Zaharia Stancu

"Toţi iubim. Toţi purtăm în inimile noastre florile iubirii, şi mai pe urmă,
după ce iubirile au murit, în aceleaşi inimi purtăm cenuşa iubirilor. Cenuşa rece a iubirilor moarte..."

S-a născut în 1902 în localitatea Salcia-Teleorman. După ce a abandonat şcoala la vârsta de 13 ani, a lucrat în diverse meserii până-n 1919, când şi-a continuat studiile de literatură şi filosofie la Universitatea din Bucureşti. După absolvire a devenit jurnalist. În 1926 publică sonetul Viaţa, în revista Ţara noastră, condusă de Octavian Goga, pentru care este premiat de Societatea Scriitorilor Români. Adevăratul debut este în 1927 cu volumul Poeme simple, premiat, şi acesta, de Societatea Scriitorilor Români. În 1931 îsi încheie studiile liceale şi se înscrie la Facultatea de Litere din Bucureşti, pe care o termină cu examenul de licenţă(după unele surse, Zaharia Stancu nu şi-ar fi încheiat studiile).
În 1932, la începutul anului, apare revista Azi, avându-l ca director pe Zaharia Stancu, la care au colaborat scriitori străluciţi interbelici şi postbelici: Eugen Ionescu, Mircea Eliade, Vladimir Streinu, Ion Pillat, Ion Vinea, Gib Mihăescu, Alexandru Sahia, Geo Bogza. Revista Azi va apărea până în 1940. În această perioadă este redactor şi la Credinţa.
În 1934 alcătuieşte Antologia poeţilor tineri cu o postfaţă de Ion Pillat, considerată a fi un adevărat eveniment literar.

În 1937, împreună cu Constantin Clonaru, editează cotidianul Lumea Românească, apărut pâna în anul 1940. Ziar de stânga (Geo Bogza publică reportaje de pe fronturile din Spania), polemizează cu Stelian Popescu de la Universul, ziar de orientare fascistă.
Atât Azi cât şi Lumea Românească au fost interzise de regimul fascist. Ca atare, lui Stancu i s-a interzis să mai publice. În calitatea lui de jurnalist a fost închis în lagărul de la Târgu-Jiu, de unde culege puternice impresii ce au fost ulterior cristalizate în volumul Zile de lagăr.
În 1946 a devenit directorul Teatrului Naţional din Bucureşti, post pe care l-a ocupat pentru mai bine de 20 de ani.
În 1948 apare romanul Desculţ, a cărui redactare începuse cu un an în urmă, sub formă de memorialistică directă, şi care a fost iniţial tiparit, în serial, în săptămânalul Contemporanul. Până în 1988 apăruseră peste 20 de ediţii şi fusese tradus în 24 de limbi(cel mai tradus roman românesc din toate timpurile!), printre altele, existând o traducere şi în limba japoneză.
În 25-27 martie 1949, în adunarea generală, s-a hotărât înfiinţarea Uniunii Scriitorilor. Preşedinte de onoare a fost ales Mihail Sadoveanu iar preşedinte activ Zaharia Stancu(este reales în 1962, 1964, 1966 şi 1972).
În anii 1954-1955 a câştigat Premiul de Stat pentru literatură şi devine membru al Academiei Române.
În 1971, a primit premiul Gotfried von Herder din partea guvernului austriac.
În 1972, la împlinirea vârstei de 70 de ani, este sărbătorit ca o mare valoare naţională.
Se stinge din viaţă la 5 decembrie 1974 la Bucureşti…



Hai cu mine

Hai cu mine până la capătul lumii,
Poate lumea are totuşi un capat.
Acolo vom găsi grâu de aur,
Fiecare fir va avea o mie de spice,
Fiecare spic va avea o mie de boabe.

Hai cu mine până la capătul lumii,
Poate lumea are totuşi un capăt.
Acolo vom găsi struguri albaştri,
Fiecare butaş va avea o mie de struguri,
Fiecare strugure o mie de boabe,
Fiecare bob o mie de butii de must.

Hai cu mine până la capătul lumii,
Poate lumea are totuşi un capăt.
Acolo vom găsi păduri uriaşe,
Păduri de plopi cu creştetu-n cer,
Păduri de stejar cu rădăcinile
Înfipte adânc până la miezul planetei.

Acolo vom găsi trista mea dragoste,
Pătimaşa mea dragoste o vom găsi
Culcată în iarba coaptă de soare
Ori poate culcată pe un nor alburiu,
Pe un nor de argint alburiu ...

Hai cu mine până la capătul lumii,
Poate lumea are totuşi un capăt.


Cântec şoptit

Odată am ucis o vrabie
Am tras cu praştia-n ea şi am lovit-o
Pe urmă o zi
Şi-o noapte întreagă
Am tot plâns-o şi am tot jelit-o

Nu m-a bătut mama, nu m-a certat
În mână ţineam o bucată de pâine
Degeaba mi-a spus
Degeaba mai plângi
Ce-ai omorât omorât rămâne

Mai târziu am crescut flăcăiandru
Şi m-am îndrăgostit nebuneşte de-o fată
Dar nu ştiu de ce
Într-o zi a murit
Şi-n altă zi a fost îngropată

Demult nu mai trag cu praştia-n vrăbii
Demult nu mai merg la nici o-ngropare
Când soarele-apune
După nişte măguri
Şi răsare în flăcări din mare


Nu te-ntrista

Nu te-ntrista c-ai pierdut ce-ai pierdut,
Totul trece ca o trombă de nori,
Vine vântul şi o destramă,
Vântul care scutură flori.

Nu te-ntrista că nimic nu se-ntoarce,
Râurile curg toate spre mare.
Oricât ai merge de repede,
Nu poţi s-ajungi până la zare.

Unii câini latră doar, alţii muşcă,
Bivolii sunt negri şi-mpung.
Pa pajiştea tânără, iezii
Să-mbătrânească n-ajung.

Lasă steaua să cadă chiar
Daca nu e de foc ci de gheaţă.
Poate venim din lumină ori poate
Din ceaţă venim şi mergem în ceaţă.

Tu nu te-ntrista c-ai pierdut ce-ai pierdut.
Totul se destramă ca o trombă de nori.
Vine vântul şi usucă dealurile
Pe care primăvara se ivesc flori.


Miniaturi

Furtuna

Furtună! Tu-mi întinzi o mână mică,
Ţi-e teamă şi te ghemui lângă mine
Sfioasă ca un pui de randunică,
Şi ploaia, răpăind grăbită, vine.
Ţi-e părul ud şi faţa toată udă,
Alergi cu mâna caldă-n mâna mea.
Miroase câmpu-a grâu şi-a iarbă crudă,
Şi tremuri şi eşti albă ca o stea.

Seara

Aseară-am stat sub mărul nostru bun,
Cu mere, ca obrazul tau, domneşti.
Cat aş fi vrut şi n-am cercat să-ţi spun
Că-n gândurile mele, floare, creşti.
Ne-am ridicat deodată amandoi
Şi-am părăsit livada împreună
Cu buzele-ngheţate. Peste noi
Curgea molatic un pârău de lună.


Chiar după ce voi muri

Chiar după ce voi muri, dragul meu,
Şi voi fi-ngropată adânc în pamant, dragul meu,
Deasupra mormântului meu va arde veşnic o flacără, dragul meu,

Ziua, flacăra va fi albă, dragul meu,
Noaptea, flacăra va fi neagră, dragul meu,
Şi tu n-o vei vedea niciodată, dragul meu.
Flacăra albă va fi dragostea mea pentru tine, dragul meu,
Flacăra neagră va fi dragostea mea pentru tine, dragul meu,
Flacăra albă şi flacăra neagră,dragul meu,
Nu se vor stinge niciodată, dragul meu,
Niciodată, niciodată, dragul meu.