Să ne amintim de Virgil Mazilescu

Cineva pe lume are nevoie de mine

cineva pe lume are nevoie de mine
dragostea mea dacă ai nevoie de mine
o dragostea mea dacă ai nevoie de mine
gândeşte-te la mine
în spaţiul cel mai umilit
te-am sărutat eu mortul

fiecare să-şi ascundă îngerul
în buzunar
ca la bâlci ca la
cinematograful mut
poate zborul va ţâşni printre zdrenţe şi urechi
eh ce să-i faci vom fi un biet simbol
şi unghiul din toate imposibil

te-am sărutat eu mortul


Speranţa

răspunde la marile şi micile strigăte sânge
bea numai cald: oribilă este speranţa
oribilă este
sub cerul mai galben ca frunza ca floarea

să-ntind acum mâna (oribilă ah
şi devastatoare) fiindcă uitasem
cum se întinde o mână şi cum se retrage

cum se întinde o mână şi cum se retrage
sub cerul mai galben ca frunza
mai galben ca floarea


Sub acest cuvânt suferă Beethoven

sub acest cuvânt suferă Beethoven
cu acest cuvânt se vindecă lepra hei vânători
puneţi mâna pe arcurile voastre de aur
să-l prindem şi să-l prindem
şi să-l ducem în oraşul nostru pe deal


Mi-am Uitat Casa Şi Numele

Mi-am uitat casa şi numele e obositor
să-ţi ştii mereu numele pe de rost
o grigore dumitru iulian uşa de la intrare
se deschidea înăuntru? şi câinele negru al vecinului
spuneţi că muşcă? şi n-ar trebui să umblu când e ger
cu capul descoperit prin pădurea de aluni? am uitat
am avut destulă vreme să uit din creier până în degete

aici lângă dunăre mă înconjoară păsări de tot felul
vrăbii gâşte sălbatice specii rare de cocostârci
şi iubirea mea pentru ele se deschide
ca un port ospitalier - poate să vină iarna scitică
voi exista mai departe şi voi călători mai departe: ecou
a doi părinţi oneşti reverie de lebădă
auziţi: viaţa: stele scobind încet câmpia


Ştiu că ai fugit

Ştiu că ai fugit
din cetăţile unde muriseşi
îndelung asediat - ştiu chiar şi asta
dar la care ceas al nopţii
începând cu a câta vertebră devii
tu cu adevărat fratele meu

venind spre mine palid şi clar
mai puţin palid şi mai puţin clar
pe drumuri torturate
cu al cui glorios trecut mă cauţi

se eliberează fruntea cireşului sub balcon
descresc porumbeii
o ceaţă
o confuzia necesară
a zorilor în care s-au înecat saxofoane
şi cu tunet cădem fiecare în sufletul altcuiva