marți, 24 martie 2009

Cezar Bolliac


S-a născut la 23 martie 1813 la Bucureşti. A fost fiul doctorului Anton Bogliako (Bogliaco), de origine (greco-)italiană, şi al Zincăi Kalamogdartis, recăsătorită cu stolnicul Petrache Peretz, care a avut grijă de creşterea şi educarea viitorului poet. După ce a învăţat carte în casă cu învăţatul dascăl grec Neofit Duca, a fost elev la Colegiul Sfântul Sava, având ca profesor pe I.H. Rădulescu; de altfel, acesta îl va ajuta să publice în ziarele sale, cum făcuse şi cu Gr. Alexandrescu.
În anul 1830 se înrolează cu gradul de iuncher în miliţia pământeană, având colegi pe Constantin Telegescu şi pe Marin Serghiescu Naţionalu, viitori fruntaşi ai revoluţiei de la 1848. Nu va rămâne mult în armată, pentru că îşi descoperă veleităţile literare. Mai târziu, la bătrâneţe, scriitorul se va auto-caracteriza: "Am lăsat şcoala pentru armată, am lăsat armata pentru litere, am lăsat literele pentru publicistică".
Din 1833 face parte din Societatea Filarmonică, înfiinţată de Ion Câmpineanu, I.H. Rădulescu şi C. Aristia.
Editează, împreună cu Constantin G. Filipescu, revista Curiosul (1836). Publicaţia este însă interzisă după numărul patru, în care Bolliac publică "câteva satiri politice care îl aruncară de mai multe ori în închisoare" (I.G. Valentineanu, "Biografia oamenilor mari scrisă de un om mic", Paris, 1859), şi îşi încetează definitiv apariţia. Activitatea politică, paralelă cu cea literară, îl fac să fie anchetat şi închis cu ocazia conspiraţiei din 1840. În 1841 este surghiunit la schitul Poiana Mărului, de unde nu avea să fie eliberat decât în toamna acelui an. Mai târziu, intră şi el în societatea secretă Frăţia (înfiinţată la 1843).
În 1844 publică în Foaie pentru minte, inimă şi literatură articolul Către scriitorii noştri în care îi îndeamnă pe literaţii română la angajare civică: "A trecut vremea Petrarcilor, domnilor poeţi! Veacu cere înaintare, propaganda ideii cei mari, propaganda şarităţei cei adevărate şi care ne lipseşte cu totul. (...) Formaţi societăţi, declaraţi, scriţi, lăudaţi, satiraţi, puneţi în lucrare toate restorturile intelectuale şi morale, şi robia cade, căci e căzută pe jumătate, şi domneavoastră veţi fi binecuvântaţi de generaţiile viitoare ca nişte adevăraţi apostoli ai misiei cereşti, ai frăţiei şi ai libertăţii".
Tot în revista Foaie pentru minte, inimă şi literatură apare articolul Poezie (1846) în care accentul se pune pe misiunea poeziei sociale, poetul fiind influenţat de ideile programatice ale lui V. Hugo.
Apare volumul Poezii nouă (1847), cu problematică socială (Muncitorul, Sila, Ocna, Carnavalul, Clăcaşul) şi de natură (O dimineaţă pe Caraiman, O dimineaţă pe malul lacului). Volumul este scris în urma ideilor pe care le-a impus poetul în anii din urmă, acesta schimbându-şi radical tonalitatea şi tematica poeziilor.
Este unul dintre fruntaşii revoluţiei de la 1848, participând la toate acţiunile ei importante: este prezent la citirea proclamaţiei revoluţionare; este însărcinat "să ridice tabacii şi mărginaţii şi tinerimea din Bucureşti, să meargă gloată la Palat şi să ceară sancţionarea Constituţiunii" (Ion Ghica, "Scrisori"); este secretar al guvernului provizoriu, vornic al capitalei, membru în comisia pentru dezrobirea ţiganilor etc.
După înfrângerea revoluţionarilor, ia drumul exilului, mai întâi în Ardeal. În primăvara anului 1849 editează la Braşov ziarul politic Espatriatul, care are ca subtitlu "Dreptate, Frăţie". În toamna lui 1849 trebuie însă să părăsească Transilvania (deoarece împreună cu Bălcescu i-a susţinut pe revoluţionarii unguri). Trece prin Constantinopol şi ajunge la Paris spre sfârşitul anului 1850. Se stabileşte la Paris împreună cu majoritatea revoluţionarilor exilaţi. În 1851 era unul din cei trei membrii ai comitetului Societăţii studenţilor români din Paris. În 1857, apare la Paris poemul Domnul Tudor. Episode de la revolution roumaine de 1821 şi revista Buciumul, care are mai mult un caracter politic, fără a lipsi literatura.
După 1857, interdicţia de a veni în ţară îi este ridicată; se întoarce pe la mijlocul verii lui 1857 şi este propus candidat de Ilfov alDivanului ad-hoc muntean. Cu acestă ocazie publică în ziarul Secolul un fel de program politic rezumat: "De trebuie să mai spui şi aici ceea ce crez despre proprietate, ca să astup cu desăvârşire gura calomniei, mărturisesc că am respectat şi voi respecta proprietatea în temeiul căreia mă propune candidat de deputat şi viu să cer voturile proprietarilor. Mă voi luptat totdeauna pentru întărirea proprietăţii, precum mă voi lupta şi pentru întărirea familiei, ce s-a slăbit, şi pentru întărirea religiei, ce se clatină".
În 1858 întreprinde o nouă călătorie arheologică, fiind unul din premergătorii acestei ştiinţe în România.
Apare Trompeta Carpaţilor (1865), continuare a Buciumului, director fiind Cezar Bolliac.
Apare volumul de lirice sociale şi protestatare Poezii umanitare (1866). În 1869, face o excursie arheologică, poetul fiind şi un pasionat în domeniu.
Cezar Bolliac moare la Bucureşti în anul 1881.



Şi ce-ar fi poezia?

Te privesc, şi urcă
De dragoste aprinsă,
Până la buzele mele inima.
P. Sutzos

I

Şi ce-ar fi poezia
Când n-ar fi frumuseţea?
Ce-ar fi ş-un muritor
Când n-ar simţi amor;
Ce-ar fi şi veselia
Când n-ar fi tinereţea;
Ce-ar fi nişte comori
La cei din închisori;
Ce-ar fi măreţul soare
La cel ce vederi n-are
Sau geme-n chinuiri;
Ce-ar fi o moştenire,
Ce-ar fi o fericire,
Ce-ar fi a ta iubire
La cel fără simţiri.

II

Albastra ta privire
E-atât d-atingătoare,
Ca şi un cer senin
Ce scoate un suspin
Din cel ce-n absorbire,
Îşi uită ce îl doare.
Spre cei ce-i arunca
Dulcea cătare-a ta, -
Abstracţie-n simţire, -
Îşi pierd a lor gândire;
In tine toţi trăiesc.
Răcoarea cea de sine
Ce-n preajmă-ţi simţi că vine,
Ast vânt ce tragi în tine,
E suflet omenesc.


Speranţa în ziua de mâine

Mâine şi iar mâine; şi de mâine, mâine;
Astăzi e durerea, mâine fericirea:
Astfel crede-acela care n-are pâine,
Astfel şi bogatul: Toată omenirea
Crede şi aşteaptă mâine-ntr-ajutor!

Dar ast mâine oară când se ispraveşte?
O, ce rătăcire! Mâine, e vecia.
Astăzi, este viaţa, cât omul traieşte:
Astăzi, e-ntristarea; Mâine, veselia:
Viaţa, este vrajbă; Moartea, e amor.


Un suvenir

Nu, nu se uită lesne, când, din copilarie.
Cineva iubeşte precum te-am iubit eu;
Şi blestem pe aceia care, prin viclenie,
Mi-au amărât viaţa şi tot amorul meu.

Mânia mea din urmă, mândria-mi cea silită,
Când ai şti acuma cu ce preţ le plătesc,
Şi cât, sub faţa-mi rece, mi-e inima zdrobită,
Tu te-ai mira poate ca poci să mai trăiesc.

Aş geme la picioare-ţi, mi-aş arăta căirea!
Dar, ca să fiu vrednic în veci d-amorul tău!
Înec durerea-n mine, măcar că-mi văz pieirea
În rana ascunsă ce-o roade-un vierme rău.

Şi arburile,-ntocmai, ce focul mistuieşte
Şi îi suge sucul cu-ncetul şi p-ascuns, -
Când rădăcina-i arsă, când frunza-i gălbineşte,
Când cenuşa-i zboară, când focul l-a pătruns, -

Mai stă tot mândru încă şi capul nu îşi pleacă:
Stă cu braţe-ntinse zefirii înfruntând;
Priveşte însă vântul ce-acuma o să treacă,
Ş-o s-auzi un trosnet şi focu-i viforând.


Sonet

La anul 1839

Din zi în zi mai tristă, sărmană Românie;
De două veacuri jalea îţi creşte ne-ncetat!
Traian se miră, plânge, priveşte-a ta câmpie
Ce-o ştie câmp, odată de Acvil-apărat.

O! Tristă-i suvenirea la cei în agonie!
Amar e când te doare, să vezi ca-eşti împilat,
Să-neci a tale lacrămi; să vii, cu bucurie,
A săruta şi mâna ce ştii că te-a trădat!

Pe cine aştepţi oare s-aline-a ta durere?
Pe-acela ce te suge? te calcă în picere?
Pe cei carii te-ar vinde de mii de ori p-un tron?

Te amăgeşti!... Dar, află şi crede în tăcere:
Oricare slăbiciune în chinuri ia putere...
În fiare creşte iute vârtutea lui Samson!


Carnavalul

I
Începe carnavalul! şi-n salele bogate
Se cerc artişti şi muzici plăceri mai noi s-arate,
În nouă veselii!
O! ce de griji acuma la nouă toalete!
Ce visuri dulci, frumoase, în junele cochete!
Ce mii de bucurii!

Fetiţa tot visează la flori, l-a ei ghirlantă,
La gaza cea subţire, la rochia-i elegantă
Şi la ai ei cercei;
Gândeşte la răspunsuri, la graţii, la cuvinte;
Îşi râde în oglindă de loc ce-şi pune-n minte
Ceva ce-i place ei.

Corsetul aci-şi pune; îşi cearcă iar rochiţa,
Pandlica care-o prinde, - săracă copiliţa!
Viaţa-i e romanţ!
O! cât a să mai joace! Ce bine a să-i vie
Şi păr şi rochi, pandlice, buchet de iasomie
La sol în contra-danţ!

Mulţime de machine prin case de neveste!
Fămei şi croitorii abia le prinzi de veste
Când vin, când se strecor!
Părinţii schimbă cifre în foile de zestre;
Galanţii-n neastâmpăr citesc pe sub ferestre
Bileturi dulci d-amor.

O! câte case nouă şi câte case sparte!
Ce visuri îşi mai face bătrâni şi juni în parte
În lungul carnaval!
Tot fierbe-n capitală! şi lumea îşi propune
Un lanţ de fericire, un şir de lucruri bune
De la întâiul bal!

Voi, câţi vă râde soarta! gândiţi că-n aste zile
Stau sub pământuri, ocne, prin temniţi şi exile
Atâţi nevinovaţi,
Pe care pizma, ura şi neagra calomnie
I-au părăsit cruzimei, şi oarba tiranie
Îi ia necercetaţi!

II
Când armăsarii voştri, cu coama lor pletoasă,
Alerg şi scapăr iute p-o gheaţă-alunecoasă,
Ca fulger, ca năluc;
Şi lângă drumul vostru, - o! tremură în cale
Un biet bătrân ca iarna, cu piept, picioare goale,
Flămând şi fără suc;

S-opreşte, -şi ia căciula, spre voi mâna întinde,
Şi trista lui cătare în rugă se aprinde
Văzând că nu-l vedeţi;
Şi tremurându-i barba, spre ceruri mormăieşte;
Când sania din urmă de ziduri îl striveşte;
Voi treceţi şi râdeţi!

Nebunilor ce sunteţi! Vă pare că e o glumă
Un cap strivit de ziduri, un om ce se consumă
De foame şi de frig!
Vă pare că e glumă când cruntă disperarea
Şi ţintă către ceruri; - vă râdeţi voi de starea
Victimelor ce strig:
.................................................
.................................................

III
Când o căldură dulce, samururi, catifele,
Sub draperii bogate de stofe, de dantele,
V-adoarme p-un divan;
Când mii lumini ascunse în lampe colorate
Resfrâng şi vă-nmulţeşte-n oglinzile-ardicate
De jos până-n tavan;

Ş-o copiliţă dulce, râzândă, graţioasă,
În reverenţe intră uşoară şi frumoasă
Ca şi un îngeraş, -
Şi după ea un june măreţ, voios şi tare,
Cu faţa vie, plină, cu fruntea-ntinsă, mare,
Şi şed p-un scăunaş;

Când vă vedeţi într-înşii pre voi miniatură,
Şi gest, organ, accente, oricare a lor trăsură
E-a voastră, - îi iubiţi!
Îşi vede muma soţul, şi tata iar soţia;
Şi ştiţi c-aveţi mijloace, vă iartă avuţia
Să-i faceţi fericiţi;

Oare gândiţi atuncea că poate-n altă casă
Au doi bătrâni o fată, tot astfel de frumoasă,
Dar e trăită rău;
Şi plâng, căci mâine poate copila o s-apuce
O cale... n-au de hrană; şi viaţa este dulce,
C-aşa va Dumnezeu.

IV
Când cina vă aşteaptă în sala de mâncare,
Şi-n giurul vostru vase cu flori mirositoare
Vă-mbată de miros;
Când ochii vi se pierde pe mese încărcate
D-argint, de porţelane, cristale tot-săpate,
C-un viu foc luminos;

Şi când pe masa voastră cea plină de legume
Ce globu-ntreg produce, d-esenţe şi de spume,
De vinuri spumegând,
Vedeţi îndestularea ce cară, grămădeşte,
Ş-un şir de servi în prajmă ce-alerg, vă ocoleşte
Punând şi ardicând;

Atunci, atunci gândit-aţi că lângă casa voastră
Este-o căsuţă veche şi spartă, mică, proastă;
Şi crivăţu luând
Hârtia din ferestre, un viscol o petrece,
Bagă în ea zăpada; e frig într-însa, rece,
Căci toată e în vânt!

Gândit-aţi vre o dată c-aci-n astă cocioabă,
O văduvă săracă, bolnavă, goală, slabă,
Cu şase copilaşi,
Stau în ocol pre vatra abia cu un tăciune!
L-e frig, l-e somn, l-e foame şi pic de slăbiciune,
O, mult sunt drăgălaşi!

Când unul dintre dânşii ardic-o mânuşiţă
Scuţ roşie ca racu, şi-i zice: "Măiculiţă,
Te scoal', nu mai dormi!
N-e frig şi ne e foame; te scoal'! fă focu mare!
Dă-mi pâine! Pune masa!' şi ea,-n delir, tresare!
Nu poate a-i mai minţi.

Se scoală,-şi smulge părul şi iese pe zăpadă,
Şi vede casa voastră în veci tot în paradă,
În veci în veselii:
Ferestrile-ndoite ce crapă de lumină
Şi vesela-vă umbră râzândă, dulce, lină,
Săltând în bucurii...

Curând! Daţi în genunche! Uitaţi! O! piară slava!
Blăstemele s-azvârlă, precum s-azvârlă lava
Ce-o varsă un vulcan!
O! Tremuraţi! căci glasu-i în ceruri e puternic!
Mai greu decât sentinţa cu care un nemernic
Striveşte un sărman!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu