La Mulţi Ani, Ioan Henţ!...

S-a născut la 12 mai 1942 în Tămaşda - judeţul Bihor, de unde s-a mutat cu întreaga familie în comuna arădeană Vladimirescu.
Natură puternică, Ioan Henţ este deţinătorul unei viziuni esenţialmente moraliste asupra lumii, în care binele şi răul se exclud, după cum albul se opune negrului. O anume nevoie a distanţei, a clarităţii, transpare în poeziile sale, în epigrame, demonstrând însă că autorul nu are "răutatea" necesară mânuirii ţepuşei satirice; rămâne un spirit critic constatator şi atât.
Acolo unde privirea nu se mai îndreaptă spre lume ci spre sine, apare îndoiala: o ghiaţpă subţire care nu oferă certitudini ci doar previne asupra unor pericole.
Micropoemele sale au o solidă articulare psihologică, sunt o consecinţă directă a nesiguranţei pe care, stânjenit, autorul o traversează şi o recunoaşte. Parcă această nesiguranţă ar fi un atentat la statura omului puternic dominând şi dominându-se.



Haiku-uri


Sălcii pletoase;
Cerşesc soarelui umbra
Aplecându-se


Se înserează;
Meditând în linişte
Abundă noaptea.


Printre muritori...
Înţelepţii se jertfesc
Scotocind idei.


Lăcrimând ţurţuri...
Miroase a primăvară
Plâng streşinile.


Ciuruind norii:
Ploile, lăcrimând curg
Prăvălindu-se.


Cum să fiu ateu?!
"Dumnezeu" mi-a dat totul...
A uitat ceva?...


Unde să m-ascund?
Întunericu-i spaimă.
S-a stins candela...


Ce prăpastie!
Am aterizat în gol...
Numărând stele.


Am o idee:
Voi tulbura atlasul
Coborând stelele.


Suntem în beznă...
Eclipsa e totală
Jinduim soare.