sâmbătă, 17 octombrie 2009

Carl Sandburg


S-a născut la Galesburg, în Illinois, în 1878. Părinţii săi erau imigranţi suedezi, reprezentând prima generaţie născută în Noul Continent. După absolvirea studiilor, a practicat mai multe meserii, colindând ţara în lung şi-n lat. Era încă un necunoscut în lumea literară a anului 1914, când, câteva dintre poemele sale au apărut în revista "Poetry", publicaţie prestigioasă cu difuzare naţională, iar impactul a fost surprinzător. Doi ani mai târziu Sandburg publica volumul "Chicago Poems", iar autorul în vârstă de 38 de ani făcea primii paşi într-o carieră care avea să îi aducă celebritatea mondială. A fost, în cele din urmă, gazetar în Chicago, oraş în care s-a regăsit, iar după împlinirea vârstei de 40 de ani, impunându-se ca poet, şi-a permis să trăiască din veniturile literare. A câştigat trei premii Pulitzer, două pentru poezie şi unul pentru biografia lui Abraham Lincoln. Timp de aproximativ 20 de ani, Scriitorul a avut o fermă pe malul lacului Michigan, unde creştea chiar capre de rasă, pentru diverse expoziţii. Apoi s-a mutat cu ferma în Carolina de Nord, din raţiuni pur zootehnice, se pare: în ţinutul nisipos al Michigan-ului, copitele caprelor n-aveau de ce se toci şi creşteau mereu, obligându-l pe Sandburg să le tot taie şi, determinându-l în cele din urmă să se mute în Carolina de Nord, al cărei podiş pietros, îl scutea de această îndeletnicire! În liniştea acestei ferme, poetul continua să scrie, nesocotind cu uşurinţă juvenilă cei 90 de ani de care se apropia. S-a stins din viaţă în 1967, chiar cu cinci luni înainte de a împlini această vârstă, la ferma sa din Flat Rock, Carolina de Nord.



Biografie enigmatică

Cristofor Columb a fost un om sărac.
Sărăcia l-a gonit la marginea lumii -
Începu el cu sărăcia şi cerşitul; sfârşi-n închisoare.
Bietul Columb, flămândul Columb,
În reci cătuşe de oţel
Bravul, vestitul Columb.


Amurgul bizonilor

Nu mai există bizoni
Şi nu mai există nici cei care văzură bizonii
Cei ce văzură turmele lor fără de număr
cum treceau pustiind în pulbere
iarba preeriei şi-apoi, aplecând
capete negre, băteau din copite
învăluiţi de somptuoasa
vâlvătaie-a amrgului
Nu mai există cei ce văzură bizonii.
Şi nu mai există bizoni.



Fermierul din Illinois

Îngropaţi-l pe bătrânul fermier din Illinois.
Îngropaţi-l cu cinste
El îşi dormea somnul în nopţile din Illinois,
ziua trudind pe câmpiile Illinois-ului.
Acum va dormi multă vreme.
Vântul care foşnea cu mătasea grânelor
şi prin coceni de porumb,
vântul ce pieptăna barba-i roşcată
în zori, când zăpada venea să se-aştearnă
pe galbeni coceni şi în coşul de măsurat
aruncat lângă zidul hambarului -
Acelaşi vânt se aude vuind pe deasupra mormântului,
unde mâinile sale visează porumbul
din Illinois.



Testament

Dau dezlegare cioclilor să-mi ducă
trupul la cimitir şi să îngroape totul:
capul, mâinile, picioarele - totul; ştiu că rămâne
ceva ce nu vor putea să îngroape.

Fie ca ţapii şi caprele celor ce stau în colibe
să pască
trifoi pe mormântul meu - şi dacă vreun fir
de păr galben
sau fumul albastru al florilor fi-vor destul de buni
ca să crească deasupra-mi, să le culeagă copiii
cu mâini murdare
din lumea colibelor.

Am putut să trăiesc printre cei ce au prea mult
sau cei ce nu au îndeajuns - şi am ales
între două - şi n-am spus nimănui de ce.



Brâncuşi

Brâncuşi este un năzdrăvan ; el îşi economiseşte banii de tren şi călătoreşte fără ţintă ; un năzdrăvan cu bagajele gata şi fără nici un orar ; ei da, Brâncuşi e un năzdrăvan ; el înţelege păsările şi craniile atât de bine ; ştie cum atârnă părul în cocul şi-n cozile de pe capul femeii ; de-atâta vreme le ştie încât ştie de unde vin şi unde se duc ; el pătrunde tainele primilor, celor mai vechi creatori de forme.

Să nu vorbim deocamdată cu gura prea slobodă despre Brâncuşi căci abia a pornit ; nici nu poate spune încă numele locului încotro se va duce când va avea vreme şi va fi gata de drum ; o, Brâncuşi, tu care păstrezi la soare, în preajma uşii tale, scânduri de lemn tare, aşteptând ca lemnul tare să devină mai tare pentru ca mâinile tale tari sş-l modeleze, tu, Brâncuşi, cu dălţile şi ciocanele tale, cu păsările care devin conuri, craniile ce devin ouă - cât de adâncă e-n inima ta speranţa că odată şi-odată vei găsi un con, un ou, atât de tari încât atunci când pământul se va petrece în ceaţă, ultimul ce va dispărea va fi un con, un ou.

Brâncuşi, tu nu vei da un anunţ în ziare scriindu-i lui Dumnezeu că e spre binele lui de va veni el la tine : nu vei deveni prea limbut împuindu-i urechile lui Dumnezeu cu rugăciuni; nu vei deveni impertinent şi nici familiar ca şi cum Dumnezeu ţi-ar fi vecinul căruia nu o dată i-ai numărat cămăşile pe frânghia de rufe ; tu vei
vorbi-ntotdeauna cu îndoieli şi abia auzit sau vei fi tăcut ca şoarecele-ntr-un pod de biserică la ceasul când se dezlănţuie orga revărsând valuri oceanice pe stâncile însorite ale ţărmului. Daca Domnul pastrează în ceruri câte un colţ pentru muritorii ce se luptară aprig cu viaţa, atunci va fi unul şi pentru tine, unul fi-va desigur şi pentru tine.



Un comentariu: