Rabindranath Tagore

Fiu al lui Debendranâth Thâkur, unul din fondatorii mişcării "Brahmo Samaj", Tagore a crescut într-o famile de artişti şi reformatori sociali şi religioşi, opuşi sistemului castelor şi favorabili unei ameliorări a condiţiei femeii indiene. Tagore şi-a făcut studiile la Calcutta şi în Anglia, unde a studiat dreptul. În 1906, după divizarea Bengalului, aderă la mişcarea naţionalistă indiană. Tagore este cunoscut atât ca poet, cât şi ca filosof, însă aceste două calităţi sunt greu de separat în cultura indiană, în mod implicit filosofia este permanent prezentă în poezia sa. S-a interesat de problemele educaţiei şi, în 1921, reorganizează Universitatea "Vishba-Bharati" din Shantiniketan, unde însuşirea culturii indiene este accesibilă atât studenţilor indieni, cât şi celor străini. În 1951 a fost recunoscută ca Universitate internaţională de stat. A început să scrie poezii încă de la vârsta de 17 ani. Operele sale au fost scrise în dialectul bengalez, pe care Tagore le traducea el însuşi în limba engleză. A fost cel mai important scriitor indian din epoca colonială. Tagore a scris poezii, povestiri, romane, drame şi eseuri filosofico-pedagogice. Opera sa literară cea mai faimoasă este culegerea de poezii "Grădinarul" sau "Ofranda lirică" (1913). Alte opere mai cunoscute sunt romanul "Căminul şi lumea" (1910), drama "Oficiul poştal" (1912). Scrierile sunt pătrunse de o adâncă religiozitate şi reflectă admiraţia pentru natură şi pentru patria sa, India. Începând cu anul 1929 a început să se ocupe cu pictura, a fost şi compozitor al mai multor cântece cu caracter popular. Imnurile naţionale ale Indiei şi Bangladeshului sunt compuse pe cuvintele unor poeme ale lui Rabindranath Tagore. A fost primul scriitor din Asia care a fost laureat cu Premiul Nobel pentru Literatură (1913).


Jucării

copile, cât de fericit eşti tu, când pe ţărână
o dimineaţă-ntreagă mi te joci c-o frântă
ramură în mana.
zambesc privind la jocul tau cu mica, frântă
ramură în mână.
sunt prins de treburile mele
şi ore-ntregi socot la cifre grele.
poate că-mi vei zvârli câte-o privire
şi-un gând citit pe faţă :
« ce joc neghiob să-ţi prăpădeşti cu el o dimineaţă »
copile,-am dat uitării arta de a mă pierde-n gol
cu beţe şi cu turte de nămol.
eu caut scumpe jucării topind
un bulgăr de-aur şi argint.
cu orice-ţi cade-n mâini, pe-ne-alesele
îţi făureşti atâtea jocuri vesele.
îmi irosesc şi timpul şi puterea
cu lucuri ce nicicând n-am să le-ating.
în şubreda mea luntre mă tot zbat pe loc
râvnind să trec Marea Dorinţei
mereu uitând că joc şi eu un joc.


Nu păstra pentru tine ...

nu păstra pentru tine, prietene, taina inimii tale,
spune-mi-o mie, doar mie, în taină
tu, ce zâmbeşti cu-atâta gingăşie
şopteşte-mi cât mai lin : inima mea te va auzi
nu urechea.

adâncă-i noaptea, casa tăcută
cuiburile păsărilor învăluite în somn
deschide-ţi printre lacrimi furişe
printre zâmbete nesigure
printr-o dulce-mbujorare a durerii
deschide-ţi taina inimii tale ...


Când ea trecu pe lângă mine...

când ea trecu pe lângă mine cu paşi repezi
m-atise cu poala rochiei, uşoară
din neştiuta insulă a unei inimi
răzbi un suflu cald de primăvară
o fâlfâire şi-atingere de-aripă
mă netezi şi dispăru-ntr-o clipă
ca o petală fragedă de floare
ce-o rupe şi-o învolbură o boare.
căzu pe inima-mi ca un suspin
al şoldului în foşnet lin
şi ca o şoaptă moale
a inimii sale.


O, nebunule, care încerci

o, nebunule, care încerci
pe tine însuţi să te cari
pe proprii tăi umeri
o, cerşetorule care vii să cerşeşti
la propria ta uşă !
lasă-ţi povara-n mâinile aceluia
care poate să ţi-o care toată
şi nu privi cu jind în urmă niciodată!
dorinţa ta lumina lămpii-o stinge
de cum răsuflul i-l atinge
ce păcătos !
să nu primeşti nici daruri, nici odoare
din palmele-i murdare.
primeşte doar ce-ţi dăruie
cel ce-n iubire sacră stăruie.


Cititorule, cine eşti tu ...

cititorule, cine eşti tu oare
care-mi citeşti poemele acestea
şi după o sută de ani?
nu-ţi pot trimite nici o singură floare
din belşugul acestei primăveri
nici un singur licăr de aur
din norii de-acolo, împurpuraţi de lumini ...
deschide-ţi larg uşile şi priveşte afară !
din propria ta grădină în floare
culege-ţi doar miresmate aduceri aminte
de flori pieritoare
cu o sută de ani mai’nainte.
şi-n bucuria inimii tale să simţi
bucuria vie care-ntr-o primăvară
cu zori diafani
a cântat şi vocea ei veselă
şi-a rostogolit-o şi peste o sută de ani.


Poezii selectate din volumul "Cosul cu fructe. Fugitiva", editura Fundatiei Culturale Poezia, Iaşi, 2003, în traducerea lui George Popa.