Grete Tartler

S-a născut la 23 noiembrie 1948 la Bucureşti. A absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, secţia arabă-engleză, la Universitatea din Bucureşti, apoi Conservatorul "Ciprian Porumbescu".

Din 1976 a început să lucreze ca profesoară, apoi ca redactor la revista Neue Literatur. Din 1978 este membră a Uniunii Scriitorilor din România.

Din 1992 până în 2008 a lucrat în diplomaţie, ca ataşat cultural şi secretar I la Viena (1992-1995), la Direcţia Cultură din Ministerul Afacerilor Externe în 1996, ca ambasador la Copenhaga şi Reykjavík (1997-2001), ca ministru plenipotenţiar la Atena (2002-2006).

În prezent, este profesor asociat la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative SNSPA din Bucureşti şi cercetătoare/colaboratoare la Centrul de Excelenţă „Paul Celan” al Universităţii din Bucureşti.


Siddharta

Poezia uneori mucedă, boantă,

alteori neastâmpăr şi adiere -

fii calea de mijloc, lăută perfect acordată:

nici absorbit de lume, nici singur.

Stelian ne povesteşte cum în primul război mondial

trebuiau strânse la aceeaşi intensitate

spiţele unor aripi de avion:

neavând aparate,

românii chemaseră un lăutar.

Au zburat avioanele, unele cu folos, altele în zadar.

Dar lăutarul?

Nimeni nu ştie cum îl chema.

Poate-a murit sub bombe, sub mărul

care înflorise pe când acorda.


Lacul

Îngheţat scânteie lacul. E Sfântul Ion

şi Ioanna pregăteşte masa – bulbii de lotus, ouăle lumii.

Până atunci ne-a trimis să încercăm gheaţa

destul de tare, prin care transpar

rădăcinile ca nişte semne din cartea

pe care încerc să o descifrez .

Şi Geo Bogza a fost în China,

el a adus aceşti lotuşi care au împânzit apa,

încât vara nici barca nu trece.

Acum, cioturi negre prin pagina albă.

Cobor neîncrezătoare,

lumina sub talpă alunecă,

cer sprijin,

sprijin mi-e fiinţa la ceea ce sprijin nu are.

Ioanna deschide fereastra, aburii, focul -

poate hotar, însă leagă ce n-are hotare.

Ne cheamă în casă.

Gustoase sunt zilele care-au rămas,

şi iepurele lunii şi broasca ţestoasă.


Qasida

Mikarrin mifarrin muqbilin mudbi‘in ma‘an

scandez despre calul în alergare -

Sângele udă deşertul, consoanele.

Gălbenuşul pământului de cer se separă.

Templul, o arenă părăsită.

Uitat, cuţitul de jertfă

Şi în cuţit o sclipire

şi pe cer guri de aur

şi în cerul gurilor de aur

alte guri de aur

Toate strigându-mă


Puls (în Murnul serii)

La Ierusalim am văzut un soldat cumpărând

o carte pentru copii,

un poştaş scăpat de toţi câinii din drum

dar muşcat de un băieţel;

la Atena, o femeie-aruncându-se

înaintea trenului

când lumea grăbea spre Olimpiadă

(şi toţi strigau: vai şi of,

tocmai acum şi-a găsit!);

în China, o gospodină

împrumutând câte-o oală de la vecină

cu promisiunea s-o dea înapoi

într-o altă viaţă.

Acestea şi multe altele se înşiră în urma mea:

sunt ca armata lui Darius adunând pământenii

de pe unde-a trecut -

care şi vite ca un nor de praf pe de laturi

(altminteri cu ce ne-am hrăni?)

mirosuri de animale, tămâie şi mirodenii,

cămile, monede şi praf.



Şi totuşi războiul n-a avut loc.

Şi nu s-a dovedit că există moarte.

Iar eu îmi scot mănuşa, învelişul de scoică,

teaca de sabie, şi-ţi întind mâna.

Caravana e tot mai departe.


Zeiţa

Legată la detectorul de minciuni, recunosc:

Am minţit că zeiţele

au nevoie de accesorii magice

că machiajul adânceşte privirea

şi straiele dezvăluie grandoarea

L’élégance sans nom de l’humaine armature

părăsind tomuri şi prăfuite prescrieri

pentru fericirea la îndemnă, la îndeinimă,

înotând într-un strop de apă:

Ce a câştigat neînţeleptul, ce a pierdut înţeleptul

Dar n-am vorbit celor

pe care nu-i pot salva,

n-am răspuns pădurii

cu miile ei de scrisori, frunze moarte

nu m-am oprit într-un fluier de salcie

am dat brusc de perete uşile-n magazia unui florar

am fost ţintă celor

pe care-i învăţ să tragă cu arcul