Emily Dickinson

Doriţi Vară? Gustaţi-o pe a noastră

Doriţi Vară? Gustaţi-o pe a noastră.
Mirodenii? De aici cumpăraţi!
Suferiţi? De fierbinţeli avem boabe!
De oboseală! Permisii de puf să luaţi!
Ameţeli! Cîmpii de violete şi răul v-a lăsat!
Captiv! Graţieri de la flori, aduc eu!
Anemie! Carafe cu aer!
Chiar şi pentru Moarte, un leac minunat.
O care este leacul, domnul meu?

Eu Nimeni sunt! Tu cine eşti?

Eu Nimeni sunt! Tu cine eşti? Se ştie?
Ori poate Nimeni eşti asemeni Mie?
Suntem deci o pereche? Taci, nu spune!
Pe dată ar afla o întreagă lume -

Ce jalnic este - Cineva - să fii!
Ce public - ca un Brotac - în zarvă multă
Orăcăindu-şi numele - pe cînd
În admirare - o Mlaştină îl ascultă!


Cunosc vieţi de care m-aş lipsi

Cunosc vieţi, de care m-aş lipsi
Cu Bucurie -
Şi altele - în care absenţa unei clipe
E cît o veşnicie

Din ultimele - sînt puţine -
Una ori Două - poate -
Cele dintîi - în schimb
Nu pot fi numărate


Când piezişă cade raza

Când piezişă cade Raza
Iarna în Amurg
Apăsător ca gerul Imn
De Catedrală,
Urma divinei Dureri
Preface-n ascuns
Sensuri aflate
Adânc, nepătruns –
Nimeni n-o ştie
E pecetea Regească
A Disperării
Din Văzduh trimeasă.
Când vine, Totul ascultă,
Umbrele îşi pierd suflarea;
Când pleacă – pe-al Morţii chip
E Depărtarea.


De număr, socotesc întâi poeţii

De număr, socotesc întâi poeţii,
Pe urmă soarele şi vara,
Iar după vară, cerul -
Şi asta ar fi tot.
Însă de recapitulez,
Poeţii par să le cuprindă toate -
Pe ceilalţi spectacolul nu prea-i interesează.
Spun, deci, poeţii – şi `nţeleg tot ce e viaţă.
O vară ţine pentru ei întregul an,
Şi pot creia atâta soare cât ştie cerul să cuprindă,
Iar dacă cerul, în sfârşit,
Ar fi aşa frumos pe cât l-au prevestit poeţii,
Celor ce cred într`înşii
Le va fi `ndreptăţit si visul trecător,
Spre binecuvântarea lor.


După o mare suferinţă...

După o mare suferinţă urmează nepăsarea -
Nervii, înţepeniţi, devin solemni ca mormintele,
Inima, rigidă, se `ntreabă: M`a rănit chiar El,
Cu secole `n urmă, sau n`a fost decât ieri?

Picioarele te poartă pe aspru drum, te duc
Prin nori sau prin Ce-ar-fi-putut-să-fie,
Dar, fără să ştii de unde şi cum,
Te simţi cuprins de trainică amorţire.

Aceasta e ceasul când te-ai schimbat, când ai biruit,
E ceasul neuitat. Ţi-l aminteşti cum îţi aminteşti zăpada,
Întâi - înfiorat, înfrigurat,
Apoi amorţit, deslegat.


Pentru frumos m-am stins

Pentru Frumos m-am stins, şi-abia
M-au dus la groapă, când,
Vecin, un mort pentru-adevăr
Mi-au pus lângă mormânt;

El mie, blând: „De ce-ai murit?"
„Pentru Frumos", i-am spus;
„Şi eu, la fel, pentru-Adevăr;
Fraţi suntem", mi-a răspuns.

Aşa, ca două rude, noi
La vorbă ne-am întins
Până ce muşchiul ne-a cuprins
Şi numele ne-a şters.