Ilarie Voronca

Pe numele său real Eduard Marcus, Ilarie Voronca s-a născut la  31 decembrie 1903, la Brăila. 

Începuturile sale literare sunt legate de activitatea cenaclului Sburătorul, condus de Eugen Lovinescu, şi de revista acestuia Sburătorul literar, unde şi debutează în 1922 cu versuri simboliste influenţate de George Bacovia şi de lirismul melodios şi maladiv al lui Camil Baltazar. Publică apoi poezii de aceiaşi factură în revistele Flacăra, Năzuinţa şi Contimporanul, care vor constitui materia lirică a volumului de debut, din 1923, intitulat Restrişti. Este o poezie de atmosferă, care transcrie tristeţile şi deznădejdea omului condamnat la existenţa cenuşie a oraşelor de provincie. Aproape nimic din tonalitatea şi sistemul imagistic al acestor poezii, în afara tentaţiei asociaţiilor insolite, nu anunţă viitoarea evoluţie a poetului, caracterizată prin extrema receptivitate faţă de doctrinele avangardiste.

Astfel, la numai un an de la apariţia volumului de debut, Ilarie Voronca aderă la atitudinea pragmatic inovatoare cuprinsă în Manifestul activist către tinerime al revistei Contimporanul, publică el însuşi în 1924, împreună cu Victor Brauner şi Stephan Roll, publicaţia de avangardă constructivistă 75 HP (din care apare un singur număr), colaborează la alte reviste similare precum Punct sau Integral. Ermetismul, expresia eliptică, selectarea vocabularului poetic din domeniul industrial şi tehnic probează orientarea poetului în această etapă.

În 1927, apare la Paris poemul Colomba, cu două portrete de Robert Delaunay, care marchează o nouă tendinţă în scrisul lui Voronca. Poetul părăseşte constructivismul şi intră în sfera de influenţă a suprarealismului, mişcare concretizată prin onirismul imaginii. Ritmul publicării plachetelor de versuri este foarte susţinut şi el nu încetineşte nici după stabilirea poetului în Franţa, în 1933, de unde păstrează legături strânse cu viaţa literară din România. După această dată, creaţia sa aparţine spaţiului literar de adopţie: L'Apprenti fantôme (1938), Beauté de ce monde (1940), Arbre (1942), etc..

Naturalizat francez în 1938, va participa la mişcarea de rezistenţă, ca scriitor şi luptător. În ianuarie 1946 face o vizită în ţară, unde este întâmpinat cu un entuziasm general. Se sinucide în acelaşi an, la 8 aprilie, la Paris, în timp ce lucra la un Manual al perfectei fericiri.

La zece ani de la moarte, prietenii francezi publică volumul Poèmes choisis, iar în 1964 şi 1965, tânărul grup de literaţi "Pont de l'épée" adună într-un volum poemele inedite ale lui Voronca. În 1972, la editura Minerva din Bucureşti apar, sub îngriţirea lui Saşa Pană, două volume de Poeme alese.

Priveşte

Ce mlădios e piciorul asinului

ca un deget copita mică atinge clapele pietrelor
coapsele au o legănare în mers ca apele
asinul cunoaşte pleoapa potecilor

diamantul piscurilor taie sticla zborului de vultur
dar pupila asinului a închis înălţimile

lacătele stâncilor nu-l sperie
poartă pe grumaji frunzele poverilor
şi ţipete izbucnesc din el
cum din argintul râului pescăruşii...

Norul

Era o vreme când noaptea
La înălţimea ei adevărată
Nu-mi întuneca vorbele
Inima mea îşi dăruia lumina.

Ochii mei înţelegeau scaunul de paie
Masa de lemn
Şi mâinile mele nu visau
Din vina celor zece degete.

Ascultă-mă, Căpitan al copilăriei mele,
Să facem ca altădată
Să ne urcăm pe puntea primei mele nave
Care străbătea marea când aveam zece ani.

Ea nu naufragiază în apele visului
Şi miroase desigur a smoală
Ascultă: numai în amintirile mele
Lemnul e încă lemn şi fierul dur.

De mult, de mult, Căpitane,
Totul e pentru mine-un nour şi eu sunt muribund.

Fuga poetului

Viu mânzul. Plajă. Spumă în zăbală
Şi-apusurile prinse de oblânc
Un soare pal în braţul stâng
În braţul drept o lună pală.

Lance rotită-n cer sau în adânc
Rotundul ceas pe-obraz goană ovală
În sare, câte, mările le spală
Lumini, atâtea, în mărgean se strâng.

E zi? E noapte? Unanimă apă
Făptură-umbră. Cântec e sau prinţ.
Copit-atinge nevăzuta clapă.

Vocea s-aude răsunând cu zimţi.
Pe margini fuga în şopârlă scapă:
Amurguri, zori s-au sfărâmat în dinţi.

Invitaţie la bal

I

Închis abur după amiaza în grilaj stea;
Înger trenul înaintează cu degetul pe buze,
Rupe serenadele maşinilor de scris,
Toate planetele au poposit în acest
Catalog de maşini agricole: Sena
Praştie între surâsuri.

Feldspath fruntea şi prin pupile sonerii
Fulgeră,
Ce cale ferată arterele tale cu sânge şi gări,
Un pas ca o cicatrice în argilă chemări,
De la brâu câmpul cu prepeliţele în tolbă.

II

La câţiva paşi liniştea s-a deschis coridor
După saltul lăcustelor în gând,
Ca bromura gestul tău îmi face bine uneori,
Văd prin pomi respiraţia ta electric luminând.

Drum, dinam bandajat excepţional.
Casele se îmbrăţişează în visul de var,
Tinctură de iod acest amurg cu rădăcini şi amnar,
Cât miresmele se împart ca afiş electoral.

Părul tău a spălat atât de chimic orele,
Ştiu pe dinafară vapoarele, ezitările,
Oraşul viaţa ta, ca tabla înmulţirii,
Te port în mine ca un registru copier.

III

Sunt ochii tăi cu terenuri sportive,
Cu câmpuri şi sonde de petrol,
Cu hipodromuri, cu hangare de avioane,
Ce tipografii, ochii tăi
Şi pupilele tale, rotative imense,
Cum se desfăşoară din privirile tale
Toată viaţa mea
Ca un jurnal cu ultimele ştiri.

IV

Şi uite în şarpe pieptul ca o savană în flăcări,
Cu cai sălbateci şi dezlănţuirea aerului cu vegetaţii
Tropicale, creierul loveşte semne S.O.S.
Dezolat, dezolat,
Un ţipăt ca o pasăre sau stilou,
În obraz vântul îţi aruncă vitriol,
Ochiul tău fumegă precum un sat siberian.

V

De aici asculţi ruga pietrelor cu zmeură şi muşchi,
Înserează ape cu plute şi, foarfece, glasul
Taie mireasma brazilor. Peisagiul ca un şal transilvănean,
În verdele acestui minut, să jucăm cu inimile biliard.

Te invit, agricultor al măduvei şi nervilor mei,
Ară-mă, treieră-mă, plouă-mă,
Deschide-mi, supapă de siguranţă, aorta,
Iată: noaptea intră în odaie cu toată stima

Bucurii îngăduite

Cum se bucură de eleganţa trestiilor,raţele sălbatece,
păpurişul destramă un cântec pe panglica nemişcării
în ierburi alunecă tăciunii din privirea vulpilor

bursucii se leagănă în adiere cu arbuştii
pitpalacii împletesc un şal din lumina sunetului,
caprele negre fac alpinism,
oglindesc înălţimile,
ploaia dăruie scoarţe olteneşti pământului,

şi plugurile fac dragoste cu ţărâna, o sărută, o muşcă,
iepurii se pitesc la marginea zilei ca dovleceii,
soarele dă mălai vrăbiilor e o bucurie în argint a vocilor.