S-a născut în Lorena într-o familie franceză. Medicii francezi o decretaseră la naştere "non viable", mama ei trecând prin mari probleme financiare şi depăşind o depresie profundă. În 1901 familia ei se stabileşte în România, şi scriitoarea primeşte cetăţenia română. Tatăl său, Henri Stahl a fost autorul unei celebre metode de stenografie şi stenograf şef al Parlamentului, prietenul de o viaţă al istoricului Nicolae Iorga. Face liceul în particular, începe şcoala la vârsta de 9 ani din cauza sănătăţii ei şubrede. În anul 1918 este trimisă de părinţi ca să locuiască la ţară în familia ordonanţei care-i salvase viaţa tatălui ei pe front, Iordache Dumitru. Soţia acestuia este prototipul eroinei romanului Voica. Debutează în literatură cu poeme în proză publicate în revista Flacăra, în 1931. Urmează Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti între anii 1922 - 1925, unde studiază actoria la clasa actorului Ion Livescu. În 1931 îl cunoaşte pe poetul Ion Vinea alături de care va rămâne 14 ani . Din 1945 îl cunoaşte pe romancierul Petru Dumitriu cu ocazia premierii acestuia pentru cea mai bună nuvelă a anului. Acesta se mută la ea acasă din 1946 ( iniţial lângă Cişmigiu, ulterior pe Pake Protopopescu nr. 89 , unde se află şi acum o plachetă in memoriam a scriitoarei ) . Legătura dintre ei va dura aproximativ 10 ani, în pofida diferenţei mari de vârstă ( 24 de ani! ). În 1954 are loc un episod interesant : căsătoria celor doi, urmată aproape imediat de divorţ . Explicaţia probabilă este dorinţa de a-i asigura scriitoarei un venit decent şi statutul de relativă protecţie în faţa abuzurilor ca fostă soţie de nomenclaturist.
Unele dintre romanele ei, tipărite între cele două războaie mondiale, vor fi primite elogios de Garabet Ibrăileanu şi Mihail Sadoveanu, mai ales că debutul cu romanul Voica se va produce în paginile "Vieţii Româneşti" (1924). Participă cu acest roman la concursul de debut în proză al ziarului Dimineaţa şi deşi nu îl câştigă, va intra în atenţia câtorva mari critici sau scriitori din epocă. Romanul, care va fi retipărit după 1944, şi apoi, in a treia ediţie, abia în 1972, conţine o imagine neidealizată a existenţei rurale, prezentând faptele în stil naturalist, dar şi justficându-le. Romanul Voica obţine premiul Societăţii scriitorilor români în acelaşi an. A scris şi literatură în limba franceză iar o parte dintre romanele ei au fost publicate în Franţa în traducere proprie.
Îngerul
"Îngerul în pasionate palori
Palori adolescente
Statură de argint
Cu aripi şi spadă de lumină
Pură flacără necruţătoare
Cu strălucirea ochilor
Dând ecou luminii
A deschis orizontul.
Gest hieratic
Simbolică înfrăţire
Cu înălţarea aşteptărilor
Împuternicind înălţarea
În vis fără sfârşit
Şi faptă pe pământ."
Mângâierea buzelor să nu cuprindă
"Mângâierea buzelor să nu cuprindă
Nici urmă de durere, nici zvon de înţeles adânc
Suspinul rămână al plăcerii
Iar braţele închise asupra mea
Să nu îmi pară aripi.
Povestea, covârşitor de banală
Cuprindă fiorul sacru al cotidianului
Iubirea să dureze simplă şi hotărâtoare
Ca inima farului în noapte, pe mare.
Nu ştii cine aprinde acolo miracolul luminii?
Nu ştii că e un om cu mâini muncite
Şi gând din cale-afară răbdător?
Ai vrea să fie un zeu cu tresăriri de foc
Ce fâlfâie în noapte, înflăcărată
Scânteia stelelor pentru rătăcitori?
Orice clipă e sfântă pentru cei ce o înţeleg."
Înserarea se deapănă
"Înserarea se deapănă
În lungi mătănii de ploaie
Şi chihlimbar de frunze.
Crengi negre şi încâlcite
Crucificate pe infinitul cerului
Îşi jeluiesc amărăciunea
În croncănitul ciorilor.
Înnebunită, ceaţa se sfâşie de pomi.
Băncile goale nu mai aşteaptă pe nimeni.
De plânsul cerului hrănită
O iederă se razimă smerită
Şi-şi şerpuieşte verde trupul
Sfidare morţii."
Am vrut început şi sfârşit
"Am vrut început şi sfârşit
Acolo unde nu a fost decât murmur
Cuvântul tău, credinţa mea...
E totul prea mărunt ca să începem iară.
E fruntea grea ca lespede pe gânduri
Totul alunecă spre oboseală.
S-apropie orizontul din ce în ce mai strâmt
Aripa lovită ascunde infinitul...
Mi-e dor de cel închipuit
dar nu răspunde nimeni."
Orizontul mărilor, linie severă
"Orizontul mărilor, linie severă
Aşteaptă etern
Împlinirea oricărei plecări.
E ora nemărginită, e ora hotărâtă.
Cerul într-o vastă reculegere
Binecuvântează primul pas.
Ţărmurile părăsite
Sunt mute în urma noastră
Ca o durere stinsă."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu