Hector de Saint-Denys Garneau

S-a născut la 13 iunie 1912, în localitatea canadiană Sainte-Catherine-de-Fossambault, Quebec. A fost nepotul poetului Alfred Garneau şi strănepotul istoricului François-Xavier Garneau. Şi-a petrecut anii copilăriei, la conacul familiei sale din orasul natal. În 1923 s-a mutat la Montréal cu părinţii săi. Acolo, el a studiat marii clasici ai literaturii la trei colegii aflate sub patronajul Ordinului Iezuiţilor: Colegiul Sainte-Marie, Colegiul Jean de Brebeuf, şi Colegiul Loyola. Apoi a studiat pictura la Colegiul de Arte Frumoase din Montreal. Tot în tinereţe, a fondat, împreună cu prietenii lui Paul Beaulieu, Robert Charbonneau şi Robert Élie, revista lunară "La relève".



În 1934, a început să acuze probleme reumatice la inimă şi, ca urmare a bolii, şi-a întrerupt studiile. În această perioadă, tânărul artist îşi dedică timpul poeziei, picturii şi muzicii. În 1954 a fost publicat jurnalul său iar în 1962 a fost tradus în limba engleză . În 1937, a fost publicată colecţia sa de poezii, sub titlul "Regards Jeux et dans l'espace" . Hector de Saint-Denys Garneau este considerat primul poet modern al Quebec-ului. În perioada morţii sale, în 1943, trăia cu părinţii săi în Quebec. S-a stins din viaţă în urma unui atac de cord, în timp ce se plimba singur cu o canoe.



PRIMIRE

Eu exist ca să te iubesc
Să te văd
Şi să-mi placă să te văd.

Eu nu sunt ca să-ţi vorbesc
Nu sunt pentru schimburi de fraze
Gen:"ţi-am dat ceva, am reţinut altceva",
Pentru compromiterea însuşirilor noastre.

Eu exist ca să ştiu că tu exişti
Şi să-mi placă să exişti.

Eu exist doar ca să te iubesc
Să te primesc
în valea largă a reculegerii mele,
unde vei păşi singură,
fără mine,
complet liberă.

Dumnezeu ştie că vei fi netemătoare
Vei fi învăluită de soare
În toată splendoarea florii tale
şi fără vre-un gând ipocrit
în jocul tău.

Vei fi limpede şi singură
Ca o floare sub cer
Fără vreo taină
Fără vreo ezitare
în nobila ta pudoare.

Şi eu voi fi singur la rându-mi,
în jurul văii...
Sunt colina deşteaptă
în jurul văii
unde gazela graţiei tale va evolua
în siguranţa şi puritatea aerului.

Singur, la rându-mi voi avea
în faţa mea bucuria
gesturilor tale perfecte,
a atitudinii perfecte
a singurătăţii tale.

Iar Dumnezeu ştie
că tu vei pleca
aşa cum ai venit
şi că nu te voi mai recunoaşte
altădată...

Poate că nici eu
nu voi mai fi atunci singur.
Dar valea îmi va părea pustie...
Şi atunci
cine îmi va vorbi
de tine?...



COMPANIE

Păşesc alături de o bucurie...
De o bucurie ce nu-mi aparţine,
de o bucurie a mea
pe care nu o pot cuprinde.

Păşesc alături de mine cu bucurie...
Cu bucurie îmi ascult pasul
ce merge alături de mine.
Dar nu-mi pot schimba locul pe trotuar.
Nu-mi pot pune picioarele
în paşii aceia
şi să spun:
iată-mă! Eu sunt acela!...

Pe moment sunt mulţumit
de această companie
dar complotez în taină schimbări
prin tot felul de operaţii,
de alchimii,
de transfuzii de sânge,
prin permutări de atomi,
prin joc de echilibru.

Astfel că într-o zi,
odată transpus
să fiu purtat de dansul
acestor paşi de bucurie
în zgomotul descrescător
al paşilor mei alături de mine
cu pierderea paşilor mei pierduţi,
ce se sting la dreapta mea
sub pantofii unui străin
care trece pe o stradă transversală.