S-a născut în 1898, în mahalaua bucreşteană Basarab. Tatăl său era tâmplar şi asigura cu trudă traiul modest al familiei, iar mama a murit foarte tânără, la 21 de ani. Copilul George, plăpând şi sfios, a rămas orfan înainte de a împlini 2 ani şi a fost crescut de bunica sa până la a doua căsătorie a tatălui. A reuşit totuşi, cu sacrificii din partea tatălui, să facă două clase primare la Şcoala Evanghelică,
următoarele la Şcoala Sfinţii Voievozi de pe Calea Griviţei şi câteva clase la Liceul Cantemir.
În adolescenţă, a fost ucenic vânzător la o librărie de pe Strada Izvor, la un
anticar, apoi la o drogherie. Purta în fiinţa lui mărăcinii maidanului, cu frumuse-ţea lor sălbatică, dar şi dorinţa de evadare dintr-o locuinţă sărăcăcioasă, întunecată. Chingile unei existenţe apăsătoare, atmosfera sordidă a periferiei, traiul greu au declanşat în copilul de atunci o puternică dorinţă de eliberare. Îl mistuia setea de puritate, de armonie şi fericire, iar această tânjire i-a golit fiinţa de strigăt, dăruindu-ne un scriitor.
A debutat în 1918 cu versuri publicate în „Literatorul”. A fost redactor la „Facla”, „Adevărul” ş.a., conducător de companii teatrale, director de scenă la Teatrul naţional din Iaşi (1933-1939). Primul său volum, „Flamura albă” (1924), cuprinde, tratate în spirit polemic, episoade de război şi din anii imediat următori. După volumul de nuvele „Gazda cu ochii umezi” (1926) şi „Madona cu trandafiri” (1931), roman al mediului provincial obtuz, Zamfirescu a conceput ciclul epic „Bariera”, dedicat periferiei bucureştene şi alcătuit din „Maidanul cu dragoste” (1933), „Sfânta mare neruşinare” (1935), „Cântecul destinelor” (1939) şi „Bariera” (publicat postum). Ciclul reconstituie, în tonalităţi realiste alternând cu altele naturaliste şi folosind analiza psihologică, atmosfera pitorească şi sordidă a periferiei bucureştene, interbelice şi relevă în acelaşi timp contradicţia dureroasă între setea de puritate, de fericire şi mizeria materială şi morală a locuitorilor ei. Comedia tragică „Domnişoara Nastasia” (1927) este un emoţionant tablou al aceleiaşi periferii, în care năzuinţa eliberării oamenilor simpli din cătuşile unei existenţe sufocante se dovedeşte irealizabilă.
A mai scris piesele „Cuminecătura” (1925), „Idolul şi Ion Anapoda” (1935), „Sam, poveste cu mine, cu tine, cu el” (1939), culegerea de articole despre teatru „Mărturii în contemporaneitate” (1938).
A fost tatăl actriţei Raluca Zamfirescu ( 1924 - 2008 ), multă vreme societară a Teatrului Naţional din Bucureşti.
Idolul Si Ion Anapoda, George Mihail-zamfirescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu