Walter Whitman s-a născut pe 31 mai 1819 în West Hills, Long Island, într-o familie de quakeri (persoane aparţinând „Religious Society of Friends”, sectă formată în secolul XVII), avându-i ca părinţi pe Walter şi pe Louisa Van Velsor Whitman. A fost al doilea copil din nouă. Fratele său mai mare nu a supravieţuit dincolo de copilărie. Mama lui, de origine olandeză, era aproape analfabetă, în timp ce tatăl său era un dulgher quaker. În 1823 familia s-a mutat în Brooklyn, unde timp de şase ani Walt a studiat în şcoli publice. Avea să fie singura educaţie oficială primită de poet. Mama sa l-a învăţat despre valorile familiale, iar, după moartea tatălui său, Walt s-a ocupat de protejarea familiei sale. Walt Whitman a moştenit atitudinea de gânditor liber, bazată pe principiile de libertate intelectuală şi politică, din partea tatălui său, care l-a familiarizat cu ideile socialiştilor Frances Wright şi Robert Dale Owen, precum şi ale quaker-ului liberal Elias Hicks şi ale contelui Volney.
Unul dintre avantajele locuirii în Brooklyn a fost ocazia lui Whitman de a vedea oameni faimoşi în zilele în care aceştia vizitau New York City. Astfel, el i-a văzut pe preşedintele Andrew Jackson sau pe marchizul de Lafayette. Acesta din urmă a ajuns personajul principal al uneia din poveştile legate de copilăria lui Whitman, deoarece, în timpul vizitei sale la New York l-a ales pe micuţul Walt (avea pe-atunci doar şase ani) din mulţime şi l-a ridicat pe umerii săi. Whitman avea să interpreteze acest eveniment ca un fel de predare de ştafetă : eroul francez al Revoluţiei Americane, arătându-l pe viitorul poet al democraţiei, imigranţilor din energeticul oraş în care o naţiune se inventa cu fiecare zi.
Zile senine
Nu printr-o mare iubire,
Nu prin bogăţie, prin onoruri din anii maturităţii,
prin victorii în politică sau în război,
Vei avea zile senine.
Dar, pe măsură ce viaţa se duce şi toate
furtunoasele pasiuni se potolesc,
Pe măsură ce splendide, vaporoase, tăcute
culori acoperă cerul de seară,
Pe măsură ce blândeţea, liniştea şi bogăţia
spiritului, ca un aer proaspăt şi îmbălsămat,
îţi umplu viaţa,
Pe măsură ce zilele se îmbracă în lumini patinate
şi merele coapte atârnă, obosite şi
leneşe, pe crengi,
Sosesc cele mai liniştite şi mai fericite
zile dintre toate,
Liniştitele şi fericitele zile senine.
prin victorii în politică sau în război,
Vei avea zile senine.
Dar, pe măsură ce viaţa se duce şi toate
furtunoasele pasiuni se potolesc,
Pe măsură ce splendide, vaporoase, tăcute
culori acoperă cerul de seară,
Pe măsură ce blândeţea, liniştea şi bogăţia
spiritului, ca un aer proaspăt şi îmbălsămat,
îţi umplu viaţa,
Pe măsură ce zilele se îmbracă în lumini patinate
şi merele coapte atârnă, obosite şi
leneşe, pe crengi,
Sosesc cele mai liniştite şi mai fericite
zile dintre toate,
Liniştitele şi fericitele zile senine.
Poeţi ai viitorului!
Poeţi ai viitorului! oratori, cântăreţi şi creatori ai melodiei,
Nu ziua de azi dreptate-mi va da şi nici rostului meu nu-i va sta mărturie,
Ci numai voi ce veţi veni pe aceste meleaguri, o nouă, atletică seminţie continentală, mai mare decât cele ce-au fost ori mai sunt încă.
Hai, ridicaţi-vă! Veniţi să-mi daţi mie dreptate!
Eu nu fac altceva decât, cu-o slovă-două, să prevestesc ce mâine va să fie.
Din umbră, o clipă doar răsar şi mă întorc în umbră.
Eu nu sunt decât un om care, trecând fără să se statornicească, îşi aruncă întâmplător spre voi privirea, apoi întoarce capul,
Lăsându-vă pe voi s-o înţelegeţi şi s-o desluşiţi,
Căci de la voi aşteaptă tot ce-i mai de seamă.
Nu ziua de azi dreptate-mi va da şi nici rostului meu nu-i va sta mărturie,
Ci numai voi ce veţi veni pe aceste meleaguri, o nouă, atletică seminţie continentală, mai mare decât cele ce-au fost ori mai sunt încă.
Hai, ridicaţi-vă! Veniţi să-mi daţi mie dreptate!
Eu nu fac altceva decât, cu-o slovă-două, să prevestesc ce mâine va să fie.
Din umbră, o clipă doar răsar şi mă întorc în umbră.
Eu nu sunt decât un om care, trecând fără să se statornicească, îşi aruncă întâmplător spre voi privirea, apoi întoarce capul,
Lăsându-vă pe voi s-o înţelegeţi şi s-o desluşiţi,
Căci de la voi aşteaptă tot ce-i mai de seamă.
Galeria mea de pictură
Într-o casă mică, păstrez, agăţate, tablourile;
nu e o casă aşezată.
E rotundă; numai câţiva centimetri sunt
dintr-o parte în alta.
Şi totuşi, e loc pentru toate splendorile lumii,
pentru toate amintirile!
Aici, sunt imagini ale vieţii, dincolo, aspecte
ale morţii,
Iar acolo, îl cunoşti? Este chiar ghidul.
Cu degetul ridicat, arată spre mirobolantele
tablouri.
nu e o casă aşezată.
E rotundă; numai câţiva centimetri sunt
dintr-o parte în alta.
Şi totuşi, e loc pentru toate splendorile lumii,
pentru toate amintirile!
Aici, sunt imagini ale vieţii, dincolo, aspecte
ale morţii,
Iar acolo, îl cunoşti? Este chiar ghidul.
Cu degetul ridicat, arată spre mirobolantele
tablouri.
Cântec murmurat pentru vremea liliacului
Îmi cânt acum bucuria din vremea liliacului,
(întorcându-mă în amintire).
Pentru slava Naturii, tu, limbă, voi buze,
alegeţi-mi suvenirurile din cea mai
îndepărtată vară,
Adunaţi semnele de bun venit (aşa cum copiii
adună pietricele şi scoici şi le înşiră pe un
fir),
Puneţi-le în aprilie, în mai; viaţa orăcăie în heleşteie,
aerul e transparent,
Albine, fluturi, vrabia cu ciripitul ei simplu,
Albastra, săgetătoarea rândunică; nu uitaţi
eretele fluturându-şi aripile aurite;
Lumina irizată, fumul care urcă, aburii,
Luciul apelor cu peşti în el şi cu azurul cerului
deasupra.
Totul e vesel şi strălucitor: izvoarele curgând,
Pădurile de arţari, crestarea în februarie a arborilor,
pregătirea zahărului din seva lor;
Sturzul sărind de colo, colo, cu ochiul lui luminos,
cu pieptul arămiu,
Cu limpedele lui cântec muzical de la răsăritul
soarelui şi apoi din amurg,
Zburând iute printre merii din livadă unde face
cuib pentru soaţa lui;
Zăpada topită din martie, salcia arătându-şi
mugurii verzi-gălbui…
Primăvara a sosit! Vara e aproape! Şi ce e în ea
şi din ea?
Tu, suflete, liber, căutând fără odihnă
nici eu nu ştiu ce,
Vino să nu mai zăcem aici, hai sus şi
departe!
O, dacă aş putea să zbor ca pasărea,
Ori să evadez, să navighez asemeni unei corăbii,
Să plutesc cu tine, o, suflete, peste tot, prin
toate ca o navă pe mare!
Adunând semne, cele ce au fost la început,
cerul albastru, iarba, picăturile din roua
dimineţii,
Parfumul de liliac, boschetele cu întunecatele
lor frunze crestate ca nişte inimioare,
Toporaşii, micile, delicatele, palidele flori
numite Nevinovatele,
Exemple nu numai pentru ele însele, ci şi
pentru atmosferă.
Înfrumuseţând boschetul care îmi place,
Şi cântând cu păsările
Un cântec de bucurie din vremea liliacului,
mă întorc
în amintire.
(întorcându-mă în amintire).
Pentru slava Naturii, tu, limbă, voi buze,
alegeţi-mi suvenirurile din cea mai
îndepărtată vară,
Adunaţi semnele de bun venit (aşa cum copiii
adună pietricele şi scoici şi le înşiră pe un
fir),
Puneţi-le în aprilie, în mai; viaţa orăcăie în heleşteie,
aerul e transparent,
Albine, fluturi, vrabia cu ciripitul ei simplu,
Albastra, săgetătoarea rândunică; nu uitaţi
eretele fluturându-şi aripile aurite;
Lumina irizată, fumul care urcă, aburii,
Luciul apelor cu peşti în el şi cu azurul cerului
deasupra.
Totul e vesel şi strălucitor: izvoarele curgând,
Pădurile de arţari, crestarea în februarie a arborilor,
pregătirea zahărului din seva lor;
Sturzul sărind de colo, colo, cu ochiul lui luminos,
cu pieptul arămiu,
Cu limpedele lui cântec muzical de la răsăritul
soarelui şi apoi din amurg,
Zburând iute printre merii din livadă unde face
cuib pentru soaţa lui;
Zăpada topită din martie, salcia arătându-şi
mugurii verzi-gălbui…
Primăvara a sosit! Vara e aproape! Şi ce e în ea
şi din ea?
Tu, suflete, liber, căutând fără odihnă
nici eu nu ştiu ce,
Vino să nu mai zăcem aici, hai sus şi
departe!
O, dacă aş putea să zbor ca pasărea,
Ori să evadez, să navighez asemeni unei corăbii,
Să plutesc cu tine, o, suflete, peste tot, prin
toate ca o navă pe mare!
Adunând semne, cele ce au fost la început,
cerul albastru, iarba, picăturile din roua
dimineţii,
Parfumul de liliac, boschetele cu întunecatele
lor frunze crestate ca nişte inimioare,
Toporaşii, micile, delicatele, palidele flori
numite Nevinovatele,
Exemple nu numai pentru ele însele, ci şi
pentru atmosferă.
Înfrumuseţând boschetul care îmi place,
Şi cântând cu păsările
Un cântec de bucurie din vremea liliacului,
mă întorc
în amintire.
Cuiva, gata să moară
Dintre toţi, te-am ales pe tine, având un mesaj
să-ţi transmit.
Vei muri în curând. Îi las pe alţii să-ţi spună
ce le place. Eu nu pot să te mint.
Te iubesc, dar sunt corect şi fără milă : nu ai scăpare.
Încet, îmi aşez mâna dreaptă pe tine şi tu simţi.
Nu discut nimic. Îmi aplec capul şi aproape îl
acopăr.
Stau liniştit. Îţi rămân credincios,
Îţi sunt mai mult decât o soră de caritate, o
rudă sau un vecin.
Te scap de toate, în afară de existenţa ta
spirituală : e eternă ;
de restul, în mod sigur, tu singur vei scăpa.
Trupul pe care îl vei părăsi va fi nimic
altceva decât murdărie.
Soarele izbucneşte în neînchise spaţii.
Te bat gânduri puternice şi eşti plin de încredere. Râzi.
Uiţi că eşti bolnav, aşa cum uit şi eu.
Nu-i mai vezi pe doctori, nu-ţi pasă de
prietenii care plâng,
Sunt eu cu tine.
Îi îndepărtez pe ceilalţi. Nu e nimic de
compătimit.
Eu nu te compătimesc. Te felicit.
să-ţi transmit.
Vei muri în curând. Îi las pe alţii să-ţi spună
ce le place. Eu nu pot să te mint.
Te iubesc, dar sunt corect şi fără milă : nu ai scăpare.
Încet, îmi aşez mâna dreaptă pe tine şi tu simţi.
Nu discut nimic. Îmi aplec capul şi aproape îl
acopăr.
Stau liniştit. Îţi rămân credincios,
Îţi sunt mai mult decât o soră de caritate, o
rudă sau un vecin.
Te scap de toate, în afară de existenţa ta
spirituală : e eternă ;
de restul, în mod sigur, tu singur vei scăpa.
Trupul pe care îl vei părăsi va fi nimic
altceva decât murdărie.
Soarele izbucneşte în neînchise spaţii.
Te bat gânduri puternice şi eşti plin de încredere. Râzi.
Uiţi că eşti bolnav, aşa cum uit şi eu.
Nu-i mai vezi pe doctori, nu-ţi pasă de
prietenii care plâng,
Sunt eu cu tine.
Îi îndepărtez pe ceilalţi. Nu e nimic de
compătimit.
Eu nu te compătimesc. Te felicit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu