duminică, 16 mai 2010

Mira Simian Baciu

S-a născut pe 16 mai 1920, la Râmnicu Vâlcea. A fost soţia poetului Ştefan Baciu. 


A colaborat cu proză şi poezie în presa din exil: “Revista Scriitorilor Români” din Munchen , “Micron”, redactor Ştefan Munteanu, “Drum” redactor John Halmaghi, “Cuvântul Românesc” din Hamilton, editor George Balaşu 
Din eseuri amintim: "L'expression du sentiment de la mort dans l'oeuvre de Ionesco", thèse, Université de Strasbourg, 1969 / "La naissance des obsessions fondamentales d'Eugène Ionesco" / "Ionesco et le paradis perdu" / "Evoluţia sentimentului morţii în opera lui Eugen Ionescu".
 

A publicat placheta de versuri “Farmece” (Fundaţia Regală Universitară Carol I, Paris, 1966 şi în Colecţia “Mele”, Honolulu, 1979) / “Fata lui Temelie” (Editura Urmuz, 1974). Obişnuia adesea să şi picteze.
S-a stins din viaţă la 2 iulie 1978, în spitalul “Beverly Manor” din Honolulul, Hawai, fiind înmormântată la cimitirul Makiki, departe de ţara sa natală. 




Geam



O mare, o barcă un val
Doi Mai sau Honolulu
Un lac, un pod, licurici
Un gheţar imaculat
Un vulcan stins
Berna, Guatemala sau Seattle
O femeie plutind în apus.
Un fotoliu alb, o ceaşcă de cafea
Mobila Bidermayer tocită
Bucureşti sau un anticar la Vancouver
O femeie potrivindu-şi un şal imaginar
Pentru că undeva după blocuri e apusul
Semafor roşu: când aprins când stins.
Ultimul turn al unei expoziţii mondiale
Zid de sticlă suspendat între aer şi timp.




Interplanetarii



Murim în fiecare stea
lăsăm sămânţa-n fiecare vulcan
cruce ruptă, troiţa Pacificului...
Cenuşa aruncată-n vânt
în ocean pentru peştii arămii
sau stele căzătoare ascunse-n mărgean.

Mâine vom fi ulcele cu laptele privighetorilor
Sau a ciocârliei oprite-n soare...
pietriş des
oasele munţilor
sfărâmate de inkaşi ca să crească porumbul.
mâine vom fi trestia de zahăr
lângă ţeposul ananas
sau tictacul şopârlei în noapte
dialogul păsării, cioc roşu...
Toaca de la Cozia
atârnând soarele
în fiecare picătură de rouă.





Despărţire



Intraţi în mine cimitire havaiene
Palmieri înalţi moartea-mi legănaţi
Bărci albe, păsări, frunze plutitoare
Bucăţi de lemn cu corpuri arse în soare
Peşti vii, veniţi, duceţi-mă la mal.
Am rătăcit prin parcuri tropicale
Am ascultat tăcerea unui lac
Şi în zăpada vârfurilor goale
Am căutat răspunsul unui veac.
Văl de culoare, rochii havaiene.
Negrul păcat al unui păr nativ.
Veniţi încolăciţi-mă în trene
Şi în bătaia tobelor bahiene
Duceţi-mă la groapă, în sfârşit.





***

Facerea lumii o voi căuta
Pietre negre rotunde egale 
Ouă de păsări, de broască ţestoasă.
Pescăruşii vor alerga 
Lilieci sau păienjeni. 
Trunchiuri voi ridica 
Rădăcini aduse de ocean
Pe plăji secate de lacuri alpine 
Uriaşe schelete de animale polare.
Şerpi voi omorî. Foşnet. 
Şerpi galbeni şi verzi. 
Ochi încremeniţi, limbi despicate
Fluierând înspre soare 
Veninul îl voi păstra
În sticla de ţuică de trestie de zahăr.
Băutura lunii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu