vineri, 25 decembrie 2009

Un gând de bucurie la Naşterea Domnului


Orice sărbătoare, în afară de spiritul caracteristic, mai trebuie să aducă şi multă bucurie. Multă linişte sufletească. Din nefericire, secolul vitezei, a redus la tăcere multe din aceste momente, dedicate sufletului nostru. Şi, cred că cel sau cei care au adus pe lume acea vorbă cu "graba strică treaba", au avut în gând şi acest aspect. În graba asta care ne caracterizează pe toţi de ceva timp încoace (şi mă refer la câteva secole!!!), uităm să ne bucurăm pentru noi, pentru cei din jurul nostru, dar mai ales pentru cei dragi. Suntem, realmente, striviţi de problemele zilnice, şi totuşi, nu ezităm să ne încărcăm cu ele şi în momentele de sărbătoare.

Din această cauză, dar nu numai, eu, vă invit la o sărbătoare specială. Doresc ca începând cu acest Crăciun, să renaştem în sufletele noastre, toată bucuria de care suntem în stare! Reţeta este simplă şi extrem de eficace. Îmbrăţişaţi, rând pe rând, fiecare persoană dragă inimii voastre şi oferiţi-i un moment de bucurie şi de linişte sufletească! Atât! Efectul se va întoarce asupra voastră înmiit!

Vă urez tuturor celor care intraţi pe aceste pagini, multă sănătate, mult noroc, multe bucurii, iar sărbătorile noastre de suflet, să vă aducă liniştea sufletească atât de mult dorită!

LA MULŢI ANI!

cu mult drag, B.B

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu