Gellu Naum

S-a născut la 1 august 1915 în Bucureşti, a fost fiu al poetului Andrei Naum, căzut în luptele de la Mărăşeşti.
În 1926 intră la liceul "Dimitrie Cantemir" din Bucureşti, unde începe să scrie versuri în urma unui pariu. Debutează cu două poezii publicate în Cuvântul.
Între 1933 şi 1937, Gellu Naum urmează cursurile Universităţii din Bucureşti, studiind Filozofia. La îndemnul prietenului său, pictorul Victor Brauner, pleacă în 1938 la Paris, unde îşi continuă studiile de filozofie la Sorbonna, pregătind o teză de doctorat despre Pierre Abélard (teolog şi filozof scolastic francez). La Paris ia contact cu grupul suprarealist francez animat de André Breton.
Întors în ţară în 1939, va fi mobilizat şi trimis pe frontul de Răsărit.
În 1941 se constituie grupul suprarealist român (alcătuit din Gellu Naum, Gherasim Luca, Dolfi Trost, Virgil Teodorescu şi Paul Păun), a cărui activitate deosebit de intensă între anii 1945 şi 1947 îl va face pe André Breton să afirme: "Centrul lumii (suprarealiste) s-a mutat la Bucureşti".
După 1947, în condiţiile impunerii Realismului socialist ca unică formă permisă de exprimare în literatură, grupul se destramă iar pentru Gellu Naum începe o lungă perioadă de privaţiuni şi tăcere. Îşi câştigă existenţa din traduceri (Denis Diderot, Samuel Becket, Stendhal, Franz Kafka etc.).
După 1968, regimul comunist îi acordă din nou dreptul de a publica. Scrie succesiv o serie de volume care îi aduc o binemeritată, dar târzie recunoaştere. Este invitat să ţină lecturi publice în Germania, Franţa, Olanda şi Elveţia.
Opera sa este tradusă în principalele limbi internaţionale, fiind încununată cu premii importante (Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România pentru întreaga activitate literară, 1986; Premiul european de poezie, Münster, 1999; The American Romanian Academy Arts Award, 2002 ş.a.).
Ca şi André Breton, Gellu Naum a rămas până la sfârşitul vieţii credincios modului suprarealist de a trăi şi de a scrie poezia, ceea ce dovedeşte că pentru el alegerea suprarealismului nu a fost o opţiune conjuncturală, ci expresia celei mai autentice afirmări de sine.


În numele Adâncului

Printre atâtea rămăşiţe
şi lucruri care se căsătoresc în numele Adâncului
fratele meu şi sora mea şi vărul meu se sfărâmau
iar eu mă agăţam de ce puteam

falica falie se scutura cumplit

dar numai pentru câţiva bani oricare cetăţean din partea locului
putea primi o jumătate de colivă
plus banda imprimată cu vocea tandră a Recitatoarei care putrezea
în vuietul Oceanului


Hrănirea pietrei

Eram în curte sub un lemn tocmai creşteau din mine nişte flori
tocmai cânta o pasăre în mine tocmai o ascultam cum cântă
plutea o adiere de crengi dinspre pădure mă învelea ca o evaporare
tocmai rosteam numele Beznei când am văzut ceva sălbatic credeam că e copac şi mă gândeam să merg la magazie să iau un joagăr ca să-l tai cu el credeam că e copac
nu mai vedeam rosteam numele Beznei apoi am spus "noi oamenii ne îngropăm frumos cu multă grijă"
acestea toate mi se întâmplau demult pe când îmi trimitea şi mere Dorina Conduratu
(eram bolnav avea grijă de mine)
şi am văzut plutind pe cer sălbăticiunea poate era cel care omorâse cu toporul o bătrână ca să-i fure şalul şi flanela veche
în Beznă se părea a fi salcâm uscat şi hrana lui era căldura animală
sulful fixat pe corpul fix
pe drumul drept unde acela şi aceea se iubeau unindu-şi aripile lor de jad şi de rubine
printre bubuituri de tunete şi printre fulgere căzute cu nemiluita
şi printre astre ridicate din ocean care se sting pe cer
acolo unde purtătorul de Egidă era hrănit cu lapte de la capră şi îmbrăcat cu pardesiu impermeabil
(el care în trezirea lui târzie n-a fost văzut de nimeni niciodată)

se auzeau curgând cu mare zgomot burlanele din toată lumea
în piepturile noastre creşteau flori şi tunetele bubuiau
deasupra creştetului meu încununat
câteva falii de pământ se prăbuşiseră pământul se cutremura
acela şi aceea se iubeau mâncau flori de salcâm luna îşi revărsa lumina în părul lor de miere
sălbăticiunea se mai încălzea pe lângă trupurile lor
"e vremea să hrănim copilul" spunea şi la lucirea lunii copilul lor de piatră se făcea de aur pur

ploaia stătuse norii se zvântau
noi practicam tăcerea lumii


Trecerea prin piele

Într-o bună zi voi trece pe nişte alei
cu nişte clădiri înecate în lumină gălbuie
neapărat voi trece cu braţul stâng peste ochi
cu umbra îngrămădită în haine în şapcă
în gulerul desfăcut al cămăşii
apoi voi poposi un timp în orbitele mele
nedefinit tăcut pulverizat

atunci va fi secunda trecerii prin piele
marea secundă şi deci bucuraţi-vă
căci nu veţi vedea plantaţiile de nisip
şi nu veţi auzi clipocitul apei înecându-mi ghetele
deci bucuraţi-vă fraţilor bucuraţi-vă


Corsaj pierdut

S-a reînceput goana în acest hipodrom iluzoriu
se aduc vulturii ca să protejeze nisipul
tu asculţi cu o scoică la ureche
partea hienei în mediumnitate
tu priveşti cu o algă pe ochi
liniile destinului pe o mână fără linii


Comentarii la viaţa cotidiană a păsărilor

1

Există un loc umbros şi respingător pentru multă lume Acolo e un straniu organism întâlnit odinioară pe teritoriile umede prin păduri şi în mlaştini

2

Organismului aceluia obscur îi datorez multe (să nu-mi spui mie)

3

Acolo începe lumea printre cochilii şi mâluri Apele s-au tras prea mult s-au tras şi nu mai ştim unul de altul

4

Pământul s-a uscat din experienţă

5

Oh câte izvoare s-au pierdut (care curgeau subţiri şi limpezi)

6

Cui să-i vorbim când fiecare se mângâie pe furiş

7

Plantele s-au instalat Ne cer adeverinţă

8

Trestia plină de sunete creşte printre celelalte într-o capcană inversă

9

Acolo începe ţinutul marilor evidenţe incomunicabile picătura ca un sân de sticlă din care se hrăneşte apa cu o mie de nume

10

Acolo e o căsuţă condamnată la pieire Acolo am instalat o mică pompă de apă şi am recondiţionat întreaga clădire după formulele dure ale izolării Trei câini au căpătat ceva de mâncare din perspectiva liliputană a unei vieţi omeneşti O singulară colecţie pe dunele care ne-au precedat

11

Momente de extaz antistări secunde de saturaţie răcnet-revanşă şi nu mai spun nimic despre golurile de plumb ale urechilor Încerc să mă trezesc
Doamne şi nu mă interesa decât ceea ce într-un mod nedefinit pluteşte între oase şi piele pe când acoperişul trozneşte

12

Dimineaţa după ce desenez litere de forma balanţei sau după ce vânez pe şosea cu şalvarii mei descheiaţi mă duc să mă aşez pe molozul din curte Acolo am tras barca găsită pe apă fără nici un mort în ea o barcă neagră şi putredă care plutea lateral Un om caută ciuperci în bălegarul din dosul grajdurilor

13

Strig tare ca la facerea lumii Nu cumva să-ţi închipui că inventez

14

Trece condotierul călare pe un câine Paloarea lui ne spintecă plămânii Iarba lui sună Eu înţeleg ce spune

15

Ce caut în cazarma lui apocaliptică

16

Măcar scoate foarfeca şi taie manşetele astea mizerabile

17

Ici-colo se comite eroarea de a explica formula

18

Ici-colo sună cineva la poartă Mă duc să deschid ştiu bine că nu e nimeni

19

Lasă nu-i nimic sunt obişnuit

20

Dacă mă duc mai departe dau de Mormântul Uriaşului

21

Copiii meditează pe afară Poate că poimâine au să ne dea răspunsul

22

În locul denumit "La Dărâmătură" am văzut un bărbat înalt cu părul până la călcâie Mergea peste ape

23

Iubita mea a prins o vrabie şi vrea să o mănânc

24

Femeile vorbesc de chinuri tainice Întreabă-le Au să-ţi răspundă cu dureroasa lor experienţă

25

Le împrumut tabela mea să beneficieze

26

O contrameditaţie îmi fixează şira spinării ca să zic aşa Asta ţine cald ca nişte mâini ieşite din apă

27

Opacitatea surdă funcţionează ca un fel de contrapunct

28

Cocoşul cu trei aripi susţine că poate să răspundă cu succes nevoilor unei cangrene psihice de ordin general Mătreaţa îi curge pe pian

29

Apoi vin personajele trecute prin foc şi prin apă precum se vede în fotografie

30

Poftim scrumiera mea în care mai fumegă nu ştiu cine

31

Eu am lipsit multă vreme Iată şi alveola în care am dormit
Între timp se stingeau toate incendiile nimeni nu mai ştia cum se aprinde focul

32

Ale cui sunt capetele care ne privesc prin deschizătura frigului micile porţi formulate într-o ierarhie pierdută