vineri, 26 iunie 2009

Pearl S. Buck


S-a născut la Hillsboro, în Virginia de Vest, într-o familie de misionari ai austerei biserici prezbiteriene, dar a crescut şi s-a maturizat în China unde a petrecut mai bine de patruzeci de ani.
Părinţii săi, după cum îşi aminteşte Pearl Buck , "se mutau foarte des dintr-o localitate într-alta, până ce, la un moment dat, când eram încă foarte mică, s-au statornicit la Tsingkiang, un oraş de pe malul fluviului Yangtze. Acolo, maica-mea m-a învăţat carte şi m-a pregătit ca să pot fi admisă la şcoala secundară. Dânsa mi-a dezvăluit puterea cuvintelor şi a înţelesurilor ce pot fi împărtăşite cu ajutorul lor."
Primii scriitori pe care i-a citit au fost Mark Twain, Dickens, Thackeray şi George Eliot şi clasicii literaturii chineze.
Când a împlinit cincisprezece ani, părinţii au trimis-o internă la un liceu din Şanhai.
La şaptesprezece ani, împreună cu părinţii, vizitează Europa şi Anglia, după care merge în America, unde rămâne la Randolph Macon College ca să-şi încheie studiile. După absolvire se întoarce în China unde aproape doi ani îngrijeşte de mama sa. Se căsătoreşte cu John Buck, un tânar misionar american specializat în agronomie. Se stabilesc la Nanking, unde predă istoria literaturii engleze atât la Universitatea Nanking cât şi la Universitatea Chinei de Sud-Est. În 1932, soţul său obţine o bursă de studii la Universitatea Cornell şi revine în America.
În patrie, Pearl Buck era tocmai pe cale să devină o vedetă literară. Spre deosebire de prima ei carte publicată la New York în 1930 care trecuse neobservată, The Good Earth (Ogorul), romanul ei despre viaţa necăjită a ţărănimii chineze, apărut către sfârşitul anului 1931, se ridica tot mai sus pe lista de bestseller-uri americane şi fusese reeditată la Londra şi tradusă la Paris, Roma şi Berlin, şi urma să vadă lumina tiparului în alte câteva capitale. La câtva timp după sosirea ei în America, romanul The Good Earth a fost distins cu premiul Pulitzer pe 1932 şi se afla în curs de scenarizare la Hollywood. Uriaşul răsunet al cărţii se datora atât faptului că dezvăluia cititorilor realităţi crude, pe care scrierile lui Pierre Loti, Lafcadio Hearn, Kipling sau Blasco Ibanez le evitaseră sau le drapaseră în faldurile exotismului romantic, cât şi caldei simpatii manifestate de autoare pentru năzuinţele de înnoire socială ale poporului chinez.
La întoarcerea în China, Pearl Buck părăseşte învăţământul şi încetează activitatea misionară ce o desfăşurase mulţi ani pentru a se dedica exclusiv literaturii. În 1934, după ce revine în America, divorţează şi se stabileşte la New York, unde acceptă o muncă de răspundere într-o editură. În acelaşi an, publică un nou roman The Mother (Mama), care se înscrie rapid pe lista marilor succese de librărie. Apoi reia personjele din The Good Earth, încheind în 1935 trilogia cunoscută sub titlul de The House of Earth (Casa de lut). În anul următor, dă la iveală biografiile părinţilor ei, intitulate respectiv Fighting Angel (tradusă la noi de Mircea Eliade în 1939) şi The Exile.
Doi ani mai târziu aceste scrieri biografice împreună cu romanele ei despre satul chinezesc cuceresc sufragiile Academiei Suedeze, care-i acordă Premiul Nobel pentru literatură pe anul 1938.
În vremea războiului, Pearl Buck scrie numeroase articole şi broşuri antifasciste şi sprijină sau iniţiază acţiuni în favoarea înfăptuirii egalităţii pentru toate rasele şi întemeiază o fundaţie pentru creşterea copiilor orfani.
După 1945, abordează în romane (semnate cu pseudonimul John Sedges) personaje şi realităţi americane, dar, după câteva eşecuri,revine la tematica chineză, unul dintre ultimile ei romane, Three Daughters of Madame Liang, publicat în 1969, afirmându-se cu succes în concurenţă cu scrierile prozatorilor moderni şi devenind un Bestseller. Moare în 1973.


Mama
-fragment -

Încă din tinereţe, în femeia aceasta ardea un foc mocnit şi adânc. Ea nu era aşa ca alte femei, gata oricând să arunce ocheade ba unui tânăr, ba altuia, şi să se lase încântată de orice bărbat care-i ieşea în cale. Nu, era o femeie cu un suflet adânc, sfioasă până în străfundurile lui şi, până ce s-a căsătorit în lege, chiar în vremea când era singură, gândul ei nu stăruia asupra bărbaţilor, şi dacă în adâncurile fiinţei ei o cuprindeau doruri ciudate, nu le lua în seamă ca să le desluşească înţelesul sau izvorul, xi îşi continua fără zăbavă munca pe care o avea de făcut, îşi purta răbdătoare dorul, într-o tăcută aşteptare. Numai când s-a căsătorit şi a cunoscut bărbatul va avut o limpezire, un fel de distilare a acelei dorinţi adânci şi mute, aşa încât chiar şi atunci când îşi ocăra bărbatul şi era mânioasă pe el, ştia că nu poate să trăiască fără el. Dorinţa aceea intensă, nerăbdătoare din fiinţa ei putea să se acumuleze, ca nişte nori încărcaţi, într-o mânie fără temei asupra bărbatului pe care-l iubea, până ce răbufnea şi după aceea se înlănţuiau şi ea primea satisfacţie în felul vechi, simplu şi atunci îşi afla liniştea iar.
Totuşi, bărbatul nu era destul. El singur nu-i era niciodată deajuns. Trebuia să dea viaţă prin el şi să simtă cum copilul prinde viaţă şi formă în adâncul fiinţei ei. Numai atunci era actul complet şi, în timp ce copilul se mişca şi creştea, trăia ameţită de fericire, căci simţea o împlinire. Da, chiar dacă ţipa mânioasă la copiii ei când îi stăteau în cale şi când plângeau sau se văicăreau dintr-o pricină sau alta, şi erau îndărătnici cu sunt copiii, primea întotdeauna semnele unei noi sarcini cu o adâncă satisfacţie a trupului de parcă ar fi fost sătulă şi odihnită şi ar fidormit bine, încât trupul ei nu mai dorea nimic altceva.
De aceea iubise întotdeauna copilaşii. Aşa fusese şi mai demult când era fată în casa tatălui ei, într-un sat doar cu puţin mai mare decât acest cătun aşezat între dealuri. Casa tatăluiei era plină de copii mici, iar ea era cea mai vârstnică şi ca o mamă pentru ei; chiar când era ostenită după o zi de trudă şi copiii o necăjeau, fugindu-i printre picioare şi ţipa la ei să se dea la o parte, chiar şi atunci când ţipa îi iubea la fel de mult. Ceva în faptul că erau micuţi îi înduioşa inima şi de multe ori lua în braţe un copilaş fie din casa lor sau din vecini şi-l strângea la piept, şi-l adulmeca ăndelung şi-l dezmierda atât cât răbda copilaşul, căci era o adevărată pasiune pentru ea să simtă alături un copilaş, deşi n-ar fi putut spune de ce.
Astfel. Tot ce era tânăr şi fără ocrotire îi înduioşa inima. Primăvara iubea puişorii de găină şi răţuştele ieşite din găoace, iar când o cloşcă îşi părăsea cuibul din cine ştie ce pricină şi lăsa ouăle pe jumătate clocite, lua ouăle şi le punea într-un sac pe care-l lega de trupul ei fierbinte şi umbla uşor şi cu băgare de seamă până când răsăreau puişorii cei mici. Hrănea cu cea mai mare grijă viermii mici de mătase şi îi plăcea să-i vadă crescând şi-i urmărea de când erau doar nişte firişoare vii până ce deveneau mari şi graşi, iar când scoteau coconii şi apăreau fluturii şi se împerecheau fluture cu fluture, simţea în propriul ei copr acea căutare şi satisfacţie a lor.
Când copiii din casa tatălui ei crescură şi ea se făcu fată de măritat i s-a întâmplat ceva care o tulbură, cum încă nici un bărbat nu izbutise până atunci s-o tulbure. Era în vecini un băieţaş prea mic pentru a putea umbla, un copil grăsuţ şi rotunjor pe care, toată vara, ssora lui îl purta gol, în spate legat cu o fâşie de pânză. Iar uneori mama, tânără pe atunci şi aşteptând să se mărite, dezlega fâşia şi lua copilul din spatele fetiţei, iar fetiţa o zbughea la joacă, bucuroasă că pentru un timp scăpa de povară.
În fiecare zi mama, pe atunci tânără fată, căuta copilaşul acesta cu faţa ca lunaşi, dintre toţi copiii satului, el era favoritul, cea mai mare bucurie a ei, şi îl ţinea în braţe, adulmecând palmele grăsuţe şi îi îndrăgea obrajii bucălaţi şi guriţa trandafirie şi-l purta călare pe şoldurile-i vânjoase, iar când maică-sa îi strigă odată:”- Ce, nu-ţi ajung copiii din casa asta, de te duci să cauţi copilul altuia, acum când eu nu mai pot naşte?”, dânsa îi răspunse râzând: „Cred că de copilaşi n-am să mă satur niciodată.”.
Curând, fără să-ţi dea seama, copilaşul acesta a ajuns să trezească în ea o dorinţă pe care n-o cunoscuse până atunci. Fii voia să aibă, ca toate femeile, şi socotise întotdeauna că era un drept al ei să aibă fii cândva în viitor. Dar copilaşul acesta durduliu şi cu ochi liniştiţi trezea în ea mai mult decât dorinţa de a avea fii şi, ceea ce a fost la început doar o joacă, deveni ceva mai mult, o patimă tainică şi profundă pentru ceea ce nu cunoştea.
Când copilaşul era în braţele ei, căuta un prilej să plece cu el în vreme ce toţi ceilalţi trebăluiau ba ici ba colo, la câmp sau la bucătărie şi sora copilaşului se bucura că era dus de lângă ea, iar tânăra fată se aşeza şi ţinea strâns la piept copilaşul frumos. Îi gungurea şi-l dezmierda şi simţea trupuşorul gras şi rotunjor şi fără apărare în braţele ei. Uneori, deoarece atunci îi creşteau dinţii, îi mesteca orezul, sau o prăjitură şi-i vâra mâncarea aceasta între buzele mici şi când copilul sugea solemn hrana, mirat de ceea ce avea pe neaşteptate în gură, ea râdea şi nu ştia de ce râde, căci nu era veselă simţind dorinţa aceea năvalnică, adâncă şi dureroasă pe care nu ştia cum să şi-o astâmpere.
Într-o zi, cu puţin timp înainte de a se mărita, rîmîsese singură cu copilul, şi era către amiază şi fetiţa nu venise să-şi ducă fratele la mamă-sa pentru a fi alăptat, iar copilul se frământa şi se zvârcolea şi nu voia să stea liniştit. Tânăra fată, văzând că-i era foame şi mânată de o pornire înflăcărată pe care nu o pricepea dar o simţea clocotindu-i în sânge, se duse în iatacul ei şi încuie uşa cu mâini tremurătoare îşi desfăcu haina şi aşeză copilul la pieptu-i tânăr şi plăpând, iar copilul se prinse cu lăcomie de sfârc şi începu să sugă cu toată puterea. Atunci ea, stând acolo şi uitându-se cu atenţie la faţa copilaşului, simţi un nemaipomenit tumult în sânge, îi dădură lacrimile, şi buzele îi rostiră sunete întretăiate care nu erau vorbe şi ţinea copilaşul la piept şi nu înţelegea ce simţea în fiinţa ei, ceva copleşitor, pătimaş şi plin de nerăbdare, ceva mai puternic decât copilaşul din braţele ei, mai puternic decât ea însăşi.
Atunci clocotul din ea se potoli. Sânu-i mic era sec şi copilaşul bocea dezamăgit, şi ea îşi încheie haina din nou şi îi era oarecum ruşine de ceea ce făcuse şi plecă repede tocmai când fetiţa intră în casă fugind şi luă copilul iute ca să-l ducă la mamă-sa.
Dar pentru tânăra fată, momentul acela a însemnat o deşteptare şi aproape mai mult decât căsătoria. După aceea bărbatul pe care-l luase de soţ însemna cel mai mult pentru ea, deoarece prin el devenea mamă şi nu-l iubea numai de dragul lui.

Un comentariu:

  1. Lend your love to me tonight
    Don't ask me what or who is right
    I have no strenght, I can not fight
    Just flood my darkness with your light
    ( John Lake)
    P.S. Poate scrii ceva si despre Lake sau Poe.Ar fi cool sa isi mai aduca cineva aminte de ei.

    RăspundețiȘtergere