S-a născut la 24 aprilie 1911, Câmpina. A absolvit liceul la Braşov şi Facultatea de Drept la Bucureşti. A debutat în anul 1927 cu poezii la revista "Viaţa literară" condusă de I. Valerian. În anii '30 a lucrat ca jurnalist în presa bucureşteană de stânga. Poet ermetic în perioada interbelică, realist socialist în perioada proletcultistă. Voce profund originală în literatura română, devine cunoscut pe plan internaţional odată cu apariţia volumului "Surâsul Hiroshimei", poem tradus în numeroase limbi, recitat ori cântat şi acum în amfiteatrele din America Latină şi Europa.A murit la 21 august 1991, Bucureşti. Laureat al premiului de poezie "Etna Taormina" din Italia (1971) şi al premiului Herder din Austria (1973). Membru corespondent al Academiei Române în 1955, membru titular din 1974.
Rugăciune
Tatăl nostru carele eşti în ceruri
coboară, de eşti, pe pământ
şi opreşte viforul morţii
şi fă din căşti pălării
şi mângâie feţele morţilor
păstrându-i în viaţă pe vii
şi stai printre noi de ni-eşti tată,
din sângele scurs făcând vin
şi fă din oricare armată
alaiuri civile.
Amin.
Şi viaţa
Şi viaţa care merge înainte
şi fǎrǎ tine, şi fǎrǎ tine, şi fǎrǎ tine
triumfǎtoare viaţǎ pe ruine,
pe oase şi pe pǎrul tǎu de lunǎ,
pe ceea ce a fost şi nu e,
pe ceea ce coboarǎ, pe ce suie,
pe ceea ce nici nu ştim dacǎ e,
pe ceea ce nici nu ştim dacǎ a fost,
şi cu ce rost, şi cu ce rost, şi cu ce rost,
pe ceea ce ai vrea sǎ întorci şi nu se poate,
pe ceea ce-i aproape şi-i departe,
pe ceea ce desparte
Visul unui pescar bătrân
[......................................]
dar ce aud?
din buciume vestindu-mi,
şi-aruncă marea peştii ne-ncetat
către bordeiul meu
de peşti,
răsună-ntreg bordeiul ca de bani
şi iată-acuma,
iat-o...
şi umbra tinereţii mele,
apropie-te, vino,
mereu spuneai că ţi-e foame
bine-ai venit...
ia peşti câţi vrei, ia peşti câţi poţi căra
mie mi-i silă, nici să nu-i mai văd
prea mulţi sunt,
mult prea mulţi...
Surâsul Hiroshimei
Zăvor
Pierduto, nu mă mai iubeşti
tu nu te mai arăţi nicicând,
Pierduto, nu vrei să-mi găseşti
un timp ce nu bate sunând
Pierduto, ai putea orice
dacă ai vrea, dar nu mai vrei
şi totul stă închis cum e
cu toate că ai mii se chei,
cu care ai putea deschide
pustiile-mi ore livide
şi ai putea să pui zăvor
la orele care mă dor
Pierduto, ai albastre cleşti
făcute să deschidă stele
Pierduto, nu mă mai iubeşti
măcar striveşte-mă-ntre ele
Izvor
Lacrimile mele curg dintr-un izvor
ascuns adânc în nemişcarea ta.
Ele se rostogolesc, nu se numară,
nu se privesc unele pe altele.
Desculţe şi oarbe se ciocnesc între ele,
dar, uneori, încremenesc
iscând un luminiş: când tu apari
şi vii spre mine surâzând prin lacrimi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu