Stephan Roll

Stephan Roll a intrat de timpuriu în mişcarea de avangardă. Împreună cu Ilarie Voronca este redactorul şi directorul unicului număr din revista 75 HP (1924), apoi face parte din colectivul redacţional de la Punct (1924-1925) şi Integral (1928). După apariţia revistei unu (1928), devine unul din principalii ei colaboratori. Paralel desfăşoară şi o activitate publicistică susţinută. Este mai cunoscut ca publicist sub numele său real, Gheorghe Dinu, şi ca poet sub pseudonimul Stephan Roll.
Poezia pe care o scrie, fără să dovedească o virtuozitate metaforică egală cu aceea a lui Ilarie Voronca, îi particularizează scrisul, care parcurge toate etapele avangardismului românesc, de la textul cu trimiteri spre zona dadaismului, prin faza constructivistă, până la cultivarea unui imagism exultant. Mai mult decât oricare alt membru al grupului de la Integral, St. Roll a arătat o disponibilitate specială pentru joc, pentru jocul de-a literatura. Pe acest fundal, Stephan Roll îşi conturează un spaţiu "naturist", tratat în manieră ludică şi ironică, scriind despre "poeţii sportsmeni şi poezia agilă din universul electricităţii şi al vitezei". Prezenţa parodiei cu adresare la poezia tradiţionalistă şi romantică împrumută uneori accente urmuziene. Este cu atât mai interesantă activitatea complementară de gazetar. Colaborează la Cuvântul liber, Adevărul, Dimineaţa etc. După 1930 se distanţează tot mai mult şi ireversibil de avangardism, pe măsură ce se contura tot mai precis angajamentul său social şi politic de stânga. Această activitate a sfârşit prin a o înlocui pe aceea de poet, depărtându-l de destinul de scriitor.


Parabola paratrăsnetului risipitor

Pomul trecea singur prin cetatea cu triunghi şi magnet
între paşi adjective cât veveriţe dansau pe sunetul violet
şi identic sângele înainta peste pauze liniate de cauciuc
- Magdalena deschide ca o prăvălie de fructe ochii
uite stejarul acest ne oferă loc în biroul său de nuc
iar nervii tăi pătrund în mine la fel [ca] într-un salon două rochii.

Pe aceeaşi avenue paratrăsnetul era dandy ori taxico
şi amintea viraje cu lasso şi scurt circuit cow-boy în Mexico
trăgând pistole din coapsă asemeni ţipete în T.I.M.P.
(Te Invit Magdalenă Paradistilată)
adună colecţia vocilor din preerii cu eşarfă de linie ferată
treci prin arteră atât prin Europa o marfă de contrabandă
glasul tău urcă-n piei de tigru parcă aburul în supapă
cu tine prind lei în Africa naufragiez vapoarele pe apă
conduc tramvaie în Marte şi te numesc consul în republica Finlandă

La five o'clock pomul sosi englezeşte tuns cu André breton
arbori jucau cu câţiva anotimpi pocker sau şotron
pomul se simţea fireşte foarte fericit ascultând atentă
în livrea un Cadillac oferea servicii de bridge şi pastile de mentă
Madame Bovary mai serviţi-mi vă rog un ceai cu rom
cred că asta nu vă deranjează Domnule pom
Pe un fotoliu paratrăsnetul flirta cu Magdalena -
ce-i livra săruturi cât cifre pe bonuri de tezaur
apoi totul sfârşi verde ca un pod peste Rin
printr-un vals de alpaca trecu zvelt singurul pian în frac
a doua zi în hyde-park cu un silogism de muselin
pomul s-a spânzurat de un copac.


În decolteul verii

Aici pieptul îl desfaci şi-l sprijini cu muntele în aer
cerul ciufulit de păsări e cu frunzele prin pomi
presărate în iarbă stelele margheritelor sunt
iar pietrele tari trec desculţe gârlele.

Îţi iubeşti, ca fiecare, logodnica blondă din visul treaz
noaptea în havuze schimbă ceasul în cleştare
pădurea e cu copacii ei, luna intră ca un cneaz
îmi plac în minutul acesta de frunze, cuvintele
tale verzi
fuga mâinilor albe
ca rândunică ochiul în azur îl pierzi
şi la un pas lângă tine, excursioniştii cu frânghii
cad fără nici un folos în prăpăstii

Câmpul înnoptează în botul cu pluş ud al vitelor
cangurii ne privesc din punctul lor de vedere
stelele se cern prin tremurarea-n aer a sitelor
vântul s-a zburlit în brazi ca un ied
şi pădurea se întoarce zornăindu-şi plopii în amurg

Dealurile ne-au primit
cu reverenţa umbrelor până la pământ
e albă, e rotundă colina lunei pe umerii tăi
vocea trenului farmecă munţii, şi controlorul
ne salută de pe scară
Armăsarul aerului verde se înspumează în frunzare

Ca în peşteră gândul te adună, te arde, te întunecă
în catifea sângele, inima, înveleşte-le
luna rotundă cu plopii de gât alunecă
pădurea-şi pipăie în muselină coastele, deştele;
pe aici cântau dorul şi flinta pasărea haiducului
se prelungea în cer cu viscole foamea lupilor
zimbrii se decapitau pentru stemele moldovei
ardea în pământ jarul fragilor, comorilor
iar la hanurile, neluminate, de carpen
mureau ca păpuşi viorile.


Poemă printre regi

Ce frumos îţi stau sire, dungile de aur
munţii-nspre apus
sfertul de centaur
şi ţările de jos în sus
E înalt şi oprit cu steaua lumii-ntr-un umăr;
e frumos întâiu - cu azurul lins pe ochi -
să nu-l sperii, să nu-l deochi
că-l descui ca să mi-l număr

Aici trecu un rege gal
buclat rotund în portocal
lipit cu clei şi uns cu aur
pe aici trecu un brontozaur

Cu el m-arunc în aer gol
îl leg de cer sus pe punte
îl strâng în dinţi şi-l vopsesc
eu-l pieptăn, eu-l iubesc
Vrei tu rege bunăoară
Vrei tu rege, amândoi:
cu oastea ninsă dinainte
cu spada albă ca un dinte
să încingem ţării altă ţară?

Aici muri un rege hun
cu dinţi cleioşi ca în săpun
cu capul galben ca un iaz
c-o lance suptă din obraz

Descalecă voievozii din ramul de măslin
ceru-şi pune lacăt luna pe sprânceană
prinţesa se dezbracă şi intră în bazin
priveşte peştii roşii în roua ei pe geană,
sângele cu spume e în cupele de vin
când prinţesa isi undoaie pulpele de mreană

Ţara se deschide cu munţii pe fereastră
vin ţăranii aspri cu câmpu-n subţiori
sara îşi aşează îngerii pe glastră
pământul să se culce cu capul între flori

Dar se opri un rege celt
din regii toţi el cel mai zvelt
Domniţa rupse spre el o stea
şi timpu-i nor pluti pe şea

Gândul lui o aşează cu torsul spre regat
Prinţesa se smuceşte cu pulpele spre alge
luceafăru-n galopul calului se sparge
şi se zări în zare un rege-amorezat

Aici muri un rege, spân
cuscut cu arcu-ntr-un plămân
şi băură regii toţi
învineţind ca mateloţi


Diana

lui Ilarie Voronca


O dată cu noi
regii din basorelief plecau la vânătoare
fii fără grijă praful de puşcă
a dezinfectat pentru azi pădurea de lupi
pe braţul meu muntele urcă până în pisc
şi cerul mută ca o colivie pădurea
aproape şi mai departe
pentru a câta oară
ce sportivi plopii alergând paralel cu noi;
vezi? pe aici sălciile cresc
ca pescarii: pe marginea gârlelor.

Deschide-ţi degetele cu prăselele de os
atenţie - păşim cu acurateţe
nu ezita deloc
în aer liber câinii fac gargară cu stele
cerbii sunt regizorii ramurilor, apelor
şi prin potecile nevertebrate, drumul
se decapitează în râpe.

Priveşte: lumina e albă
ca pieptul păsărilor de mare
în corpore pitpalacii îşi chiuie limbile
ecoul umple gurile văzduhului şi clopotele de aer

Eu sunt mai înalt decât tine cu o vrabie
împuşcat în piept aerul îţi sângeră pe gură
sub tălpi ne trec drumurile cârtiţelor
vânătoarea începuse.

Din cuierul aerului desprindeam
cocoşi sălbatici
sângele îţi bătea cu grindină în geamul inimii
cerul saltimbanc se tăvălea pe câmpuri
(să nu-ţi răneşti mâinile în cuiele vântului)
glasul cornului se dezbracă în fagi
scade treptat iepurilor inima de fragi
aici vocea puştilor se izbea cu fruntea de grinzi
iar în castelul pustiu
luna se da cu capul de oglinzi.


Livada sufletelor dulci

ţi aminteşti cimitirul ca o haină ponosită
de la Rastoliţa?
Bisericuţa de lemn, cu sfinţii
zugrăviţi pe pânză scorojită?
Mormintele anonime în livada cu pruni?
Treceam prin el ziua, când soarele acoperea,
cu cearceafurile lui fierbinţi
osemintele sub huma, şi ea bătrână,
văduvă de cei care au iubit-o
şi s-au întors în faşele ei materne.
Ţi-am spus:
pomii sădiţi deasupra lor,
au ajuns cu rădăcinile până la ei.
Să le mângăie chipul şters de infinit
cu o mână de soră de caritate postumă.
Să le picure între dinţii lor ştirbi,
pietrificaţi într-un zâmbet plin de regrete,
iureşul luminii de dimineaţă,
vălul luminii de peste zi,
doliul luminii din fiecare noapte.
Cataplasme sau catapitesme
cu stelele umblând ca verişoarele lor
prin odăile rămase pustii.
Mâinile lor, încrucişate la piept,
acoperă inima rămasă ca o candelă
să ardă în urletul pomenirii lor.
Ele, mâinile, se caţără pe rădăcinile prunilor
să-şi aprindă feştilele
din rugăciunea noastră pentru ei.
- De ce sădesc oamenii pruni peste morminte?
- Cu cât mai dulci vor fi fructele lor,
atât de dulci au fost sufletele lor
care au rătăcit timpuriu deasupra.
Am gustat din toţi prunii cimitirului.
Fiecare din ei avea fructele dulci.
Şi am trecut mereu, ca nişte musafiri tăcuţi,
ca să ne închinăm.
Treceam prin livada sufletelor dulci.

decembrie, 1965
lui Ioan Grigorescu, pentru care povestea a rămas în aducerea lui aminte.