duminică, 12 iulie 2009

Pablo Neruda


La 12 iulie 1904 se naşte Neftalí Ricardo Reyes Basoalto (Pablo Neruda) la Parral, un oraş aflat la 300 km la sud de Santiago de Chile, fiul doñei Rosa Basoalto de Reyes, învăţătoare, şi al lui José del Carmen Reyes Morales, lucrător la căile ferate. În luna august mama sa moare. În 1906 José del Carmen se mută la Temuco împreună cu fiul său, recăsătorindu-se cu doña Trinidad Candia Marverde. În 1910 Pablo Neruda devine elev al liceului de băieţi din Temuco, pe care îl absolvă în 1920. La 18 iulie 1917 în ziarul La Mañana, din Temuco, se publică articolul intitulat "Entuziasm şi perseverenţă" sub semnătura lui Neftalí Reyes. Este primul material publicat de poet. La 30 noiembrie 1918 publică poemul "Ochii mei" în reviata Corre-Vuela din Santiago, nr. 566. În cursul aceluiaşi an publică alte trei poezii în aceeaşi revistă. Colaborează la Selva Austral din Temuco, publică în reviste din oraşele Chillán şi Valdiva. Foloseşte diferite pseudonime. Ia parte la jocurile florale de la Maule cu poemul "Ideal nocturn", obţinând premiul al treilea. În 1920 adoptă definitiv pentru scrierile sale pseudonimul de Pablo Neruda. La 28 noiembrie 1920 obţine premiul întâi la sărbătoarea primăverii din Temuco. În acelaşi an devine preşedinte al Ateneului literar al liceului din Temuco şi secretar adjunct al Asociatiei elevilor din oraşul Cautin. Pregăteşte două cărţi - Insulele ciudate şi Osteneli zadarnice - pe care nu le publică. O parte din acestea vor constitui material pentru lucrarea Crepuscular.
În 1921, Pablo Neruda pleacă la Santiago pentru a urma Institutul Pedagogic şi a deveni profesor de franceză. La 14 octombrie obţine premiul întâi la concursul Federaţiei studenţilor din Chile pentru poemul său Cântecul sărbătorii, care se publică în revista Federaţiei studenţilor intitulată Juventud. Colaborează la revista Claridad, organ oficial de presă al Federaţiei studenţilor. La 24 august 1922, sub egida grupului literar Vremia are loc un recital din versurile poeţilor Joaquín Ciufuentes, R. Monestier, Alberto Rojas Giménez şi Pablo Neruda. În octombrie 1922, revista Los Tiempos, din Montevideo, dedică un număr poeziei tinere, incluzând şi poezia lui Neruda. În august 1923 apare în editura Claridad ediţia oficială a volumului Crepuscular. Revista Dionysios, condusă de Aliro Oyarzún, îi piblică patru poezii, dintre care ultimele trei vor face parte din Prăştiarul entuziast, carte scrisă în 1923, dar publicată abia în 1933. Publică patruzeci şi două de articole de critică în revista Claridad sub pseudonimul Sachka. În iunie 1924 apare în editura Nascimento ediţia princeps a celor Douăzeci de poeme de dragoste şi un cântec de deznădejde. Tot în editura Nascimento apare volumul Pagini alese de Anatole France, introducerea, selecţia şi traducerea fiind semnate de Neruda.
În anul 1925, Pablo Neruda se află în fruntea revistei Caballo de Bastos. Colaborează la diferite piblicaţii literare, cum sunt Andamios, Ali Baba, Dinamo, Renovación, precum şi la ziarul La Nación. La editura Nascimento apare ediţia princeps a volumului Încercarea omului infinit, volum care poartă două date: anul 1925, data de tipărire şi 1926, anul de apariţie. În aceeaşi editură apar în 1926 ediţile princeps ale volumelor Inele şi Locuitorul şi speranţa sa. În numărul 135 al revistei Claridad se publică, traducerea din limba franceză semnată de Neruda, câteva fragmente din Caietele lui Malte Laurids Brigge de Rainer Maria Rilke. În revista Atenea, numerele 5 şi 10, se publică Durere şi Chinuri, poeme care vor face apoi parte din Reşedinţa pe pământ sub titlul Madrigal de iarnă şi respectiv Fantomă.
În anul 1927 Pablo Neruda este numit consul onorific la Rangoon (Birmania). Pleacă din Santiago spre Rangoon la 14 iunie, via Buenos Aires, unde se îmbarcă pe Baden, cu care călătoreşte până la Lisabona. Este însoţit de Álvaro Hinojosa. Soseşte la Madrid la 16 iunie. La 20 iulie se află la Paris, de unde pleacă spre Marsilia, continuîndu-şi apoi călătoria spre Rangoon. Tot în luna iulie trimite ziarului La Nación. Revistele El Sol şi Revista de Occidente din Madrid publică poeme de Neruda. În 1928 este numit consul la Colombo (Ceylon), iar 1929 ia parte la Congresul Panhindus desfăşurat la Calcutta. În 1930 este numit consul la Batavia (Java). La 6 decembrie 1930 se căsătoreşte cu Maria Antonieta Agenaar Vogelzanz. În 1931 este consul la Singapore. În 1932 după o călătorie pe mare, care durează două luni, se reîntoarce în Chile. La 28 august 1933 soseşte la Buenos Aires, unde fusese numit consul. În casa lui Pablo Rojas Paz îi întâlneşte la 13 octombrie pe Federico García Lorca. La 5 mai 1934, Pablo Neruda pleacă la Barcelona, unde este numit consul. La 4 octombrie se naşte la Madrid fiica sa, Malva Marina. La 6 decembrie ţine o conferinţă şi un recital de poezie la universitatea din Madrid, fiind prezentat de Federico García Lorca. În casa Morlei Lynch o întâlneşte pe Delia del Carril. La 3 februarie 1935 se transferă la Madrid, pentru aş exercita funcţia de consul.
La 18 iulie 1936 începe războiul civil spaniol, iar la scurt timp este ucis Federico García Lorca. Neruda începe ciclul de poezii intitulat Spania în inimă. Este destituit din funcţia de consul. Pleacă la Valencia, apoi la Paris. La 7 noiembrie scoate, împreună cu Nancy Cunard, revista Poeţii lumii apără poporul spaniol. Se desparte de Maria Antonieta Agenaar. În februarie 1937 ţine la Paris o conferinţă despre Federico García Lorca. Împreună cu César Vallejo fondează, în aprilie, Grupul hispano-american de ajutorare a Spaniei. La 2 iunie are loc la Paris Congresul Naţiunilor Americane, la care Pablo Neruda rosteşte o cuvântare, tradusă şi editată în limba franceză. Pe 10 octombrie, se înapoiază în Chile. La 7 noiembrie fondează Alianţa Intelectualelor din Chile pentru Apărarea Culturii, fiind ales preşdinte. La 7 mai se stinge din viaţă, la Temuco, tatăl său , iar la 18 august moare şi mama sa vitregă, doña Trinidad Candia. Don Pedro Aguirre Cerda, candidatul Frontului Popular, iese victorios la alegerile prezidenţiale din luna octombrie. Neruda străbate ţara întreagă ţinând conferinţe. Pe frontul de luptă din Barcelona se publică, în plin război civil, Spania în inimă. În 1939 este numit consul, cu sediul la Paris, pentru problemele emigrării spaniolilor. În martie pleacă spre Franţa, trecând prin Montevideo, unde ia parte la Congresul Internaţional al Mişcărilor Democrate, ca delegat din partea Alianţei Intelectualilor din Chile. În perioada aprilie-iulie se ocupă de problema refugiaţilor spanioli, pe care reuşeşte să-i îmbarce pe Winnipeg, vapor care ajunge în Chile la sfârşitul anului 1939. La 2 ianuarie 1940 se reîntoarce în Chile.
La 16 august 1940 soseşte în Ciudad de Mexico în calitate de consul general. În 1941 scrie Cânt pentru Bolivar, editat de Universitatea Naţională Autonomă din Mexic. Face o călătorie în Guatemala. În octombrie 1941 primeşte titlul de doctor honoris causa din partea Universităţii din Michoacán. În decembrie este atacat de un grup de nazişti la Cuernavaca, prilej cu care sute de intelectuali din toată America îşi manifestă sentimentele lor de solidaritate faţă de Pablo Neruda. În aprilie 1942 întreprinde o călătorie în Cuba. La 30 septembrie dă pentru prima oară citire poemului Cântec de dragoste pentru Stalingrad.
În februarie 1943 face o călătorie în Statele Unite, pentru a lua parte la întâlnirea "Glasul Americilor", desfăşurată la New York. Se înapoiază în Mexic, iar la 27 august i se consacră o adunare festivă cu prilejul plecării sale din această ţară, la care iau parte două mii de persoane. La 1 septembrie îşi începe călătoria spre Chile, vizitând în drum ţările de pe coasta Pacificului. La 3 septembrie se află în Panama, iar la 9 septembrie în Columbia, ţară în care în care este oaspete de onoare al guvernului prezidat de López şi al oraşului Manizales. La Caldas ia fiinţă complexul şcolar Pablo Neruda. La 22 octombrie se află la Lima şi apoi la Cuzco, unde vizitează ruinele preincaşe de la Macchu Picchu. Este oaspete de onuare al oraşului Arequipa. Soseşte la Santiago de Chile la 3 noiembrie. La 8 decembrie ţine conferinţele intitulate Călătorie în jurul poeziei mele şi Călătorie în inima lui Quevedo. În 1944 obţine premiul municipal pentru poezie.
La 4 martie 1945, este ales senator al republicii din partea provinciilor Tarapacá şi Antofagasta. Se editează broşura Salut Nordul şi Stalingradul. Obţine Premiul Naţional pentru Literatură în patria sa. La 30 mai rosteşte primul său discurs în Senat, editat apoi în Patru discursuri. La 8 iulie 1945 devine membru al Partidului Comunist din Chile. La 15 iulie, pe stadionul Pecaembú din São Paulo ia parte la festivitatea de omagiere a lui Luis Carlos Prestes. La 30 iulie devine membru al Academiei Braziliene de Literatură din Rio de Janeiro, discursul de primire fiind rostit de Manuel Bandeira. La 18 ianuarie 1946 este decorat de guvernul Mexicului cu Ordinul Vulturul Aztec. Cu prilejul candidaturii lui Gabriel Gonzáles la preşidenţie, este numit şef al sectorului de propagandă naţională. La 28 decembrie, printr-o şedinţă a tribunalului, numele său oficial devine Pablo Neruda. În 1947 face o călătorie în regiunea Strâmtorii Magellan. La 27 noiembrie publică în El Nacional din Caracas (în Chile exista cenzura presei de la 4 octombrie) Scrisoare intimă adresată unor milioane de oameni, motiv pentru care preşedintele Republicii Chile îi intentează un proces politic. La 6 februarie 1948 rosteşte un discurs în Senat, publicat apoi sub titlul "Acuz". La 3 februarie, Curtea Supremă aprobă destituirea lui Neruda din funcţia de senator al Republicii. La 5 februarie tribunalul hotărăşte arestarea sa. Începând de la această dată trăieşte ascuns în Chile, scriind Cânt general.
La 24 februarie 1949 pleacă din Chile traversând munţii, prin sud. La 25 aprilie ia parte la Primul Congres Mondial al Partizanilor Păcii, prilej cu care îşi dezvăluie ascunzătoarea. Este numit membru al Consiliului Mondial al Păcii. În iunie face o primă călătorie în Uniunea Sovietică, unde asistă la festivităţile prilejuite de aniversarea a 150 de ani de la naşterea lui Puşkin. La 27 iunie este omagiat la Moscova de Uniunea Scriitorilor Sovietici.În iulie vizitează Polonia şi Ungaria, în august Mexicul, împreună cu Paul Eluard, iar în septembrie ia parte la Congresul latino-american al Partizanilor Păcii, desfăşurat în Mexic, ţară în care rămâne până la sfârşitul anului grav bolnav. I se editează operele sau selecţii din poemele sale în Germania, Cehoslovacia, China, Danemarca, Ungaria, SUA,Uniunea Sovietică, Mexic, Cuba, Columbia, Guatemala, Argentina. La 28 ianuarie 1950 îi expiră permisul constituţional de a absenta din ţară, eliberat de preşedintele Senatului, don Arturo Alessandri. Vizitează praga, Parisul, Roma, New Delhi. Poezia sa este tradusă în hindusă, urdu şi bengaleză. În perioada 16-22 noiembrie 1950 ia parte la cel de al doilea Congres Mondial al Partizanilor Păcii, care are loc la Varşovia. La 22 noiembrie primeşte împreună cu Picasso şi alţi oameni de artă, Premiul Internaţional pentru Pace pentru poemul său Să se trezească pădurarul.
La 10 februarie 1952, la Capri, începe să scrie volumul Strugurii şi vinul. În lunile iulie şi august călătoreşte în Berlin şi Danemarca. În Chile este revocat ordinul de arestare emis împotriva lui Pablo Neruda în urmă cu trei ani şi câteva luni. La 12 august se înapoiază la Santiago de Chile, unde este întâmpinat cu mari manifestaţii omagiale de bun venit. Se instalează în locuinţa de pe bulevardul Lynch. Vizitează Tamuco şi alte localităţi din Chile. În decembrie face o vizită în Uniunea Sovietică în calitate de membru al juriului pentru acordarea Premiului Internaţional pentru Pace.
La 22 ianuarie 1953, se întoarce din călătoria în Uniunea Sovietică şi organizează Congresul Continental al Culturii, care îşi desfăşoară lucrările în aprilie, în Santiago de Chile, şi la care iau parte mari personalităţi din America, ca Diego Rivera, Nicolás Guillen, Jorge Amado şi alţii. La 20 decembrie i se înmânează Premiul Stalin pentru Pace. Începe să-şi construiască reşedinţa numită "La Chascona". În 1954 Pablo Neruda îşi donează biblioteca şi alte bunuri universităţii din Chile, iar aceasta hotărăşte la rândul ei să finanţeze Fundaţia Neruda pentru Dezvoltarea Poeziei.
În 1955, se desparte de Delia del Carril. Termină de construit locuinţa numită "La Chascona", unde se mută împreună cu actuala sa soţie, Matilde Urrutia. Înfiinţează şi conduce revista La Gaceta de Chile. Se publică un volum de poezii alese în limba persană. Cânt general apare la Bucureşti, România[1]. Face un voiaj în Uniunea Sovietică, China şi alte ţări socialiste, precum şi în Italia şi Franţa. Întorcându-se în America, prezintă recitaluri de poezie în Brazilia şi la Montevideo, apoi îşi petrece vacanţa la Totoral, regiunea Córdoba, republica Argentina.
În 1958, activează în cadrul companiei politice în vederea alegerii preşedintului Republicii Chile. Face turnee şi organizează adunări populare. În 1959, Pablo Neruda începe să-şi construiască la Valparaíso reşedinţa numită "La Sebastiana".
Porneşte într-o călătorie în jurul lumii, trecând şi prin ţara noastră, participă activ la viaţa politică a timpului său, prin opere militante puse în slujba demnităţii umane. Călătorii, conferinţe, premii şi titluri academice, editarea în tiraje impresionante a operelor sale în spaniolă şi în numeroase alte limbi marchează recunoaşterea marii valori a poeziei sale, care culminează cu dercenarea Premiului Nobel pentru literatură în octombrie 1971. Nu mai puţin strălucită este activitatea politică din ultimii ani ai vieţii. În 1969 este desemnat din partea Partidului Comunist candidat la preşdenţia Republicii Chile şi în această calitate străbate întreaga ţară şi ia parte la tratativel care conduc la formarea Unităţii Populare. Ulterior se retrage în favoarea lui Salvador Allende, care este desemnat candidat unic. În 1970 ia parte activă la campania electorală a lui Allende. După victoria Unităţii Populare, când Allende devine preşedintele ţării, Neruda este numit ambasador în Franţa.
În 1972 este invitat la New York la Reuniunea Pen Clubului, unde ţine discursul de deschidere şi protestează împotriva blocadei la care Statele Unite ale Americii supuseseră ţara sa. Începe să-şi scrie Memoriile. Renunţă la funcţia de ambasador la Paris şi se întoarce în Chile, prilej cu care guvernul organizează în cinstea lui o mare adunare populară pe stadionul naţional din Santiago. La mijlocul anului 1973, adresează o chemare intelectualilor latino-americani şi europeni pentru evitarea războiului civil în Chile. La 11 septembrie, un puci militar răstoarnă guvernul Unităţii Populare, iar preşedintele Salvador Allende este asasinat. A murit la 23 septembrie 1973, la Santiago, la câteva zile după răsturnarea guvernului Unităţii Populare de către forţele armate reacţionare. Opinia publică internaţională a luat cunoştinţă cu profundă indignare de faptul că, după puciul militar, locuinţa sa din Valparaíso, precum şi cea din Santiago, unde se ţinea priveghiul pentru cel dispărut, au fost devastate şi distruse de fasciştii chilieni.


Absenţa

Abia te-am părăsit
şi umbli în mine, cristalină
sau tremurând,
neliniştită
rănită de mine însumi
sau copleşită de dragoste,
ca atunci când ochii tăi se închid
peste harul vieţii
pe care ţi-l dărui fără încetare.

Dragostea mea,
ne-am întâlnit
îsetoşaţi
şi ne-am băut toată apa
şi tot sângele;
ne-am întâlnit înfometaţi
şi ne-am muşcat
aşa cum muşcă focul,
lăsându-ne unul pe altul răniţi.

Dar aşteaptă-mă,
Păstrează pentru mine dulceaţa ta…
Eu îţi voi dărui, de asemenea,
Un trandafir frumos.


Cine moare?

Moare cate putin cine se transforma in sclavul obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii;
cine nu-si schimba existenta;
cine nu risca sa construiasca ceva nou;
cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.
Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea,
cine prefera negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa staluceasca, oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.
Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este nefericit in lucrul sau cine nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis;
cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile "responsabile".
Moare cate putin cine nu calatoreste;
cine nu citeste;
cine nu asculta muzica;
cine nu cauta harul din el insusi.
Moare cate putin cine-si distruge dragostea;
cine nu se lasa ajutat.
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.
Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput;
cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca cunoaste intrebarea.

Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna ca "a fi viu" cere un
efort mult mai mare decat simplul fapt de a respira.
Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o fericire splendida. Totul depinde de cum o traim...

Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul
Daca va fi sa plangi, plangi de bucurie
Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale
Daca va fi sa furi, fura o sarutare
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti in
fiecare zi...


Fiară de lumină

În nesfîrşirea mea nesigură, eu sînt
o fiară de lumină, încolţită
de frunzele şi de greşeala sa:
pădurea-i deasă; semenii mei trec
pe-aici, foind, se-ntorc sau rătăcesc;
eu mă retrag în vreme-aceasta însoţit
de garda mie azi de timp impusă:
tălăzuiri de mări şi aştrii nopţii.

E larg; puţin e, rar şi este totul.
De ochii mulţi văzuţi de ochii mei,
de-atîtea sărutări pe gura mea,
de-atîta fum ce mi-a-necat gîtlejul
din trenurile de odinioară:
atîtea gări bătrîne, fără milă,
şi colb din librării fără de număr,
eu omul, muritor, am obosit
de ochi, de sărutări, de fum, de drumuri,
de cărţi mai îndesate ca pămîntul.
Acum, în miez de codru rătăcit,
vuiet duşman aud şi mă-nspăimînt
nu de ceilalţi, ci chiar de mine însumi,
de convorbirea fără de sfîrşit,
de corul ce cînta mereu cu noi
şi tîlcurile sure ale vieţii.

Pentru c-odată, pentru că un glas,
doar o silabă, clipa de tăcere,
ori zvonul ne-ngropat al unui val
m-aşază faţă-n faţă cu-adevărul,
şi nu mai e nimic de tălmăcit,
nici de vorbit, căci asta era totul:
şi porţile pădurii s-au închis,
colindă soare deschizînd frunzişuri,
se-nalţă luna precum rodul alb,
şi omul împăcat acceptă soarta.


Poema 12

Pentru inima mea ajunge pieptul tãu,
Pentru libertatea ta ajung aripile mele.
De pe buzele mele va ajunge pînã la cer
Ceea ce dormea în sufletul tãu.

În tine e iluzia de fiecare zi.
Ajungi ca roua pe corole
Subminai orizontul cu absenta ta.
Într-o eternal fugã precum e valul.

Am spus cã-n vînt cîntai
Ca pinii si catargele
Ca ele înaltã si tãcutã esti.
Si te întristezi dintr-o datã ca o cãlãtorie.
Primitoare ca un drum vechi.
Sãlãsluiesc în tine ecouri si voci nostalgice.
Eu mã trezii si uneori emigreazã si fug
Pãsãri ce dormeau în sufletul tãu.


Poema 15

Îmi placi cînd esti tãcutã cãci parcã esti absentã,
Si mã auzi din depãrtare si vocea mea nu te atinge.
Se pare cã ochii ti-ar fi zburat
Si se pare cã un sãrut si-ar pecetlui buzele.

Cum toate lucrurile sînt pline de sufletul meu
Te ridici deasupra lor, plinã de sufletul meu.
Fluture de vis, te asemeni cuvîntului melancolie.

Îmi placi cînd esti tãcutã si parcã esti îndepãrtatã
Si parcã te plîngi, fluture în soaptã.
Si mã auzi din depãrtare si vocea mea nu te ajunge.
Lasã-mã sã tac si eu cu tãcerea ta.

Lasã-mã sã-ti si vorbesc prin tãcerea ta
Luminoasã ca o lampã, simplã ca un inel.
Esti precum e noaptea, tãcutã si înstelatã
Tãcerea ta e stelarã, atît de îndepãrtatã si de simplã.

Îmi placi cînd esti tãcutã cãci parcã esti absentã.
Distantã si îndureratã ca si cînd ai fi murit.
Un cuvînt atunci, un zîmbet ajung.
Si sînt bucuros cã nu e adevãrat

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu