Mazo de la Roche

Una dintre cele mai celebre scriitoare canadiene, Mazo Louise Roche s-a născut în orăşelul Newmarket din sudul ţinutului Ontario, în data de 15 ianuarie 1879.

Singurul copil al familiei formate din omul de afaceri imobiliare William Roche şi soţia acestuia, Alberta (Lundy) Roche, Mazo a început să scrie mici schiţe şi nuvele scurte încă de la vârsta de nouă ani.

De când era copil, părinţii ei au adoptat pe Caroline Clement, care îi va fi "partener de viaţă" mult, mult timp şi cu care în copilărie născocea adevărate poveşti ştiinţifico fantastice.

De la Roche a studiat arta şi limba engleza la " University of Toronto ", după care, timp de peste 10 ani (1930 - 1940) a locuit în Devon /Anglia.

Opera ei principală a fost " Jalna", un roman fluviu, o saga a familiei Whiteoaks în care ea dedică fiecare roman câte unui membru al acestei familii. Acţiunea începe la 1850 când un soldat englez Philip Whiteoak şi soţia acestuia Adeline îşi construiesc o reşedinta în Clarkson, Ontario, pe care o numesc Jalna şi se termină când întreaga familie se adună pentru serbarea celor 100 de ani ai bunicii Adeline...

În 1935 apare prima versiune cinematografică a cărţii, filmul fiind regizat de John Cromwell, dar sub forma de " Variety ", fiind o frumoasa poveste, dar nicidecum o bună adaptare a romanului.

Scriitoarea a adoptat împreună cu Caroline doi copii. Se pare că Mazo şi Caroline au avut o relaţie destul de intimă, deşi scriitoarea a încercat să o ascundă de ochii presei.

Mazo de la Roche a mai scris multe carţi, incluzând în opera sa şi poveşti şi chiar o autobiografie intitulată "Ringing The Changes", pe care a publicat-o în anul 1957.

Mazo de la Roche s-a stins din viaţă la Toronto, în 12 iulie 1961.




Reîntoarcere la Jalna
-fragment din roman -

I

Reîntoarcerea tânărului Maurice

Se împlineau mai bine de patru ani de când tânărul Maurice Whiteoak îşi părăsise ţara natală, iar astăzi el se găsea din nou acasă. Traversase odinioară de la Halifax la Cobh, pe un pachebot. Revenise acum cu un avion şi cu un vas de război, trecând prin Portugalia şi prin New York. Zâmbea gândindu-se la modul în care cei patru ani petrecuţi în Irlanda îl transformaseră. Nu mai era, îşi spunea el, aceeaşi persoană cu copilul de treisprezece ani, care plecase să trăiască la vărul său Dermot. Cât era de timid pe atunci! Tremura tot aşteptând, împreună cu bona sa în hol, în timp ce bătrânul Dermot Court discuta cu Wright, căruia îi fusese încredinţat Maurice în timpul călătoriei. Când Wright ieşise din încăpere, îi făcuse cu ochiul lui Maurice, trecând pe lângă el, şi-i şoptise: "Sper ca bătrânul să-ţi placă mai mult decât mi-a plăcut mie!"

Maurice intrase încet, dar cu pas ferm, în salonul în care îl aştepta Dermot. Acesta îi păru foarte bătrân, aşa cum stătea aşezat în fotoliul cu spătarul înalt, şi totuşi îl primise cu o voce puternică şi-i strânse mâna cu energie. Maurice îşi amintea perfect primele cuvinte pe care le schimbaseră.
- Ce mai faci?
- Foarte bine, mulţumesc, domnule! răspunsese el.
Şi conversaţia continuase.
- Se pare că ai avut rău de mare în timpul traversării...
- Puţin. După aceea, totul a fost în regulă.
Dermot îl privise cu atenţie şi întrebase:
- Crezi că vei suporta să rămâi câtva timp la mine?
- Da, sunt convins. Remarcase singur vocea slabă şi puţin convingătoare cu care răspunsese.
- Nu uita, continuase Dermot,că, dacă nu-ţi plac, vei fi liber să te reîntorci la tine când vei voi.
- Aşa mi-a spus şi mama.
- Dar, voi adăuga - şi asta în favoarea mea - că nu am un caracter dificil. Nu s-ar putea spune asta despre toţi din familia Court, nu-i aşa?
- Aşa mi s-a povestit.
Dermot Court râsese.
- Mai ales străbunica ta. E adevărat că n-ai cum să-ţi aminteşti de ea.
Lui Maurice îi fusese îngrozitor de dor de ţară în timpul primei nopţi în Irlanda, dar a doua zi era cald şi frumos afară: Dermot îi arătase peluzele întinse ca nişte terenuri de golf, gardul viu tăiat în siluete fantastice, casa servitorilor inundată în verdeaţă, câmpia întinsă pe care păşteau iepe şi mânjii lor. Mai târziu, Maurice plecase singur, traversase câmpiile de-un verde-albăstrui, şi se urcase pe o colină de la înălţimea căreia se putea zări marea. Toate acestea erau atât de diferite de ţara sa!

Jalna îi păruse atunci foarte bătrână. Se împlineau aproape nouăzeci de ani de când casa fusese construită, dar aici nouăzeci de ani nu însemnau nimic. Stejarii noduroşi din jur datau, desigur, din timpurile druizilor! La el acasă, fusese cel mai mare dintre cei trei copii. Tatăl său fusese sever cu el. La vărul Dermot deveni repede copilul adorat, împrejurul căruia se învârtea toată casa, şi - după părerea unanimă - idolul bătrânului Dermot.

La sfârşitul acestei prime veri petrecute în Irlanda, izbucnise războiul. El dura acum de patru ani. În ciuda tuturor scrisorilor pe care le primea de acasă, Maurice se simţea foarte departe de război, aşa cum se simţea şi vărul Dermot. Chiar şi atunci când tatăl şi unchii săi traversaseră Atlanticul pentru a se duce să se bată, chiar şi atunci când aflase că tatăl său căzuse prizonier la nemţi, el fusese străin de acest război şi continuase să ducă aceeaşi viaţă liniştită între preceptorul său şi bătrânul văr.
Acum, Dermot Court murise, iar tânărul Maurice se afla pe drumul întoarcerii acasă.
Se gândi din nou la transformările pe care le suferise. Plecase sub protecţia lui Wright, neîndrăznind să facă decât ceea ce îi spunea acesta; revenea acum singur şi făcea exact ceea ce îi plăcea. Părăsise casa natală îmbrăcat în băieţaş. Revenea în veşminte de bărbat. Se străduia să simtă detaşarea călătorului blazat, a omului care fusese în străinătate şi nu ignoră nimic din viaţă. Dar, pe măsură ce trenul se apropia de oraş, un fior îl străbătea şi gura începuse să i se usuce. Ce va găsi în gara de destinaţie? Pe tatăl său desigur că nu, pentru că acesta era în continuare prizonier în Germania. Probabil că venise mama să-l aştepte. Gândindu-se la ea, inima începuse să-i bată mai repede. Se zbătea în pieptul lui ca un obiect independent, prizonieră. Lui Maurice îi apăru figura mamei, aşa cum o văzuse în momentul în care se despărţiseră, cu patru ani în urmă. Ea îl ţine în braţe, lipit de ea, ca pentru a-i împiedica din toate puterile pe ceilalţi să se apropie de fiul ei, iar ochii îl ţintuiau, plini de spaimă. Îi era teamă cu nu avea să-l mai revadă niciodată. Astăzi, el simţea o gelozie acută gândindu-se că fraţii lui fuseseră în apropierea ei în toţi aceşti ani în care el fusese atât de departe. Devenise aproape un străin.

Privi pe geam câmpurile roşietice, arse de seceta sfârşitului de vară, despărţiturile de sârmă ghimpată şi micile căsuţe urâte ale mahalalelor. Trenul era pe punctul de a intra în gară. Pasagerii începură să-şi strângă bagajele. Doi ofiţeri, aşezaţi în faţa lui, se ridicară drepţi şi rigizi. Maurice se gândi la unchii săi şi-şi închipui că erau probabil neschimbaţi. Şi tatăl său într-un lagăr de prizonieri! Şi-l imagina într-o veche uniformă ruptă, cu părul în dezordine, dar cu faţa tot bronzată şi autoritară. Simţea o uşurare la ideea că tatăl său nu va fi acasă la întoarcerea lui. Îşi amintea ochii tatălui său şi puterea pe care o aveau privirile lui de a-l face să tremure. Întoarcerea acasă va fi mai uşoară numai în prezenţa mamei şi a fraţilor săi.

Gândind la toate acestea, se ridică maşinal şi se îndreptă încet spre uşa vagonului, alături de ceilalţi călători. Amintiri tulburătoare îl asaltau. Aproape împotriva voinţei coborî din tren. Se găsea acum pe peron, înconjurat de oameni care se luptau să obţină un hamal. Erau foarte puţini şi aproape zdrobiţi sub munţii de bagaje. În cele din urmă ruşi să facă şi el rost de unul. Fu printre ultimii care ieşi din gară. Privi să vadă dacă mama lui îl aştepta, cu teamă că nu o va recunoaşte.

Neliniştea lui era nejustificată. Se trezi în braţele ei înainte chiar de a o fi văzut. Ea ţâşnise din mulţimea care aştepta şi alergase drept spre el.
- Mooey, spunea ea, oh! Mooey, dragule, cât de mult ai crescut!
Pheasant îşi stăpânea plânsul şi ochii îi rămăseseră uscaţi, dar lacrimile tremurau în vocea ei.
.....................................................................................

(fragment din volumul Mazo de la Roche, Reîntoarcere la Jalna, Ed. Venus, Bucureşti, 1992 - traducere de Radu Anagnoste)