Octavio Paz

Octavio Paz (1914-1998) s-a născut în Mixcoac (Mexic), într-o familie de intelectuali. Debutează în 1937 cu volumul de versuri Raiz de hombre (Rădăcina omului). Din anul 1943 intră în serviciul diplomatic, exercitînd funcţii importante în Franţa, Japonia, Elveţia şi India. Lucrează ambasador al Mexicului în mai multe ţări ale lumii, iar din 1969 renunţă la această funcţie, dedicîndu-se integral literaturii. Colaborează la revistele Barandal (1931 - 1932), Caiete din Valea Mexicului (1933 - 1934) şi Atelier poetic (1936 - 1938), pentru ca mai apoi să se stabilească în redacţia revistei Atelier (1938 - 1941). În anul 1963 i se acordă Marele Premiu internaţional pentru poezie - Knokke (Belgia).
Este un strălucit reprezentant al artei moderne. Cărţile sale de eseuri sunt nişte investigaţii asidue în mitologia aztecilor. Semnează mai multe volume de eseuri, printre care: Labirintul singurătăţii (1950), Arcul şi lira (1956), Porţi către cîmp (1966), Noul ospăţ al lui Esop (1967), Aparenţă nudă (1973), Fiii mîlului (1974), Oamenii secolului (1984), Cealaltă voce (1998) ş.a. Traduce din poeţii lumii. Opera poetică a lui Octavio Paz este extinsă şi valoroasă. Cele mai importante titluri: Rădăcina omului (1937), Staţiunea violentă (1958), Libertate pe cuvînt (1960), Salamandra (1962), Coasta de Est (1969), Arborele vieţii (1987) şi Focul cel spre fiinţă (1989). În 1976, la Editura Seix Barral, Octavio Paz publică volumul de poeme Vuelta (Întoarcere), care reprezintă o călătorie în timp şi un test al credinţei, o explorare a trecutului cu profunde imersiuni filosofice, expresia iubirii sale pentru patrie.
În acelaşi an Octavio Paz fondează revista literară cu acelaşi titlu Vuelta, unde îi vor apărea numeroase articole şi poeme. Revista îşi va înceta existenţa în august 1998, fondatorul ei nedorind ca aceasta să-i supravieţuiască. Poetul îşi va vedea opera încununată de onoruri literare supreme: Premiul Cervantes (1981) şi Premiul Nobel (1990).
Octavio Paz se stinge din viaţă la 20 aprilie 1998, ajungвnd să fie octogenarul cel mai respectat al literaturii mexicane. Încă în timpul vieţii este instituit un premiu literar în valoare de 100.000 de dolari care-i poartă numele. Premiul Octavio Paz a fost acordat pentru prima dată poetului chilian Gonzalo Rojas.



Arcuri

Cine cântă pe ţărmuri de hârtie?
Aplecat, cu pieptul peste râul
imaginilor, mă văd, încet şi singur,
îndepărtându-mă de mine: litere pure,
constelaţii de semne, incizii
în carnea timpului, o scriitură,
dungă peste ape!

Trec printre verdeţuri
îmbrăţişate, pe sub ceruri limpezi,
printre insule, înaintând pe râu,
pe râul fericit care alunecă
şi nu curge, gând neted.
Mă îndepărtez de mine însumi, mă opresc
fără a mă opri pe un ţărm şi continui
în josul râului, printre arcuri de îmbrăţişate
imagini, râul gânditor.
Continui, mă aştept mai încolo, merg
în întâmpinarea mea, râu fericit
care uneşte şi desparte
o clipă cu soare între doi plopi,
clipă ce-ntârzie pe piatra şlefuită
şi se desprinde de ea însăşi şi continuă
în josul râului, pentru a se întâlni cu ea însăşi.


Axis

Prin arcadele de sînge
corpul meu în corpul tău
izvor de noapte
limba mea de soare în pădurea ta
fîntînă corpul tău
Eu, ovăz roşu
Prin arcadele de oase
eu noapte, eu apă
eu pădure care avansează
eu limbă
eu corp
eu os de soare
Prin arcadele de noapte
izvor de corpuri
tu noaptea ovăzului
tu pădure în soare
tu apă care aşteaptă
tu fîntînă de oase
Prin arcadele de soare
Noaptea mea în noaptea ta
soarele meu în soarele tău
ovăzul meu în fîntîna ta
Prin arcadele corpului
apă în noapte
Corpul tău în corpul meu
Izvor de oase
Izvor de sori


Două trupuri

Două trupuri unul lângă altul
Sunt uneori două valuri
Marea lor este noaptea

Două trupuri unul lângă altul
Sunt uneori două pietre
Pustiul lor este noaptea.

Două trupuri unul lângă altul
Sunt două rădăcini uneori
Pământul lor este noaptea.

Două trupuri unul lângă altul
Sunt uneori două săbii
Fulgerul lor este noaptea.

Două trupuri unul lângă altul
Sunt două stele, din cerul gol
Prăbuşindu-se.


Lecţie despre lucruri

Dumnezeu apărut dintr-o orhidee de argilă
Dintre petalele de argilă
răsare, zîmbind, floarea umană.
Atins uşor de lumină,
cuarţul devine cascadă.
Pe apele ei pluteşte,
copil, Dumnezeu.
Dumnezee aztecă
Cele patru puncte cardinale
se întorc spre buricul tău.
În pîntecul viu se zbate
ziua mereu agitată.
Calendar
Contra apei, zile de foc.
Contra focului, zilele apei.
Cruce cu imaginea lunii şi a soarelui
Pe braţele acestei cruci
s-au aciuat două păsări:
Adam - soarele şi Eva - luna.
Obiecte
Locuiesc în preajma noastră,
dar le ignorăm, ne ignoră.
Uneori conversează cu noi.
Amiază
Lumina nu clipeşte din ochi,
timpul se dizolvă în minute.
O pasăre a încremenit în aer.
Ceva mai tîrziu
Lumina se prăvale în hău.
Dealurile se deşteaptă
şi, fără a se mişca, dansează.
În plin soare
Ora e transparentă:
să vedem dacă e invizibilă pasărea,
culoarea cîntecului ei.
Evidenţieri
Ploaia iscoditoare, cu pletele lungi,
cu genunchii răniţi de fulgere,
coboară printre bătăi de tobă:
porumbul deschide ochii,
porumbul creşte.


Îndrăgostiţii

Ei stau culcaţi în iarbă
un bărbat şi o fată
Mănâncă portocale, schimbă săruturi
aşa cum valurile schimbă spuma-ntre ele.

Ei stau culcaţi pe plajă
un bărbat şi o fată
Mănâncă lămâi, schimbă săruturi
aşa cum norii între ei îşi schimbă conturul.

Ei stau culcaţi în pământ
un bărbat şi o fată
Nu spun nimic şi nu se sărută
schimbă tăceri să rămână-n tăcere,