Cand vei pleca înspre Itaka
fie-ţi lunga călătorie
plină de aventuri , plină de învăţaminte
Nu te teme de Lestrigoni si de Ciclopi, nici de furiosul Poseidon;
Nu-i vei întâlni în drumul tău dacă
te vei înălţa cu gândul, dacă simţirea-ţi
nicicând nu îţi va părăsi trupul ţi sufletul.
Lestrigoni si Ciclopi, nici furiosul Poseidon
nu îti vor ieşi în cale
dacă tu însuţi nu-i vei purta cu tine-n suflet,
dacă nu-ţi vei aşeza sufletul înaintea paşilor lor.
Sper ca drumul sa-ţi fie lung,
fie-ţi multe dimineţile de vară,
Iar plăcerea de a zări primele porturi
să-ţi aducă o bucurie de nespus.
Încearcă să vizitezi emporiul Feniciei
culege tot ce e mai bun.
Du-te în oraşele Egiptului
învaţă cu un popor ce are atâtea să te-nveţe.
Nu pierde Itaca din vedere,
căci ţinta ta e să ajungi acolo.
Dar nu-ţi grăbi pasii;
e mai bine calatoria-ţi să dureze ani,
iar corabia-ţi să ancoreze pe insulă
cand te vei fi-mbogăţit deja
cu tot ce ai cunoscut pe drum.
Nu aştepta ca Itaka să-ţi dea alte bogăţii.
Itaka ţi-a dăruit deja o călătorie minunată;
fără Itaka , niciodată nu ai fi plecat.
Ţi-a dăruit deja totul şi nimic nu mai are de dat.
Şi dacă la sfârşit vei crede că Itaca e săracă,
să nu gândeşti că te-a înşelat
pentru ca vei fi devenit un înţelept, vei fi trăit o viaţă plină,
şi acesta este înţelesul Itakăi.
Sursa
Şi-au împlinit plăcerea interzisă.
s-au ridicat din pat
şi fără o vorbă, se îmbracă în grabă.
Ies separat din casă, pe furiş,
ca-nfăţişarea lor să nu trădeze
cum s-au iubit ei doi, mai adineauri.
Dar ce câştig pentru artă adus-a clipa!
Mâine sau poimâine, sau după ani, va scrie
versuri ce dăinui-vor, de-aici trăgându-şi sursa.
Trup al meu, aminteşte-ţi...
Trup al meu, aminteşte-ţi nu numai cât ai fost
iubit,
nu numai de paturile în care te-ai culcat,
dar şi de acele dorinţi ce pentru tine
clar străluceau în ochi
şi tremurau în glas - şi un oarecare
întâmplător obstacol nu le-a lăsat să se împlinească.
Acum când sunt toate în trecut,
pare, aproape, că şi acelor
dorinţi te-ai dăruit - cum sclipeau,
aminteşte-ţi, în ochii ce te priveau;
cum tremurau în glas, pentru tine, aminteşte-ţi,
trup al meu!
Lumea de dincolo
Cred în lumea de dincolo. Poftele materiei
sau iubirea de certitudine nu m-amăgesc. Nu e obişnuinţă,
ci instinct. Cuvântul celest va fi adăugat
la nesfârşita frază, de altfel fără sens, a vieţii.
Prin odihnă şi răsplată ar dori să întâmpine Acţiunea.
În timp ce privirea va rămâne pe veci închisă spre Creaţie,
în faţa Creatorului ochii se vor deschide.
Viaţa veşnică în valuri se va revărsa din fiecare
Evanghelie a lui Hristos - valuri de viaţă nepieritoare.
Aşteptând barbarii
De ce-au venit în piaţã orãşenii?
Barbarii astãzi vor sosi.
De ce-i pasiv senatul, dezbaterile-s sfârşite,
Senatorii nu vor nimic, nici legi sã decreteze?
Barbarii astãzi doar sosesc.
Ce rost mai are legi a decreta?
Sosesc barbarii, ei sã decreteze!
De ce-mpãratul, trezit cu noaptea-n cap,
Troneazã porţile oraşului
Şi tronul, şi coroana - pe toate le troneazã?
Barbarii astãzi vor sosi.
Aşteaptã împãratul cãpetenia lor
Sã-i ofere titluri de onoare,-
E gata pergamentul cu ordine cu tot.
De ce pretorii, alãturea de consuli
În togã roşie s-au arãtat,
Le-mpodobeşte braţele brãţare-n ametiste,
Pe degete - inele de smarald?
Sceptrele cu-argint sunt smãlţuite,
La ce le-ar trebui azi sceptrele acestea?
Barbarii anume astãzi sosesc,
Iar luxul îi orbeşte pe barbari.
Dar unde-s pretorii stimabili?
Ei nu se vãd, - cuvântul lor lipseşte.
Astãzi sosesc barbarii,
Iar lor cuvântul nu le e pe plac.
De ce-i atât de alarmat oraşul?
Iar strãzile - atâta de pustii?
Da ce-i atât de tulbure poporul,
De ce grãbit se-ascunde fiecare ins?
Deja e noapte, barbarii n-au sosit.
De la hotarul ţãrii a venit o veste,
Cã-n lumea asta barbari nici nu existã.
Acuma ce ne facem fãrã de barbari?
În ei vãzusem o ieşire... Acuma ce ne facem?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu