Radu Cârneci

Născut în 14 februarie 1928, în satul Valea lui Lal, comuna Pardoşi, judeţul Râmnicu Sărat (azi, Buzău), fiul Dochiei-Stanca şi al lui Nicolae Cârneci, ţărani moşneni, şi-a început studiile la Şcoala Mărgărităreşti (1935-1942) şi le-a continuat la Liceul „Regele Ferdinand” din Râmnicu Sărat (1942-1948). A reuşit apoi la examenul de admitere la Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii Bucureşti, dar se mută în acelaşi an la Politehnica şi, în 1949, la Facultatea de Silvicultură din Câmpulung Moldovenesc, luându-şi licenţa în 1954, la Braşov, unde fusese redirecţionată facultatea. Prin repartiţie, face un stagiu de câteva săptămâni, ca inginer silvic, la Ocolul Silvic Noua din Braşov, după care se transferă pe un post de cercetător la Staţiunea de Cercetări şi Experimentări Silvice Hemeiuşi, judeţul Bacău, şi, în acelaşi an 1954, devine inginer-şef la Ocolul Silvic Fântânele.
Cum începuse să aibă preocupări literare încă din anii studenţiei, când a şi debutat în coloanele ziarului sucevean Zori noi (1950, în aceeaşi pagină cu Nicolae Labiş) şi a fost inclus în Antologia poeziei româneşti de la începuturi şi până azi (Editura se Stat pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1954), în 1958 renunţă la profesie, dedicându-se în exclusivitate culturii. E numit director al Casei Regionale a Creaţiei Populare Bacău (1958-1960), preşedinte al Comitetului Regional de Cultură şi Artă Bacău (1960-1964), iar în august 1964 devine primul redactor-şef al revistei Ateneu, a cărei nouă serie a fondat-o împreună cu alţi tineri scriitori băcăuani, între care îi amintim pe Sergiu Adam, George Bălăiţă, Ovidiu Genaru, Mihail Sabin, Vlad Sorianu.
În această etapă a „începuturilor şi acumulărilor”, cum a numit-o într-un interviu, a fost ferventul majorităţii acţiunilor culturale din zonă, editând volumele colective Plaiurile Bistriţei (1956, 1958), Imn în mers (1963), Colocviu liric (1964), Pagini literare (1964), organizând Consfăruirea cercurilor literare din Moldova (1963), luptând pentru înfiinţarea Casei Memoriale „George Bacovia” şi amplasarea statuii Poetului în centrul oraşului, iniţiind premiile revistei Ateneu şi Festivalul Literar-Artistic „George Bacovia”, la care au participat sute de scriitori din întreaga ţară.
Până în 1972, când a devenit secretar al Uniunii Scriitorilor, a publicat nu mai puţin de opt cărţi, debutând editorial în 1963, în colecţia „Luceafărul” a Editurii pentru Literatură, cu volumul de poezie Noi şi Soarele, şi încredinţând apoi tiparului: Orgă şi iarbă (Editura pentru Literatură, 1966), Umbra femeii (Editura Tineretului, 1968), Iarba verde, acasă (EPL, 1968), Centaur îndrăgostit (EPL, 1969), Grădina în formă de vis (Editura Cartea Românească, 1970), Cântând dintr-un arbore (Editura Junimea, 1971), distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor, Oracol deschis (Editura Eminescu, 1971). La acestea se adaugă volumul de traduceri din creaţia lui Léopold Sédar Senghor, Jertfe negre (Editura pentru Literatură Universală, 1969), care va fi reeditată într-o ediţie bilingvă, în 1976, de către Editura Univers.
La încheierea mandatului de la Uniunea Scriitorilor se transferă în redacţia revistei Contemporanul, mai întâi ca publicist comentator, apoi ca şef al Secţiei de Cultură şi Artă (1976-1990), continuându-şi misiunea de promotor al valorilor culturii naţionale şi universale şi participând la o suită de manifestări ale scriitorilor, organizate atât în ţară, cât şi peste hotare. Aceasta debutase, de altfel, încă din 1957, când a participat la Festivalul Mondial al Tineretului şi Studenţilor de la Moscova, şi a inclus, între altele, Congresul Mondial al „Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor şi Scriitorilor din Turism” (Tel Aviv), „Serile de Poezie” de la Struga, Întâlnirea internaţională „Scriitori şi Pacea” de la Porto Roz, Comemorarea „600 de ani de la moartea lui Francesco Petrarca” (Padova), Aniversarea „100 de ani de la naşterea poetului Ady Endre” (Budapesta), Sărbătorirea UNESCO a lui L.S. Senghor (Dakar), Conferinţa Scriitorilor Afro-Asiatici (Adis-Abeba), Festivalul European de Poezie de la Louvain.
În toată această perioadă a fost o prezenţă nelipsită în paginile revistelor Ateneu, Astra, Cronica, Contemporanul, Convorbiri literare, Cronica, Familia, Luceafărul, Ramuri, România literară, Tomis, Tribuna, Vatra, la Radio şi Televiziune, întregindu-şi concomitent opera cu alte volume originale -Cântarea cântărilor (Editura Cartea Românească, 1973), Banchetul (Editura Dacia, 1973), Horă de vulturi (Editura Militară, 1974), Heraldica iubirii (Editura Eminescu, 1975), Nobila stirpe (Editura Cartea Românească, 1976), Hora anotimpurilor (Editura Ion Creangă, 1977), Temerile lui Orfeu (Editura cartea Românească, 1978), Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române, Un spaţiu de dor (Editura Albatros, 1980), Ca muntele-n amiază (Editura Militară, 1981), Timpul judecător (Editura Eminescu, 1982), Sonete (Editura Cartea Românească, 1983), Pasărea de cenuşă (idem, 1986), Clipa eternă (Editura Eminescu, 1988) – sau de traduceri: Extazul morţii de Srecko Kosovel (Editura Univers, 1975), Poeme de Kahlil Gibran (Editura Albatros, 1983), De la negritudine la civilizaţia universului de L.S. Senghor (Editura Univers, 1986).
Chiar dacă în 1990 s-a pensionat, n-a întrerupt nicio clipă activitatea publicistică şi editorială, înfiinţând propria Casă de Editură „Orion” (1991) şi Fundaţia „Izvoare” pentru Protecţia Naturii şi Artei (1997), participând la noi întruniri de anvergură – Întâlnirea Poeţilor Lumii de la Kuala-Lampur, Zilele Poeziei la Rodez (Provence), Congresul al IX-lea al Organizaţiei Mondiale a Poeţilor (Lisabona), deschiderea Bibliotecii Lumii de la Alexandria, Zilele Francofoniei (Beyruth) –, iniţiind şi alcătuind antologii de amploare (Arborele memoriei, Mioriţa, Poezia Pădurii, Cinegetica, Mari poeţi ai iubirii, Sonetul românesc), publicând noi creaţii originale şi traduceri. Între acestea: ediţia bibliofilă Cântarea cântărilor (Editurile Orion şi Intercompres, 1994), distinsă cu Premiul „Mihai Eminescu”, Premiul pentru bibliofilie la Salonul Naţional al Cărţii de la Cluj, Premiul „Lucian Blaga” şi Medalia aniversară „Ierusalim – 3000”, Dorador (Editura Orion, 1997), Heraldica iubirii (Editura Minerva, 1998), Pasărea - fântână (Editura Biodova, 2001) Scrisorile către Dorador (Editura Orion, 2006); Omul de nisip de Jean Joubert (Editura Orion, 1991), Elegiile lui Yorick de Jacques Chessex (idem, 1995), Florile Răului de Charles Baudelaire (Editura Arania, 1996), Totem de L.S. Senghor (Editura Minerva, 1996), Inimă de aur de Mousse Boulanger (Editura Orion, 1998), alte trei ediţii din Profetul. Încununând această bogată operă, în 2004, scriitorul şi-a îngrijit o ediţie definitivă de Scrieri, în trei volume (Arborele memoriei, Heraldica iubirii, Clipa eternă), posfaţată de academicianul Mihai Cimpoi.
În semn de recunoştinţă pentru complexa sa activitate, băcăuanii i-au oferit titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Bacău (1998) şi pe cel de Doctor Honoris Causa al Universităţii (2007), în panoplia de trofee figurând numeroase alte însemne, între care amintim doar titlul de Membru de Onoare al Academiei de Ştiinţe Agro-Silvice din Chişinău (2000), cel de Cetăţean de Onoare al municipiului Buzău (2005), Premiul „Opera Omnia” al revistei Argeş (2005), Premiul Special al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (2000); Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofiţer (2003).


Poem cu clopote

… Spre Mausoleul sfânt, bat clopote.
Ele vin din iarbă, pe sub iarbă,
din pământ, pe sub pământ,
din izvoare, pe sub izvoare,
din oase, pe sub oase,
din tăcere, pe sub tăcere,
mereu înviere.

Ele vin din arbori, peste arbori,
din pietre, peste pietre,
din paşi, peste paşi,
din moarte, peste moarte
Şi ne sună şi ne dor,
clopotele cu lună sub nor.
Vai, clopote de sânge cum bat
din pământ, peste pământ
în sânge, despre sânge,
în noi dinspre noi, clopote
cu limbă de cer dinspre cer,
cum intră în noi şi ne cer.

Iată bărbaţii din carne sunând,
iată clopotele lor sângerând,
iată degete, iată ochi de dor,
iată tăcerea tâmplelor,
iată valea cu bărbaţi sunând,
iată clopotele lor sângerând.

Intră în noi clopote de pământ,
clopote de oase, dansând,
din stele, din ciocârlii, din grâne,
în noi azi, în copii mâine,
o ţară de clopote în noi răsturnând –
sus vulturi de clopote zboară rotund…


Maramureş

Acele clipe de toamnă cu zei
Şi zeiţe dintr-o creaţie de gând,
acele ierburi albastre, acei
cai în văzduh aşteptând –

acei munţi cu femeile lor,
acei bărbaţi de putere,
bisericile cu turle de dor,
clopotele-n imnuri severe –
acel cântec de ţipăt păgân
uluindu-l pe Dumnezeu,
luna cu minunatul ei sân
peste cimitirul ateu - …


Aproape elegie

Amiezile ne vor pătrunde răbdătoare,
ca o putere ce vine şi pleacă,
şi va fi o linişte ce doare,
o durere care se-neacă.

Apoi soarele va fi tot mai frumos
şi-i va grăbi pe toţi spre seară,
ademenindu-i cu armonia de jos,
unde se roagă o făclie de ceară.

Numai eu voi rămâne-n lumină
cu cântecul, pasăre ţipând între dinţi –
şi-mi va curge din tâmple răşina:
două pârâie fierbinţi.


Ne protejează cine, iubito, care zeu?

Ne protejează cine, iubito, care zeu
pătrunde-n carnea noastră şi ne îmbracă chipul?
El ne scrâşneşte piatra, călcându-ne nisipul,
mereu ne-mbogăţeşte, golindu-ne mereu!

De când mă ştiu, în slavă îmi este arhetipul,
de când exişti, în tine-i un zbor de curcubeu,
şi între noi nu noaptea se despleteşte greu,
ci aurora joacă pe bolta frunţii nimbul.

Şi totuşi e o taină, jur-împrejur de noi
Vibrează o putere, ne-ncercuie frumoasă,
ea ne clădeşte munţii, ne-nvăluie cu ploi
şi-mpreunează cerul cu mlaştina umbroasă,

Iar ţie-ţi suie gândul, făcându-te de lună
şi-n jurul tău, eu, clopot, ce-n valea nopţii sună …


Clopot de aur

Mamă, clopotul de aur nu m-a sunat,
pasărea de aer încă nu m-a cerut
deşi mă doare sângele şi
nordul meu se desfrunzeşte.

Trec ostenite sunete prin noapte
Şi cântăreţii vinului stau treji
Şi este-un vânt albastru-n dimineaţă,
un vânt frumos.

Tu să m-astepţi în câmpul de răcoare;
eu voi veni în vis, ca tatăl meu,
eu voi veni şi tu vei fi minune,
încă vei fi…

Mamă, clopotul de aur când va suna,
când mă va cere pasărea flămândă,
tu să m-astepţi la margine de stea,
putere blândă.