Ion Barbu

Numele său adevărat era Dan Barbilian; a fost fiul unic al lui Constantin Barbilian, magistrat, şi al Smarandei (n. Şoiculescu). A făcut studiile elementare şi gimnaziale la Câmpulung, Dămineşti, Stâlpeni, Piteşti şi din nou Câmpulung (1902-1910), datorită deselor mutări ale tatălui său, judecător de pace.
A urmat apoi liceul la Bucureşti („Gh. Lazăr”, „Mihai Viteazul”, 1910-1914),
demonstrând de pe acum deosebite aptitudini de matematician, fiind remarcat de Gh. Ţiţeica, cu ocazia unui concurs al Gazetei matematice (1912).
Din 1914, a devenit student la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti, dar în perioada participării României la război (1916-1918) a abandonat temporar studiile, pentru a-şi satisface stagiul militar.
După ce-şi ia licenţa (1921) obţine o bursă pentru doctorat în Germania. Tânărul care debutase deja în poezie, duce în „ţara şvabă” o existenţă boemă, plină de aventuri şi experienţe diverse (a cărei amintire este păstrată într-un excepţional schimb de scrisori cu bunul său prieten Tudor Vianu) şi nu izbuteşte să-şi ia doctoratul (revine în ţară în 1924).
După un stagiu de un an petrecut ca prof. Suplinitor la Giurgiu (1925), ajunge asistentul lui Gh. Ţiţeica (1926) sub conducerea căruia îşi ia doctoratul (1929) cu o teză despre Reprezentarea canonică a adunării funcţiilor ipereliptice.
După 1930, activitatea ştiinţifică ocupă un loc central în preocupările sale, materializându-se într-un mare număr de lucrări, apreciate de specialişti ca având o deosebită originalitate.
Din 1932 este conf. univ., acest an fiind considerat de Barbu ca marcând o mai completă „aclimatizare matematică”.
A participat la Congresul Internaţional de Matematică de la Praga (1934), a conferenţiat la Universitatăţile din Hamburg şi Göttingen (1936), Münster şi Viena (1938), iar în 1942 ajunge profesor titular la catedra de algebră a Univ. din Bucureşti.
Algebra şi geometria sunt disciplinele în care continuă să publice şi să-şi demonstreze strălucita vocaţie de om de ştiinţă (cu numele său sunt indicate aşa-zisele „spaţii Barbilian” în geometrie)
În 1950 i se decernează Premiul „Gh. Lazăr” al Academiei (pentru matematică) şi
rămâne profesor universitar până în 1961 când pleacă în lumea de dincolo, răpus fiind de o criză hepatică. A doua zi, salcia din faţa casei (strada C. Davilla 8), cântată de poet ca un copac sfânt, se prăbuşeşte la o furtună.


Joc secund

Din ceas, dedus adancul acestei calme creste,
Intrata prin oglinda in mantuit azur,
Taind pe inecarea cirezilor agreste,
In grupurile apei, un joc secund, mai pur.

Nadir latent! Poetul ridica insumarea
De harfe resfirate ce-n zbor invers le pierzi
Si cantec istoveste: ascuns, cum numai marea
Meduzele cand plimba sub clopotele verzi.


Portret

Deci versul meu legat in largi turbane
De lanci zbirlit, ca teasta unei cegi,
Cu albele-i prapastii si capcane
De munte-opioman, nu-l intelegi !

L-am scris, e drept, cind ochii mei vazura
Rusalca unui iezer scandinav,
Esti insa : ritm, vigoare si masura,
Suavii Francii duhul tau e sclav.

Incit, inadunate, calme linii
Incerc sa prind filonul scump, nativ,
Privirea grea ce delegai gradinii
Si chipul tau in noapte, sub masiv.

Era leirea sutei optsprezece
Cu-abia ginditul arc al buzei tors,
Cu genele stravechi in care zace
Un codru-adinc de farmec dureros.

Din goarne palide, tirzii, cocosul
Herald al lepadarii a sunat ;
Frunzisul desei nopti cazu sub rosul
De suliti… chipul tau e desenat.


Lemn sfânt

In vaile Ierusalimului, la unul,
Paios de raze, pamantiu la piele:
Un spic de-argint, in stanga lui, Craciunul,
Rusalii ard in dreapta-i cu inele.

Pe acest lemn ce-as vrea sa curat, nu e
Unghi ocolit de praf, icoana veche!
Vad praful - roua, ranile - tamaie?
- Sfant alterat, neutru, nepereche.


Oul dogmatic

Dogma: Si Duhul Sfant se purta deasupra apelor.


E dat acestui trist norod
Si oul sterp ca de mancare,
Dar viul ou, la varf cu plod,
Facut e sa-l privim la soare!

Cum lumea veche, in clestar,
Inoata, in subtire var,
Nevinovatul, noul ou,
Palat de nunta si cavou.
Din trei atlazuri e culcusul
In care doarme nins albusul
Atat de gales, de inchis,
Ca trupul drag, surpat in vis.

Dar plodul?
De foarte sus
Din polul plus
De unde glodul
Pamanturilor n-a ajuns
Acorda lira
Si masculin
Albusului in hialin:
Sarutul plin.
Om uitator, ireversibil,
Vezi Duhul Sfant facut sensibil?
Precum atunci, si azi -- intocma:
Marunte lumi pastreaza dogma.

Sa vezi, la bolti, pe Sfantul Duh
Veghind vii ape fara stuh,
Acest ou-simbol ti-l aduc,
Om sters, uituc.

Nu oul rosu.
Om fara sat si om nerod,
Un ou cu plod
Iti vreau, plocon, acum de Paste;
Il urca-n soare si cunoaste!

Si mai ales te infioara
De acel galben icusar
Ceasornic fara minutar
Ce singur scrie cand sa moara
Si ou si lume. Te-nfioara
De ceasul galben, necesar...

A mortii frunte-acolo-i toata.

In galbenus,
Sa roada spornicul albus,
Durata-nscrie-n noi o roata.
Intocma - dogma.
*

Inca o data:
E Oul celui sterp la fel,
Dar nu-l sorbi. Curmi nunta-n el.
Si nici la closca sa nu-l pui!
Il lasa-n pacea-intaie-a lui,

Ca vinovat e tot facutul,
Si sfant, doar nunta, inceputul.


Paralel romantic

Numisem nuntii noastre-un burg,
Slavit cu ape-abia de curg ¬
Ca un dulau trantit pe-o laba,
Vechi burg de-amurg, in tara svaba

Scari, unghiuri, porti! In prag de use
O troli domoli, o troli cu guse
La ce varsari, ca de venin,
Vis crud striviti si gand cretin!

Stangi cuburi subrede, intrate,
De case rosii, zaharate;
Verzi investiri, prin cate-un gang,
Sub ceasuri largi - balang, balang!