S-a stins din viaţă poetul Constantin Dascălu

"Viaţa este intervalul dintre două găuri;
una în care nu mai poţi să intri
şi alta din care nu mai poţi ieşi..."


Născut la 17 august 1921, într-o zonă încărcată de istorie şi legende(Ghimeş-Palanca, judeţul Bacău), Costică Dascălu, deşi nu a fost cunoscut drept o personalitate culturală, a avut puternice înclinaţii spre arta şi cultura autentică; fiind profesor de muzică, a fost atras în particular şi de valorile lirice ale muzicii, dovedindu-se un fin versificator şi un proeminent fabulist. Ca poet a excelat mai ales prin fabule şi poezii dedicate copiilor, dar a publicat şi remarcabile romanţe, pasteluri, poezii de dragoste şi chiar lirică filozofică. În timpul vieţii a reuşit publicarea a două cicluri lirice reunite într-un singur volum, apărut la editura Ramida din bucureşti în anul 1999 sub tilul "Poezii mari şi mici pentru copii mici şi mari" şi "Lire sfărâmate".
În contextul foarte variat al creţiei sale, poetul Constantin Dascălu este un liric care gravitează între duioşia sentimentală a unui îndrăgostit de frumos şi de iubire, dar care refulează aceste simţăminte prin raţiune şi optimism, căutând liniştea sufletească în contemplaţie, raţiune şi umor. A fost atras de muzicalitatea ritmurilor pe care a zămislit-o cu virtuozitate, dar şi cu contrastante irumperi în tumultul vieţii cotidiene.
Dincolo de viaţa pământească, Constantin Dascălu va rămâne un stoic, fie sub ispita incumlescenţelor amoroase, fie sub imperativul raţiunii inflexibile. O mare chemare către frumos şi către nobile simţăminte l-a făcut să creeze originale şi incantative poeme, mereu reînnoite de o continuă dorinţă de desăvârşire.
Toate aceste calităţi vădesc o mlădiere deosebită în făurirea stanţelor versificative şi o valoare artistică ce concură la recomandarea ca versurile sale să merite republicarea lor într-un nou volum.
Dumnezeu să-l odihnească!

Utopie

Şi a murit cu voi ideea
Şi aţi murit şi voi cu ea
Bieţi naivi cu păr de nea
Ce aţi crezut că printre stele
Poate-aveţi şi voi o stea...

Aţi luat cojocul vremii
Şi v-aţi îmbrăcat cu el
Să vă apere de ger...
Însă n-aţi văzut că-i haina
Lupului cu păr de miel...

Cine-ar fi crezut că sunteţi
Bieţi bătrâni cu dalbe frunţi
Când păreaţi ca nişte munţi
Peste ape-nvolburate,
Nişte priponite punţi!...


Sisif

Spre vârf căznind, pe trupuri goale,
Pe-un deal de viermi (voinţa fier mi-e)
Mă urc dar când s-ajung... Ooh,vierme!...
Iar mă rostogolesc la poale!...

În prăbuşirea către spuza
Din hăul craterului-clopot
mă ţin cu mâinile de buza
Cazanului cu smoală-n clocot...

Sub tălpi destinu-mi pregăteşte
Un pat, să dorm în pielea goală,
În colcăit de sulf şi smoală
Iar eu râzând să strig: TRĂIEŞTE!


Cobor

Cobor pe scara ultimului cer
M-aplec,în faţa ta,m-aplec şi-ţi cer
O Doamne, buzele să-mi umezeşti,
Să-mi poată gura zice: "Mă iubeşti?"

Şi dacă totuşi, Doamne, n-ai să vrei
Am să cobor mai jos...printre femei
Şi-am să mă rog, smerit, până-n pământ
Celei ce te-anşelat cu Duhul Sfânt...

Dar tu pe urmă, Doamne, să nu vii
Să-mi dai pedeapsa arşilor de vii...


De Paşti

Din cerul ochilor
Plouă
Cu boabe de rouă
Leagănul plopilor
Cântă
Liturghia Sfântă...

Popasul Duminicii
Este
O veche poveste
Şi glasul bunicii
De miere!...
"E Sfânta Înviere!..."


Autobiografie

Pe mine nu m-au proslăvit
Gazetele sau alte foi
Deci, chipul nu mi-a fost 'zvârlit
Cu ele-odată la gunoi...

Nu sunt nici domn nici împărat...
N-am dat cu barda în vre-un zeu
Sunt doar un om la locul meu,
Căci cuget de vândut n-am dat!...

Dac-am iubit un Pui de Drac
De seara-n zorii dimineţii
N-a fost păcat, că i-am fost drag
Ca mărul cel din pomul vieţii...

Şi de-o fi fost păcat, un dram,
(Cu cei vânduţi n-am stat la hram!...)
L-am tot plătit şi răsplătit
C-am ajutat de m-am spetit
Pe cei neputincioşi, la ham...

Şi totuşi, nu m-au proslăvit
Gazetele sau alte foi...
Dar nici chipul meu, 'zvârlit
N-a fost, la lada cu gunoi!...