miercuri, 15 iulie 2009

La mulţi ani, Domenica Pop


În ciuda staturii impunătoare Domenica Pop ascunde sensibilităţi pe care socoate potrivit să le dea cât mai rar la iveală. Din această reţinere, dictată parcă de teamă că va strica ceva în această lume, curge lirica domniei sale. Micropoemele sale s-au depărtat de modelul japonez de la care au plecat pentru a realiza mici terţine de o sensibilitate unică. Tocmai tensiunea necontorsionată din propria simţire conferă fiecărui poem o mare delicateţe. Nu datul natural al tabloului contează ci sentimentul pe care îl generează. Rarele ţâşniri ale biograficului îşi află în mod firesc locul, fără să înalţe sau să strice acea delicateţe revărsată.
Născută la 14 iulie 1967 în comuna Vinga din judeţul Arad, s-a stabilit în municipiul Arad după absolvirea liceului electrotehnic. Din 1996 este membru al cenaclului "Luceafărul" din localitate, având sporadice apariţii lirice în câteva publicaţii locale. Temându-se mereu de a nu fi înţeleasă, a revenit la şedinţele de cenaclu în rare ocazii, mai mult invitată decât ca cenaclistă înrăită, ceea ce spune mult.


Haiku-uri


Toamnă pe-nserat;
Bătrânul artist
Ar desena un cântec.


Soarele arde,
Timpul s-a topit;
Lumina curge în grâu.


E atâta sânge
În florile de mac
Cum să le culeg?


Liniştea serii.
La pieptul frunzei,
O lumină tremură.


Stăpânind noaptea,
Cu mii de enoriaşi,
predică luna.


Noapte de basm.
Corabia lunii
Printre peştii de aur.


Martie.
Cu braţele-ntinse
Copacii îşi strigă mama.


Bătrânul pescar
În barca veche.
Doar ceru-l mai urmează.


E primăvară.
În liliac s-au aprins
Inimi de April.


Ploaie de toamnă.
Cerul îşi plânge
O blândeţe ce-a trecut.

2 comentarii:

  1. Since nu prea stiu multe despre ea.Pare sa scrie frumos.A publicat ceva?

    RăspundețiȘtergere
  2. A publicat foarte puţin. Există un volum antologic de haiku, intitulat "Surâsul crizantemei" editat la Târgovişte, în care apare şi ea cu câteva texte. În rest, a mai publicat în câteva ziare şi reviste literare arădene şi am mai găsit poezii de ale ei pe http://unhaikupezi.blogspot.com/

    RăspundețiȘtergere