Înmormântate ieri.

Dar la un fapt de seară, în pragul absolvirii
Când farămi - karateka! – un vraf – tăbliţele de-argilă
În cămăruţa ta de os
Agenţii vor descinde:
„Herr General  Altzheimer’s ordin:
Aceste amintiri se confiscă!
Illegal!... etwas subversiv!”

„Orice!”, vei striga, patetic Arhimede
„numai nu-mi stricaţi engramele!
cuiburile unde cresc răsaduri de cuvinte…
răscrucile de neiubire…
căuşele palmelor în care leagăn adevăratul guru…
şaua tinereţii sângerate cu cravaşa!”

Tălpi de silenţiu cu reliefuri groase
Vor amprenta marama de cenuşă
Imponderabilă, fugace
-doar umbră şi vis - …
Sertare trase dintre coaste
Cadrane pe trepta ca o apă uzată
Un văl cernit pe lingura sorbită chiar acum
Sinapsele stinse pe rând, economic
Numai „EXIT” pâlpâie la uşa
Mansardei… sala de bal de altă dată…
……………………………………………………………………..
Afară în soare
Bone cu bonete
Educă infanţii, cu ură
Să-şi nege nobleţea.



Balada stalkerului

Prin derma bătucită de ucenicie
Prin case mari, cărturăreşti
Aleargă laptele supt din hârtie!
Când te întreb pe ce cărări pluteşti
La steaua care urlă de furie
Cercând să ne ajungă prin fereşti
Din calea mea să nu te mai fereşti
Că vin să te îmbrac în poezie!
Te voi spăima cu măşti groteşti
Pe rânjet o să-mi trag o pălărie
La miezul nopţii te-oi purta-n dovleci-caleşti
Ascunşi  în metatext şi-alegorie
Cu forţa minţii-Om sparge sâmburi de poveşti
Vom bea din Ved(r)e stropi de veşnicie
Tot operând cuvinte fără-anestezie
Picior după picior ne-om depărta de Ipoteşti
În cea dintâi, spre dincolo, călătorie…


Passwords

Stau în calea voastră ca o barieră
Şi nu vă las să treceţi!
Degeaba vă deghizaţi, vă puneţi măşti sau pene,
peruci, favoriţi, ochelari negri, pseudonime…
Nu mă păcăliţi!
Pentru că sunt (grădinar) de-al vostru!

Am şi eu paznicul meu personal
care râde cu poftă
de toate tertipurile mele savante…

El e mai tare ca mine, eu, decât voi!

Astfel stăm încremeniţi în salt
ca săgeata lui Zenon,
ne cerem obolul unul altuia
şi nu-l dăm!
În timp ce pe buzele noastre de nisip
parolele se uzează moral…


Privind înapoi (or’ Mânie ?)

Rup file dintr-o carte de sânge
Cum în basmul înfricoşător
Djinul reteza, pe rând,  cu sabia
Membrele femeii necredincioase
Şi păstrătoare de taină

Aşa îmi pare acum
Când repipăi ca-n Braille
Litere dăltuite cu trudă
În table de carne
Ce gândeam că poartă legea,
Slove surdo-mute, slute
În derivă pe marea vorbelor deşarte

Mai bine o ucid în faşă
N-o acopăr cu coperte şi cotor
O las, nemilos, să îngheţe
Şi cu mâini tremurătoare
Smulg, una câte una
Paginile obstinate să tacă
Dar, ca-n poveste, netrădătoare…


Cafeneaua  literară  ipotetică

La birtul unde cafeaua e pentru novici
Inde curg valuri de votcă
Iar ţigara n-are rost a fi aprinsă
Pen’că ocnaşii respiră cum fumează
Cuvintele se pierd în lătratul tusei
Pe când încearcă să dea un sărut cerului
Sfioşi ca întotdeauna cu iubirea de comesean…

Am tras draperiile albastre şi ne-am învelit în blues
Pavăză împotriva uitării, înăuntru…
Nimic nu se pierde
Şi, dureros, nimic nu se câştigă…
Iar doctorul Bănescu, pre EA călcând,
A luat-o înainte şi ne strigă…

Un comentariu:

  1. dragul de el... ce mult i-ar fi placut sa discutam astea la el, in splendoarea aia de curte...

    RăspundețiȘtergere