Marta Petreu

S-a născut la 14 martie 1955 în comuna Jucu de Jos din judeţul Cluj într-o familie de ţărani (Augustin şi Maria Crişan). După absolvirea Şcolii Generale din satul natal, în 1970, şi a Liceului “Emil Racoviţă” din Cluj, în 1974, urmează, între 1976-1980, cursurile Facultăţii de Istorie şi Filosofie - secţia filosofie - a Universităţii din Cluj.
Această evoluţie a Martei Petreu este divergentă faţă de concepţia despre viaţă şi aşteptările tatălui ei, care îi ceruse să rămână fără şcoală şi să devină croitoreasă. Problema nerezolvată a comunicării fiică-tată o va preocupa, până la obsesie, de-a lungul anilor (găsindu-şi, printre altele, expresia într-o memorabilă anchetă pe care o va face în 2002 în rândul scriitorilor, pe tema tatălui).

Între 1980-1990 este profesoară de ştiinţe naturale la Liceul “Emil Racoviţă” din Cluj. În această perioadă, participă frenetic la viaţa literară, publicând cărţi de versuri - Aduceţi verbele, 1981, Dimineaţa tinerelor doamne, 1983 - remarcabile prin dramatismul ideilor şi angajându-se, într-un stil numai al ei, energic şi decis, în dezbaterile privind literatura momentului. Faima nou-venitei în literatură face valuri care ajung până la Bucureşti. “Optzeciştii” o trec pe listele cu ajutorul cărora încearcă să convingă publicul că sunt o generaţie literară de mare anvergură (deşi textele Martei Petreu n-au nimic comun cu modul lor de a scrie).

După 1989 se relansează, cu şi mai multă ambiţie, în aventura intelectuală căreia îi era predestinată, profitând inteligent de libertăţile cucerite de societatea românească (şi luptând cu îndârjire împotriva oricărei forme de obtuzitate). În 1990 înfiinţează revista Apostrof, care intră repede în concurenţă cu cele mai valoroase reviste literare din România, şi începe o impetuoasă carieră universitară, în cadrul Catedrei de Istoria filosofiei a Facultăţii de Istorie-Filosofie din Cluj. În 1992 devine doctor în filosofie cu teza Valenţele estetice ala anamorfozei logice, susţinută la Universitatea din Bucureşti.

Iniţiază campanii publicistice de răsunet, nefiindu-i teamă şi chiar plăcându-i să devină protagonista unor scandaluri (cum este acela pe care îl provoacă susţinând că legendarul profesor Nae Ionescu a fost un plagiator). În toate împrejurările însă, chiar şi când atacă necruţător, chiar şi când nu are dreptate, păstrează o ţinută intelectuală care impune respect.

Alături de soţul ei, rafinatul critic şi istoric literar Ion Vartic, face să funcţioneze, în afară de revista Apostrof, o editură, Biblioteca Apostrof, care atrage atenţia prin originalitate şi bun-gust. 


(fragment din articolul Marta Petreu de Alex Ştefănescu)




Nu-mi amintesc


Eu am trecut de câteva ori prin moarte ca prin urechile acului
şi nu-mi amintesc nimic

Îmi amintesc în schimb moartea altora - cu detalii

Oricum. Eu am fost adusă înapoi din moarte
şi nu-mi amintesc nimic:
sunt zilele mele imaculate ca zăpada ce cade
am deci în miezul memoriei o gaură neagră pură perfectă
Eu am trecut prin coma profundă
am în mine acest gol care mă face să sper




Îngerul tânăr


Aşteaptă. Mai este de mers. Până dincolo mai aşteaptă

Nici o exasperare nu-i destul de acută
nici o violenţă destul de intensă
Lăuntric sfărâmată - nimic nu mă omoară

Mai aşteaptă. Mai este. Până dincolo mai aşteaptă

Părăsită de graţie stau şi aştept
fiara de pradă amantul cel tânăr
El - mutul luntraşul îngerul trecerii

Dorinţa de viaţă somnul adăpostul umed credinţa
jocul castalian cu monade
carnea noastră pulsatil poftitoare
sunt numai costume: de frivol carnaval de bâlci sătesc
de divorţ de parăzi militare

Un cerc negru se face ţăndări şi se reface pe creierul meu
o obadă

Noaptea la trei dimineaţa la patru la cinci
stau cu capul în palme. Oho. Carbonizată sunt. Pomul vieţii a murit
Mă conţin în ghearele mele osoase
cum conţine o urnă cenuşa

Domine somnoros Domine absent Domine vid
nici o violenţă nu-i de ajuns pentru mine
din păcate nimic nu mă poate ucide nimic nu mă termină nimic nu mă poate odihni

El luntraşul îngerii trecerii amantul cel tânăr animalul fierbinte
de pradă
el întârzie el se lasă dorit




Simfonia a şasea. După Ceaikovski


Ea avea o inimă foarte batrână
brazdată de cicatrici mari albicioase

Oh. Războaiele imperiale frica puterea
trufia de fată tânără tavalită la groapă
spaima aceasta de femeie (fă un pas înainte! mimează curajul!)

ea avea cordul sfârtecat de nebăgare de seamă
sub bocancii lor de cazarmă

Seara
ea îşi inventaria semnele vechi rănile noi
îşi culca inima ca pe un instrument muzical
în propria sa cutie toracică
şi-i cânta: uită dormi uită dormi
înspre zori îşi aprindea o ţigară
fiindcă
ea nu mai ştia ce să-şi dorească ce-i permis să viseze să aleagă
să vrea:

ea nu-şi mai dorea dorinţele proprii
ci pe acelea ale bărbatului foarte singur
pe care-l însingurase şi pe care-l durea

ea ştia că s-a rătăcit
şi n-avea habar cum să facă să n-o mai ia razna
cum să facă să nu-i mai greşească

Ca o scoarţă de sânger brăzdată de cicatrici
inima ei bătea greu
pierdea ritmul
se poticnea
râvnea timpul când n-o să mai bată
secunda minutul cel lung când inconfundabila gheară o va
pătrunde

secunda minutul cel lung când inconfundabila gheară o va
pătrunde
cum pătrunde-un barbat în trupul îndelung frământat al unei
virgine

Ea avea o inimă foarte bătrână trăise spaimele
dragostea noaptea dorul războaiele fără speranţă nesiguranţa
plăcerea singurătatea ploaia bătăliile fara rost ale lumii
ruşinea zăpada mila dorinţa
scârba nostalgiile arşiţa ura

Ea experimentase pe îndelete cenuşa

ea văzuse cum mor câţiva oameni pe care-i iubea

ea văzuse cum mor câţiva oameni pe care-i iubea
deci avea inima îngheţată de groază a unui călau
deci avea inima îngheţată de groază a unei prinţese în pustie

la treizeci şi cinci de ani ea avea inima unui căţel vesel
alăptat cu doze mari de stricnină.




Artemis


Tandreţea propriilor mele victime: n-o mai suport

Prezent al euforiiilor chimice sentimente sumare
ore ostentative - deci aproape perfecte:
în budoare măcelari (pentru palmares doar) bărbaţii

Tandreţea propriilor mele victime: n-o mai suport
Bărbaţii iubiţii
fructe şi plante conţinând principii amare
(Şi Marta - înşurubată în sine
ca-ntr-un experiment riguros al comuniunii)
Da. Bărbaţii. Incubatoare de lux. Animale de curte
interioară

Tandreţea propriilor mele victime: n-o mai suport

Prezent al euforiilor chimice. Sentimente sumare.
Endorfine. Trupuri geometrice. Silogisme perfecte.
Ostentative




Biografie robot


Din interior contemplu
doar materia: la şapte ani schimbată
subţire fragezită ca primavara pielea şopârlei

Spun: prin cuvinte
repetabil fi-va începutul

Vârsta de porţelan bărbaţi visători
foşti iubiţi camarazi imperfecţi mă învaţă:
hotărâtoare sunt pentru fericire doar câteva momente -
primul contact cu apa calviţia
alfabetul schimbarea dinţilor identitatea
potenţială cu viaţa de rutină
acomodarea selectivă la entropie
presa cântarul partenera secretă şi periodic
într-o pajişte de mentă
drept demnitate personală - Melancolia