Radu Boureanu

Teii din inimi

Teii mari din inimi serile ne-mbată
Chiar când cade neaua ca-ntr-o veche stampă;
Unde-i abajurul verde ca de lampă
Şi profilul care-l aurea odată?

Unde e tăcerea ce cădea pe umeri
Ca un şal de lână tricotat de noapte
Dintr-un ghem de umbră neagră sau de şoapte
Auzite-n veghe, fără să le numeri ?

Unde-i oare mâna, albele nervure
Care-mi umblă oarbe, azi, prin amintire,
Ori ca funigeii lungi prin cimitire,
Sau ca pâcla rară trasă prin pădure?

Unde e cuvântul explodat în spaţiu
Care mă rănise pentru totdeauna ?
Unde e oglinda ce-o ascunde luna
În care-ţi privisem chipul cu nesaţiu ?

Zarurile nopţii zodiile-arată ;
Am pierdut şi nici o mână nu le strânge ...
- Joacă mai departe îndârjit, nu plânge,
Teii mari din inimi serile ne-mbată.


Sonet

Când te simţeam, prin buze, cu buze moi, cu dinţii,
Acolo, în cutia cu nesfârşiri de gând,
Te-nchipuiam, la ceasul când trupul descărnând
Rămâi un craniu, şi te vedeam cu ochii minţii,

Şi n-am simţit nici groaza, nici coasa suferinţii
Că te gândeam, cum ochii nu te-or vedea nicicând,
Şi sărutam vecia iubirea sărutând
Când şerpii nebuniei ne-ncolăceau, fierbinţii.

Îţi modelam în palme obrazul şi simţeam
Cum desenează oasele chipul veşniciei
Când de sub buze dinţii de lună-ţi dezveleam.

De ar fi fost sărutul să nu se mai desfacă,
Să prelungim în moarte tăcerile stihiei,
Încremeniţi, iar timpul pe lângă noi să treacă.


O casă

Aş vrea să-mi fac o casă, din bârne, ţărănească
Cu hornul alb ca vârful unei lulele mari
Din care să fumeze tăcerea muntenească
Suflând pe narâ neguri prin brazii drepţi şi tari

Pe bârne să-i lucească luceafărul de seară,
Să lumineze tinda pe care să te-aştept,
Pe care să se urce cântând ca o vioară
Prelungul păr de aur, cuprins de braţul drept.


Cocorii

Îţi aminteşti, amurgul la Histria şi-n urmă
Adânca noapte-n vata ei neagră ne-nveli
După ce, roşii, norii s-au dus spre mare-n turmă
Şi lebezi se topiră în lacul Duingi ?

Trecea peste ruine o tânguire seara
Şi peste tava lunii mătănii negre, dungi ;
Se pregăteau cocorii să părăsească ţara ;
Zăpada cenuşie păreau pe grinduri lungi.

Mai mulţi decât vreodată au dat năvală geţii,
Mai stranii, dar mai tainic îmbietor să-i ştii,
Sa le ghicesti navala-n cenusa diminetii
Peste cenuşi de veacuri şi ziduri sângerii.


Clipa

Cărunta clipă. Orizont ascuns.
Durerea poartă părul alb şi tuns
Ca o femeie-n lagăr evocată
Pe cerul galben, străvezie,
Pironită
Cu stele de sârmă ghimpată.