José Echegaray

Ultima mare figură a teatrului spaniol din a doua jumătate a secolului al XIX-lea este aceea a madrilenului de origine bască José Echegaray, primul laureat al Premiului Nobel pentru literatura spaniolă, "ca recunoaştere a numeroaselor şi strălucitelor sale scrieri care, într-o manieră personală şi plină de originalitate, au reînviat marile tradiţii ale dramei spaniole"..
José Echegaray s-a născut la Madrid.Inginer de profesie, după propria sa mărturisire, între activităţile şi vocaţiile sale, literatura se situează pe locul al doilea, între matematică şi politică. Echegaray a fost pe lângă dramaturg şi membru al Academiei de Limbă Spaniolă din 1869, profesor de matematici şi politician progresist. A fost deputat în Adunarea Constituantă din 1869, ministru al Economiei Naţionale după revoluţia din 1868, ministru de Finanţe în 1864, creator al Băncii Spaniole şi fondator al Partidului Republican Progresist, al cărui manifest din 1880 îl semnează.
Opera sa, foarte inegală ca valoare, şi foarte abundentă, cuprinde peste 150 de piese reprezentate între 1874, anul debutului său cu "El libro talonario" (Chitanţierul), semnat Jorge Hayaseca, şi anul 1908. Ea cuprinde trei directii tematice, şi anume:
drame istorice de tip romantic("Pe mânerul spadei", "În sânul morţii");
drame de inspiratie contemporane("Sau nebunie sau sfinţenie", "Marele codoş");
piese de idei, în stilul dramelor ibseniene("Fiul lui Don Juan", "Dumnezeul nebun").


Sau nebunie sau sfinţenie
- fragment -

Actul I - scena a 5-a



INES - (Ieşindu-i în întâmpinare) Eduardo!... Eduardo!
EDUARDO - Ines, viaţa mea!
INES - La ora asta se vine?!
EDUARDO - Totdeauna vin la două.(Cu un ton smerit)
INES - Şi acum e trei.
EDOARDO - Se poate! (uitându-se la ceas) Ba nu, iubito, e două fără un sfert!
INES - Ba e trei! (Cu autoritate în glas)
EDUARDO - (arătându-i ceasul)E două fără un sfert. Vrei să te convingi? (Arată spre ceasul de pe şemineu) Uite, şi ăsta arată aceeaşi oră.
INES(jignită) - Mă rog, mă rog: ai dreptate tu. Ce iubit delicat, care se târguieşte cu mine pentru fiecare minut! Oricând i se pare prea devreme să vină şi totdeauna târziu, când trebuie să-şi ia rămas bun de la Ines a lui; iar bătăile inimii şi le programează după tic-tac-ul cronometrului său!
EDUARDO - (Rugător) Ines!
INES - Du-te... Du-te... Nu e încă ora două... Mai sunt cinsprezece minute... du-te pe strada San Jeronimo; faci o plimbare căscând gura la trecători şi la două fox te întorci.
EDUARDO - Ines!
INES - Păi dacă asta-i ora la care vii de obicei! Asta ar mai lipsi! Ce-ar spune Observatorul Astronomic dacă ai sosi în avans?
EDUARDO - Iartă-mă, pentru numele lui Dumnezeu!... Am greşit.
INES - Ba nu; eu am procedat cu prea multă uşurinţă. Dorul mă făcea să număr clipele... şi tu, ca să mă pedepseşti, ce faci? Vii şi-mi bagi sub nas un cronometru!(Face cu mâna gestul brusc al cuiva care, cum se spune în termeni vulgari, îţi vâră un obiect sub nas). Ce curtezan plin de poezie!
EDUARDO - Recunosc că sunt vinovat, mă căiesc şi-ţi cer iertare de o mie de ori!
INES - Bun. Deci mărturiseşti? Aşa mai merge.
EDUARDO - Eram atât de fericit când am venit, aveam atâta bucurie în suflet, că nici nu ştiam ce spun, şi nici acum nu ştiu ce spun!
INES - Şi eu te-am învinuit pe nedrept, Eduardo; dar eram atât de bucuroasă, atât de bucuroasă... doream atât de mult să vii... că fiecare clipă mi se părea un veac.
EDUARDO - află, comoara mea...
INES(fără să-l asculte) - Am să-ţi dau o veste mare.
EDUARDO (La fel) - ...Că în sfârşit vom fi fericiţi.
INES - Cred şi eu: fericiţi pentru toată viaţa.
EDUARDO: Nu-mi vine să cred!
INES - Fiindcă tata a promis că astăzi chiar, astăzi, mă înţelegi?... Dar văd că nu m-asculţi!
EDUARDO (Cu o solemnitate comică) - Doamna ducesă de Almonte va avea cinstea să ceară domnului şi doamnei de Avedano această mână albă (luând mâna lui Ines) pentru fiul său don Eduardo; deşi Eduardito a şi pus stăpânire pe ea, a strâns-o la piept, şi nu-i va da drumul cu una cu două, chiar dacă nu-i este acordată.
INES - Are să vină...chiar ea?... Aveau dreptate. Femeia asta e o sfântă!
EDUARDO - Femeia asta e mama mea: mă iubeşte din adâncul inimii şi azi dimineaţă am âmbrăţişat-o cu ochii în lacrimi, iar ea, plângându-mi pe umăr, a cedat rugăminţilor mele. Cinsteşte cu evlavie faptele glorioase ale strămoşilor ei; are un cult sacrosanct pentru onoare şi ar prefera să mă vadă mort decât căsătorit cu cineva al cărui nume să fie cât de puţin pătat; dar îl preţuieşte cum se cuvine pe don Lorenzo, şi gloria sa ştiinţifică, căci tot glorie e; şi...
INES - Bine, bine, gata cu trăncăneala. Am înţeles deci că ea are să vină chiar azi, că o să ne căsătorim în curând şi că o să fim foarte fericiţi. Nu-i aşa? Ăsta e lucrul cel mai important; vreau să spun, cel mai important pentru mine, nu ştiu dacă şi tu...
EDUARDO - Ingrato, te îndoieşti de mine?
INES - Nu mă îndoiesc; dar nu e puţin lucru că maică-ta s-a lăsat înduplecată, că dacă nu... Tu mă iubeşti, ştiu...dar tu... Unei mame îi datorezi respect... Şi dacă ea ar fi spus nu, tu, ca un fiu ascultător, nu-i aşa, Eduardo, n-ai fi vrut s-o necăjeşti; şi oricât te-ar fi durut inima, ai fi părăsit-o pe biata Ines care te iubeşte - fă-te că n-auzi, ingratule, nimeni să nu m-audă! - care te iubeşte atât de tare, că fără tine... spune tu dacă nu e zănatică... ar fi murit de inimă rea!
EDUARDO - Ines, inima mea!
INES - Aşa că vezi că trebuie să-i fiu recunoscătoare mamei tale; fiindcă nu ţie, ci ei îi datorez fericirea mea.
EDUARDO - Ce crudă eşti! Ştii ce-aş fi făcut dacă s-ar fi ivit piedici, ştii numai?
INES - Da; ai fi cedat şi m-ai fi lăsat.
EDUARDO - Niciodată! Pentru nimeni şi pentru nimic în lume!
INES - Jură!
EDUARDO - Mă jur pe ce am mai sfânt!
INES - Ce fericită sunt!
EDUARDO - Ce fericit sunt!