luni, 15 februarie 2010

Petre Stoica


S-a născut la 15 februarie 1931, în comuna Peciu Nou din judeţul Timiş. În 1954 a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti, secţia română-germană. A fost corector la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă şi la Editura pentru Literatură Universală, iar în perioada 1963-1972 redactor principal la Revista „Secolul 20”. Colaborator la numeroase reviste din ţară şi din străinătate şi fondator al unei fundaţii culturale româno-germane care îi poartă numele. Petre Stoica a debutat în 1956 în revistele Steaua şi Tânărul scriitor, iar editorial în anul 1957 cu volumul Poeme. A mai publicat volume de poezie (Pietre kilometrice, Miracole, Alte poeme, Arheologie blândă, Melancolii inocente, O casetă cu şerpi, Orologiul, Bunica se aşează în fotoliu, Iepuri şi anotimpuri, Prognoză meteorologică, Tango şi alte dansuri, Numai dulceaţa porumbelor, Amintirile unui fost corector, Copleşit de glorie, Insomniile bătrânului, Vizita maestrului de vânătoare), antologii (Efigiile naturii, Oraşul furnicar, Fluturi, păsări, cai…), traduceri (Poezia germană modernă I, II, Tânguirea mierlei, Sebastian im Traum-Sebastian în vis, Metamorfoza răului, Poezia austriacă modernă, Omul şi masele, Poeme din lirica secolului XX, Trăiesc printre rânduri). Petre Stoica a primit numeroase premii ale Asociaţiilor Scriitorilor din Bucureşti, Sibiu şi Timişoara, premii ale Uniunii Scriitorilor din România, precum şi Marele Premiu al Uniunii Scriitorilor din România în anul 2000.



În stagiunea viitoare

Gata trag cortina spectacolul meu s-a sfârşit
nu sunt clown pentru cât aţi plătit e destul
v-am arătat peştişorul japonez din acvariu
meditând la soarta avioanelor de tip supersonic
am făcut între versuri şi câteva salturi mortale
dar nu le-aţi văzut am adus câteodată pe scenă
capra, fonograful, broasca blajină şi inima mea
vă rog îndreptaţi-vă acum spre casele voastre
în lume e-o veselie mare şi plouă şi plouă mereu
casa mea e numai un turn de hârtie subţire plecaţi în
stagiunea viitoare vă arăt şi câteva mostre
de coarne de diavol tuturora salut.


Ceva...

,,Acolo în grădină
printre ridichi şi foi de salată
printre cioburi de sticlă şi bulbi putreziţi
printre pietre şi pene de cintezoi
într-o zi am găsit
ceva ce găseşti numai o singură dată în viaţă
ceva fără formă,ceva fără gust şi culoare
ceva topindu-se ca literele soarelui pe apă
ceva mai frumos decât genele iubitei
ceva cald şi dureros ca o melodie depărtată
ceva...
acolo în grădină
ceva ce găseşti numai o singură dată în viaţă,


Insomnie

noapte lungă noapte fără sfârşit
insomnia intră prin gaura cheii de la uşă
intră prin coşul casei lins de lună
intră prin butonul veiozei
intră prin ţesătura draperiei
vulturul evadat din dulap
bea ultima ta picătură de apă
un cal nechează într-una sub fereastră
în pod şobolanii bat darabana
te-au trădat amanta, poemele, pictorii flamanzi
te-a tradat până şi aroma portocalei
nimeni nu îţi întinde colac de salvare
în această noapte în această fiestă onirică
lunga nesfârşita insomnie
şi deodată bătaia clopotului de dimineaţă
zguduie geamurile, patul, pereţii
ce se prăbuşesc peste tine
şi adormi sub molozul orelor...


Elegie

Intră pe uşa întredeschisă
se aşază nepoftit la masă

stăm unul în faţa celuilalt
îşi toarnă vin în pahar
îmi torn vin în pahar

nu rosteşte un singur cuvânt
împart cu el tăcerea
îl privesc îl măsor îmi seamănă leit
poartă barba mea are culoarea ochilor mei
până şi ţinutul ţigării între degete
este identic cu al meu

se ridică lent pleacă pe uşa întredeschisă

mă îndrept spre oglindă mă cercetez atent

oaspetele necunoscut eram chiar eu
cel care ieri credea în ziua de azi
cel aşteptând scrisoarea care nu a sosit
cel care mâine îşi va pune o mască
să nu se mai recunoască să nu mai aştepte nimic


Anno MMCI

Gândul omului era un curcubeu
melodiile sale ridicau sate oraşe hrăneau
făpturile pământului

istoria se retrage din pagini
memoria îmbrăţişează culoarea apei

semnalele pier în depărtare
şi piatra ia forma placentei
în ea gestează o pasăre fără aripi
viitoarea cumnată a infernului

Un comentariu: