Wislawa Szymborska

Unora Le Place Poezia

Unora –
asta înseamna ca nu tuturor.
Nici macar celor mai multi, doar cîtorva.
Nu punem la socoteala scolile, unde-i impusa,
nu-i socotim nici pe poeti,
ne da cam doua fiinte dintr-o mie.

Le place –
dar le place si supa cu galuste,
si complimentele, chiar si culoarea albastra,
haina cu care s-au obisnuit,
nu mai vorbesc de propria lor parere
sau mîngîiatul unui cîine.

Poezia –
dar ce e poezia?
S-au dat atîtea raspunsuri evazive
la aceasta întrebare.
Nici eu nu stiu ce-i poezia,
si ma agat de-acest nu stiu ca de-un colac de salvare.




Laudă surorii mele


Sora mea nu scrie poezii
şi nici nu cred că o să scrie vreodată.
E ca mama ei care niciodată n-a scris poezii,
şi ca tatăl ei care nici el n-a scris poezii niciodată.
Însă sub acoperişul ei mă simt in siguranţă.
Soţul ei n-ar scrie poezii pentru nimic în lume,
şi – deja începe să sune ca o poezie găsită –
nici una din rudele mele nu scrie poezii.

Sora mea nu are sertare pline de poezii vechi,
în geantă nu cară niciodată poezii noi,
iar cînd mă invită la masă
ştiu că nu are de gînd să-mi recite nimic.
Însă supele ei sînt delicioase,
nu vezi în casa ei manuscrise pătate de cafea.

Sînt o mulţime de familii în care nimeni nu scrie poezii.
Sînt însă multe familii în care o mulţime de persoane scriu poezii.
Uneori poezia se revarsă în cascade de generaţii
provocînd vîrtejuri teribile de sentimente comune.

Sora mea e adepta prozei, iar scrierile ei
se rezumă la dimensiunea unei cărţi poştale
a cărei text promite în fiecare an acelaşi lucru:
cînd se va întoarce
ne va povesti tot,
tot,
tot ce a văzut.


Născut

Deci ea e mama lui.
Acea femeie mică
Autoarea cu ochi cenuşii.

Barca, în care cu ani în urmă
a ajuns la ţărm.

Deci din ea a ieşit
în lume,
în neveşnicie.

Născătoarea bărbatului
cu care sar prin foc.

Deci ea este, singura
care nu l-a ales
complet şi gata.

Singură l-a strâns
în pielea pe care o cunosc,
l-a legat prin oase
ascunse în faţa mea.

Singură i-a potrivit
ochii lui cenuşii
cu care a privit spre mine.

Deci ea este, alfa lui
De ce mi-a arătat-o.

Născut.
Deci, totuşi, şi el născut.
Născut ca toţi.
Ca mine, muritoarea.

Fiu de femeie adevărată.
Venit din adâncul corpului
călător spre omega.

Expus
la propria sa absenţă
oriunde
în fiecare clipă.

Iar capul lui
este capul ce trece prin zidul
permisibil, cu timpul.

Iar mişcările lui
sunt abateri
de la sentinţa generală.

Am înţeles
că a parcurs deja jumătate de drum.

Dar aşa ceva el nu mi-a spus,
nu.

- Aceasta e mama mea -
mi-a spus doar.