Cezar Baltag

Dialog la mal

Iată, îţi dau un cuvânt
şi cu el îţi dau lumea
şi nu-ţi cer nimic
numai
să ţii minte Cuvântul.

Atât.

Îţi dau înţelepciunea
de a regăsi tot ce vei pierde;
tu dă-mi numai râsul
tău
pentru totdeauna

Ca şi cum zilele
ar începe deodată să zboare
ca şi cum
stolul
ar fi tot mai sus

Îţi dau aripi
să te iei după ele
tu dă-mi numai ultima ta
lacrimă.
Atât

Acum gata.
Am ajuns la ultima treaptă.
Îţi dau noaptea lumii.
Tu dă-mi numai oboseala ta
mare.

Atât.

Îţi dau flacără
tu dă-mi numai ultima ta
bătaie de inimă

Îţi dau înapoi lumea
pe care ai pierdut-o.
Tu
spune-mi numai
Cuvântul
încredinţat ţie

Cuvântul. Atât.

Răsfrângere în memoria soarelui

Toate sunt sub semnul tău, Apollo.
Clipa plouă-n noi torenţial.
Ieri a râs un ulm. O vară-ntreagă
o femeie a iubit un deal.

În stejar, unde septembrie ţese
ulii într-un aprig cerc sonor,
de ieri seară vremea o măsura
Absalom, pendul nemişcător.

E aici un loc din care-n toate
laturile lumii mă aud.
Nordul e un punct din care-ncepe
Numai sud şi sud şi sud şi sud.

Timpul plouă-n lucruri. Valea ţese
ulii într-un aprig cerc sonor.
Unde duci, soţie a-ntâmplării,
Inimile noastre în ulcior?


Răsfrângere de fulger înnoptat

Crinii de palidă flacără
ai miazanoaptei se-aprind.
Inima mea e castelul
prin care trece Hamlet citind.

Cui cânţi uitarea mea blondă,
tu stearpă risipă de tei?
Nu lăsaţi să se-nece Ofelia
în verdele ochilor mei.

Bântuie luna. E-o toamnă
a frunzelor din capitel.
În stânga tace Horatio
sau numai o parte din el.


Păsări în amurg
Lui Grigore Hagiu, in memoriam

Dezgheaţă-te, lume, dezgheaţă,
un clopot de clor ne desparte,
aripile-s tot mai în ceaţă,
inima e tot mai departe.

Roteşte-te, lume, roteşte
şi tu soare du-mă în vară
orizontul mă părăseşte
prietenii încep sa dispara.

Nu zărisem că norii aleargă
şi nu bănuiam că-i furtună,
eram opt, eram cinci, eram patru
şi parcă zburam împreună.

Parcă ieri mai era dimineaţă,
soare-n valuri şi-acuma-i doar nor.
Sunt o pasăre singură-n ceaţă
şi abia mai ştiu dacă zbor…