Mihail Bulgakov

Destinul lui Bulgakov pare guvernat de acelaşi amestec de satiră, fantastic şi tragism care e amprenta operei sale. La 3 mai 1891, la Kiev, în familia unui profesor al Academiei Teologice se naşte primul copil, Mihail Afanasievici Bulgakov (Михаил Афанасьевич Булгаков). În 1909 absolvă Gimnaziul nr. 1 din Kiev, şcoală de prestigiu, după care urmează cursurile Facultăţii de Medicină din Kiev. După facultate, practică medicina pe front, în timpul Primului Război Mondial, apoi într-o comună de lângă Kiev. Peste un deceniu va publica Însemnările unui tânăr medic, în care evocă această perioadă. Încă din perioada studenţiei, 1913, se căsătoreşte cu Tatiana Nikolaevna Lappa. Devine dependent de morfină, dar, cu ajutorul primei sale soţii, reuşeşte să învinga răul.
În 1920 renunţă la cariera de medic şi se dedică scrisului. Începe să colaboreze cu ziarele şi trupele de teatru locale. În 1921 se mută la Moscova. Editura moscovită “Nedra” îi publică nuvelele Demoniada şi Ouăle fatale. În revista “Rossia” apare primul său roman, Garda Albă. În 1924 se desparte de Tatiana Lappa pentru a se recăsători cu Liubov Evghenevna Belozerskaia.
Din 1925 începe să colaboreze cu Teatrul Academic din Moscova. Transformă romanul Garda Albă în drama Zilele Turbinilor. După multe momente de tensiune şi incertitudine are loc premiera piesei, care constituie un adevărat triumf. Piesa Zilele Turbinilor, dramatizarea romanului Garda Albă, are mare succes, fiind considerată un Pescăruş al noii generaţii de dramaturgi. Simpatia evidentă pentru ofiţerii "albi" face ca piesa să fie interzisă, dar (paradoxal!) e, in acelaşi timp, piesa preferată a lui Stalin. În 1925 scrie nuvela satirică Inimă de câine. Se impune tot mai mult ca scriitor de excepţie. Odată cu faima lui creşte şi interesul criticii proletcultiste faţă de opera sa, care începe să fie ţinta unor atacuri de pe poziţiile ideologiei vremii. Puterea sovietică îl etichetează drept un autor antibolşevic şi un element „duşmănos”.
În 1928 înaintează prima cerere de plecare în străinătate şi primeşte primul răspuns negativ. Începe întâia schiţă a romanului Maestrul şi Margareta sub titlul Inginerul cu copite. Îi sunt interzise piesele Zilele Turbinilor, Apartamentul Zoicăi (1929) şi Cabala bigoţilor (1930) şi nu se mai publică nimic din proza sa.
Din 1929 nu i se mai publică nici o carte şi nu i se mai joacă nici o piesă. Trăind la limita supravieţuirii, Bulgakov se vede nevoit să-i trimită dictatorului o petiţie, apoi, într-o scrisoare adresată guvernului sovietic, să vorbească despre dezechilibrul psihic la care e expus un creator al cărui existenţă este ameninţată. Scrisoarea rămâne celebră atât ca model al disidenţei asumate, cât şi prin efectele ei neaşteptate. Trei săptămâni mai târziu primeşte un telefon bizar direct de la Stalin, în urma căruia, deşi Bulgakov crede că a fost victima unei farse, este reangajat la teatru. Scrierile lui rămân însă tot nepublicate.
În 1931 îi este respinsă cea de-a doua cerere de plecare în străinătate. În 1932 se căsătoreşte pentru a treia oară. Elena Sergheevna Shilovskaia devine un punct de sprijin pentru scriitorul aflat în dizgraţie, îi este secretară, dactilografă şi cronicar al vieţii lui.
In ultimul deceniu al vieţii scrie cu frenezie, temându-se că nu va termina romanul Maestrul şi Margareta. În 1933 se dă citire, pentru prima dată, în public, noului său roman sub denumirea care l-a făcut celebru, Maestrul şi Margareta, romanul fiind publicat pentru prima dată în Rusia în 1966-1967. Cere din nou paşaport pentru plecarea temporară în străinătate şi din nou este refuzat.
Piesa Batum, despre tinereţea revoluţionară a lui Stalin, este inclusă în repertoriul Teatrului Academic, apoi respinsă de însuşi Stalin.
La 10 martie 1940, la capătul unor grele suferinţe, Bulgakov moare la locuinţa sa. Ultimele corecturi le face in 1940, pe patul de moarte, orb, până în ultima zi a vieţii dictează sotiei sale, Maria Sergheevna, care este, de altminteri, chiar modelul Margaretei, modificările romanului Maestrul şi Margareta.


Cabala fariseilor
(MOLIERE)
- fragment -

Rien ne manque a sa gloire, II manquait ă la notre*.

* Gloriei lui nu-i lipseşte nimic, / El ii lipsea gloriei
noastre (fr.).

Personajele:


Actul întîi

JEAN-BAPTISTE POQUELIN DE MOLIERE - celebru drama¬turg şi autor
MADELEINE BEJART ■)
ARMANDE BEJART DE MOLIERE >- actriţe
MARIETTE RIVALE I
CHARLES VARLET DE LAGRANGE - actor, poreclit ?„Regis-trul"
ZACHARIE MOIRRON - celebru june prim
PHILIBERT DU CROISY - actor
JEAN-JACQUES BOUTON — mucarnic în teatru şi valetul lai Moliere
LUDOVIC CEL MARE — regele Franţei
MARCHIZUL d'ORSIGNY - spadasin, poreclit „Chiorule, fă-ţi rugăciunea"
MARCHIZUL DE CHARRON — arhiepiscopul oraşului Paris
MARCHIZUL DE LESSAC — jucător de cărţi
CIZMARUL CEL DREPT - bufonul regelui
ŞARLATANUL CU CLAVECINUL
NECUNOSCUTA CU MASCA
PĂRINTELE BARTOLOMEU — predicator ambulant
FRATELE PUTERE -> ^ . . ,.„..,.
FRATELE DEVOTAMENT i -membrl al CabaleI Sflntei Scrip¬turi
RENEE - foarte bătrina dădacă a lui Moliere SUFLEURUL CĂLUGĂRIŢA
MEMBRII CABALEI SFINTEI SCRIPTURI purtlnd măşti şi pelerine negre. CURTENI, MUŞCHETARI ŞI ALŢII

Acţiunea se petrece la Paris, pe vremea lui Ludovic al XlV-lea.
în spatele cortinei — o cascadă de rîs înăbuşit; rid mii de oameni. Se deschide cortina. Scena reprezintă Teatrul J>alais-Royal. Cortină grea. Un afiş verde cu ornamente şi blazoane. Pe afiş, cu litere mari: „Comedianţii Alteţei Sale..." şi mai multe cuvinte cu litere mici. O oglindă, fotolii, costume. In faţa draperiei care desparte două cabine, un clavecin uriaş. în cea de-a doua cabină un crucifix destul
de mare. In faţa lui, o candelă aprinsă. în prima cabină, la stingă, o uşă, foarte multe luminări de seu (se vede că nu s-a făcut economie de lumină). în a doua cabină, pe masă, doar un felinar cu sticla colorată. Se simte că un eveniment ieşit din comun, emoţia şi neliniş¬tea şi-au pus pecetea pe absolut totul, pe lucruri şi pe oameni (in afară de Lagrange). Lagrange, care nu joacă in acest spectacol, stă în cabină cufundat în medi¬taţie. Este îmbrăcat într-o pelerină neagră. E tînăr, frumos şi impozant. Felinarul aruncă pe faţa lui o lumină miste¬rioasă.
în prima cabină, Bouton, cu spatele la noi, s-a lipit de crăpătura cortinei. Chiar şi numai după spinarea lui se vede că priveliştea îi trezeşte un sentiment de curiozitate avidă. Mutra Şarlatanului apare în uşă. Şarlatanul
îşi duce mina pîlnie la ureche. Ascultă. Se aud hohote de rîs, apoi o ultimă cascadă. Bouton trage de nişte sfori şi sunetele dispar. Peste o secundă, din deschi¬zătura cortinei apare Moliere şi coboară în fugă treptele
spre cabină. Şarlatanul dispare discret. Moliere poartă pe cap o perucă exagerată şi un coif grotesc. Ţine în mină un paloş. Moliere este machiat in Sganarelle: un nas vînăl cu un neg mare pe el. E caraghios. Ţine mina stingă la piept ca un om care suferă de inimă. Machiajul i se prelinge pe faţă.
299
MOLIERE (îşi azvîrle coiful, răsuflînd din greu): Apă! BOUTON îndată! (li întinde un pahar.)
MOLIERE Uf! (Bea, ascultă ce se petrece în sală. Are o privire speriată.)
Uşa se deschide brusc şi intră în fugă Dn G r o i s y, machiat în Polichinelle, cu ochii ieşiţi din orbite.
DU GROISY Regele aplaudă! (Dispare.) SUFLERUL (în deschizătura cortinei): Regele aplaudă! MOLIERE (către Bouton): Un prosop! (Se şterge pe frunte, este foarte emoţionat.)
MADELEINE (machiată, apare în deschizătura cortinei): Hai,
repede! Regele aplaudă!
MOLIERE (foarte emoţionat): Da, aud, aud. îndată. (Lingă cortină, îşi face semnul crucii.) Sfîntă Fecioară! Sfîntă Fecioară! (Către Bouton.) Descoperă toată scena.
Bouton trage mai tntii cortina care desparte scena de noi, apoi cortina enormă care desparte scena de sală. Şi iată scena, doar ea, infăţişîndu-se din profil. Mai sus cu un nivel decît cabinele, goală. în lustre strălucesc luminări de ceară. Sala nu se vede, vedem doar o lojă aurită lingă rampă, dar şi aceasta e goală. Se simte numai albastrul misterios, plin de încordare, al sălii cufundate în semi¬întuneric.
Faţa Şarlatanului răsare brusc în uşă. Moliere se urcă pe scenă astfel, incit îl vedem din profil. Furişîndu-se parcă, înaintează cu paşi de pisică spre rampă. Se înclină, mătură pardoseala cu penele de la pălărie. La apariţia lui, cineva din sală, pe care nu-l vedem, începe să aplaude, urmat imediat de izbucnirea unor aplauze furtunoase. Apoi — linişte.
MOLIBRE Majestatea... voastră... Majestatea voastră... Prea¬luminate suveran... (Primele cuvinte le pronunţă bîlbîindu-se puţin — în viaţa de toate zilele e uşor bîlbîit, dar, apoi, începe să vorbească fluent şi se vede clar că pe scenă este neîntrecut. Bogăţia intona¬ţiilor, a gesturilor, a expresiilor lui e inepuizabilă. Zîmbetul lui e molipsitor.) Comedianţii trupei Alteţei Sale, preadevotatele şi preasupusele dum¬neavoastră slugi, m-au împuternicit să vă mulţu¬mesc pentru nemaiauzita cinste pe care ne-aţi

făcut-o păşind în teatrul nostru... Şi iată sire... că eu nu reuşesc să vă spun nimic.
Un rîs uşor izbucneşte în sală, apoi se stinge.
O, Thalie, o muză şugubeaţă, Mă strigi seară de seară şi-mi dai ghes Sub lustre la Palais-Royal, în faţă, Ca Sganarelle peruca să mi-o-ndes... Fac plecăciuni spre ranguri şi mai jos, — E musai! Plata-i treizeci de parale. — Ca să petreacă, sire, Parisul cu folos (Pauză.) îndrug ba vrute, ba nevrute, vorbe goale.
Prin sală trece un hohot de ris.
Dar azi, o, muză-a comediei, ajutor !
Hai, vino să mi-l dai în graba mare l
Uşor să fie, credeţi că-i uşor
Sâ-l faci să rîdă chiar pe-al Franţei Soare?...
în sală răsună aplauze.
Ce cap! Auzi ce-a născocit? Soare!...
(cu invidie): Cînd le-a compus?
(mîndru): Nicicînd. A improvizat.
Să fie cu putinţă?
Pentru tine nu.
(schimbă brusc intonaţia):
Porţi pentru noi povara regeascâ-atît de grea Fu sînt comediantul şi rolul e minor. Dar sînt celebru pentru că joc în vremea ta O Ludovic!...
Cel Mare!...
(ridică vocea) Al Franţei! ! !
(strigă) Domnitor! ! !... (Aruncă pălăria în aer.)
în sală se petrece ceva de neînchipuit. Urale: Trăiască Regele! Flacăra luminărilor tremură, gata să se stingă. Bouton şi Şarlatanul îşi flutură pălăriile, dar cuvintele lor nu se aud. Prin urletul sălii străbat semnalele sacadate ale trompetelor gărzii. Lagrange şi-a scos pălăria şi stă nemişcat Ungă felinarul lui. Ovaţiile încetează şi se lasă liniştea..
VOCEA LUI LUDOVIC (din albastrul sălii): Mulţumesc, domnule
de Moliere!
BOUTON ŞARLATANUL
BOUTON ŞARLATANUL
BOUTON MOLIERE

300
301
VOCEA LUI
MOLIERE
MOLIERE
BOUTON
MOLIERE
BOUTON

MOLIERE Preasupuşii dumneavoastră slujitori vă roagă să mai priviţi şi un intermezzo comic, doar dacă nu v-am plictisit. LUDOVIC
O, cu plăcere, domnule de Moliere! (strigă): Cortina!
Cortina principală ascunde sala şi, de după cortină, începe numaidecît muzica. Bouton închide şi cortina care ne des¬parte de scenă şi dispare. Faţa Şarlatanului dispare şi ea.
(apare în cabină, mormăind): L-am cumpărat!..
11 omor şi-1 spintec!
Pe cine vrea să spintece în ceasul triumfului?
(îi pune rnîna-n git): Pe tine!
(strigă): Sînt sugrumat la marele spectacol
regal!
Lagrange se mişcă lingă felinarul lui, dar încremeneşte din nou. Auzind ţipetele, vin în fugă Madeleine şi Rivale aproape ţoală — tocmai se schimba. Amîndouă actriţele îl apucă pe Moliere de pantaloni şi îl trag de Ungă Bouton. Moliere dă din picioare ca un cal nărăvaş, încercînd să le lovească. în sfirşit, reuşesc să-l desprindă de Bouton, îm¬preună cu o bucată din haina acestuia, şi îl răstoarnă într-un fotoliu.
MADELEINE Ai căpiat? Se aude în sală! MOLIERE Lăsaţi-mă! RIVALE Domnule Moliere! (îi astupă gura.)
Ş a r 1 a t a n u 1 îşi vîră uluit capul pe uşă.
BOUTON (se uitâîn oglindă, îşi pipăie haina ruptă): Lucrat rapid şi temeinic. (Lui Moliere.) Ce s-a întîmplat?
MOLIERE Nemernicul ăsta... Nu înţeleg de ce-1 ţin pe acest călău lîngă mine. Am jucat de patruzeci de ori şi totul a mers ca pe roate, iar în. prezenţa regelui lumînarea se apleacă în lustră şi ceara curge pe parchet.
BOUTON Maestre, dumneavoastră personal aţi atins lumi¬narea cu paloşul cînd aţi făcut figurile acelea caraghioase.
MOLIERE Minţi, trîntore!
Lagrange îşi pune capul pe mîini şi plînge încet.
RIVALE Are dreptate. Aţi atins luminarea cu spada. MOLIERE în sală se rîde... Regele e uimit...
BOUTON MOLIERE
BOUTON MOLIERE
RIVALE DU CROISY
MADELEINE
MOLIERE
BOUTON
MOLIERE BOUTON
MOLIERE BOUTON
MOLIERE BOUTON
MOLIERE BOUTON
MOLIERE
ŞARLATANUL MOLIERE
Regele este cel mai binecrescut om din Franţa.
N-a observat nici o luminare.
Deci zici că eu am atins-o? Da, eu? Hm... în cazul
ăsta de ce-am ţipat la tine?
N-aş putea să vă spun, domnule.
Mi se pare că ţi-am rupt şi haina.
Bouton rîde crispat.
Doamne, cum arăt! (Apucă o haină, se acoperă cu ea şi iese în fugă.)
(apare în deschizătura cortinei cu un felinar în mînâ): Doamna Bejart, în scenă, în scenă, în scenă... (Dispare.) Alerg! (Iese în fugă.) (Lui Bouton): Ia haina asta. Vă mulţumesc. (îşi scoate haina şi pantalonii şi îşi trage repede o pereche de pantaloni cu dantelă de-ai lui Moliere.)
Ei... Ei... Ei... De ce şi pantalonii? Maestre, cred că vă daţi şi dumneavoastră seama că ar fi culmea prostiei să îmbraci o haină atît de splendidă peste aceşti pantaloni infecţi. Bine¬voiţi a vă uita: pantalonii ăştia sînt o ruşine. (îşi pune haina.) Maestre, în buzunar am desco¬perit două monezi de argint cu o valoare neîn¬semnată. Cum ordonaţi să procedez? Da, chiar! Consider, pungaşule, că cel mai înţelept ar fi să le depui la muzeu. (îşi reface machiajul.) Asta e şi părerea mea. Am să le depun. (Ascunde monezile.) Ei, atunci eu mă duc să curăţ lumină¬rile de mucuri. (Se înarmează cu un cleşte de luminări.)
Rog a nu se holba la rege de pe scenă. Cu mine vorbiţi, maestre? Sînt o pesoană bine¬crescută, fiind franţuz de origine. Franţuz de origine şi imbecil de profesie. Iar dumneavoastră — mare artist de profesie şi bădăran din fire. (Dispare.) Oi fi săvîrşit eu vreun păcat de mi 1-a trimis Dumnezeu pe ăsta. la Limoges. Domnule director! Domnule director! Ah, da. Mai eşti şi dumneata... Uite ce-i, domnule, scamatoria dumitale este... iartă-mi sinceritatea, de mina a doua. Dar publicului de la parter o să-i
302
303
placă. Te las s-o faci în antract, timp de o săptă-mînă. Dar, ia zi, cum procedezi? ŞARLATANUL Secret, domnule director.
MOLIERE Las' că aflu eu. Ia cîteva acorduri, dar încetişor.
Şarlatanul, surîzînd misterios, se apropie de clavecin, se
aşază pe un taburet, la o oarecare distantă de clape, face
în aer clteva mişcări de parcă ar cînta. Clapele clavecinului
se mişcă rind pe rtnd, clavecinul cintă suav.
Drace! (Se repede la clavecin încercînd să apuce nişte aţe nevăzute.)
Şarlatanul surlde misterios.
Bine. Poftim avansul. Trebuie să fie un arc pe undeva, nu-i aşa?
Clavecinul rămîne peste noapte în teatru? Bineînţeles. Doar n-ai să-l cari acasă.
Şarlatanul face o plecăciune şi iese.
(Apare pentru o clipă, ţinînd în mîini un felinar şi o carte.) Domnul de Moliere! (Dispare.) Da. (Dispare şi, imediat după aceasta, se aude o cascadă de rîs.)
Perdeaua care dă în cabina cu felinarul verde se trage
într-o parte şi apare Armande. Chipul ei este fermecător
şi aminteşte de Aladeleine. Are în jur de şaptesprezece ani.
Vrea să se strecoare pe lingă Lagrange.
LAGRANGE Stai!
ARMANDE A, dumneata erai, dragă Registru. De ce te-ai ascuns aici ca un şoarece? Eu... m-am uitat la rege. Dar acum mă grăbesc.
LAGRANGE Ai timp destul. El e pe scenă. De ce-mi spui Registru? Poate mie nu-mi place porecla asta. ARMANDE Dragă domnule Lagrange, toată trupa te sti¬mează. Pe dumneata şi cronica dumitale. Dar dacă doreşti nu-ţi mai spun aşa. LAGRANGE Te-am aşteptat.
ARMANDE De ce? LAGRANGE Astăzi sîntem în şaptesprezece şi, iată, am făcut
o cruce neagră în registru.
ARMANDE S-a întîmplat ceva? A murit cineva din trupă?
LAGRANGE Am însemnat o seară neagră şi rea. Renunţă la el.
ARMANDE Domnule Lagrange, cine ţi-a dat dreptul să te
amesteci în viaţa mea?
ŞARLATANUL MOLIERE
DU CROISY MOLIERE
LAGRANGE Sînt cuvinte rele. Te implor, nu te mărita cu elf ARMANDE A, eşti îndrăgostit de mine?
Dincolo de cortină se aude, înăbuşit, muzica.
LAGRANGE Nu. Nu-mi placi. ARMANDE Lasă-mă să trec, domnule.
LAGRANGE Nu. Dumneata nu ai dreptul să te măriţi cu el, eşti atît de tînără! Apelez la sentimentele dumitale cele mai frumoase! ARMANDE Toţi au înnebunit în trupa asta, pe cuvîntul meu!
Dumneata ce treabă ai?
LAGRANGE Nu pot să-ţi spun, dar este un mare păcat. ARMANDE A, bîrfa despre soră-mea? Am auzit. Aiureli! Şi chiar dacă între ei o fi fost vreo idilă, ce mă inte¬resează pe mine?! (încearcă să-l dea la o parte pe Lagrange şi să treacă.) LAGRANGE Stai! Renunţă la el. Nu? Atunci te străpung cu
spada. (Scoate spada.) ARMANDE Ucigaş nebun! Eu... LAGRANGE Ce te mînă spre nenorocire? Doar nu-1 iubeşti.
Eşti un copil, iar el... ARMANDE Ba nu. îl iubesc. LAGRANGE Renunţă. ARMANDE Registre, nu pot. Trăiesc cu el şi... (îişopteşte ceva.
la ureche.)
LAGRANGE (Vira spada în teacă): Du-te, nu te mai reţin. ARMANDE (trecînd): Eşti un apucat. Ai să-mi rămîi odios
pentru că m-ai ameninţat.
LAGRANGE (emoţionat): Iartă-mă, am vrut să te salvez. Iertare. (Se înfăşoară în pelerină şi pleacă luîndu-şi felinarul.)
ARMANDE (în cabina lui Moliere): Monstruos, monstruos!... MOLIfiRE (apare): Ah!...
ARMANDE Maestre, toţi sînt porniţi împotriva mea. MOLIERE (o îmbrăţişează şi în aceeaşi clipă apare Bouton): Ah, fir-ar să fie! (Lui Bouton.) Ştii ceva: ia du-te tu şi controlează luminările de la parter. BOUTON De acolo vin. MOLIERE Atunci, uite ce-i: du-te la bufetieră şi adu-mi o
carafă de vin.
BOUTON Am şi adus-o. Priviţi!
MOLIERE (încet): Atunci, ştii ce: du-te pur şi simplu la toţi dracii, unde vrei.
304
305
BOUTON Cu asta trebuia să începeţi. (Se duce.) E-he-he... (Din uşă.) Maestre, nu vă supăraţi, cîţi ani aveţi? MOLIERE Ce-nseamnă asta!?
BOUTON M-au întrebat cavaleriştii din gardă. MOLIERE Ieşi afară!
Bouton pleacă.

MOLIERE (după ce a încuiat uşa)j Sărută-mă! ARMANDE (se agaţă de gîtul lui): Ăsta da nas. Nici n-ai cum să te strecori sub el.
Moliere îşi scoate nasul şi peruca, o săruta pe Armande.
(lişopteşte): Ştii, eu... (îi spune ceva la ureche.) MOLIERE Copila mea... (Se glndeşte.) Acum nu mai ai de ce să te temi. M-am hotărît. (O duce la crucifix.) Jură că mă iubeşti.
ARMANDE Te iubesc, te iubesc, te iubesc... MOLIERE N-ai să mă înşeli? Vezi, mi-au apărut deja riduri, încep să încărunţesc. Sînt înconjurat de duşmani şi dezonoarea m-ar ucide...
ARMANDE Nu, nu! Cum aş putea să fac aşa ceva!... MOLIERE Vreau să trăiesc încă un secol! Cu tine! Dar n-ai grijă, o să plătesc pentru asta. O să plătesc! Am să te plămădesc din nou! Ai să fii o mare actriţă, cea dintîi! E visul meu şi aşa va fi. Dar ţine minte: ■ dacă nu-ţi respecţi jurămîntul, îmi răpeşti totul.
ARMANDE Eu nu văd nici un rid pe faţa ta. Eşti atît de cura¬jos şi atît de mare că nu poţi avea riduri. Eşti Jean...
MOLIERE Sînt Baptiste... ARMANDE Eşti Moliere! (îl sărută.)
MOLIERE (rîde, apoi spune solemn): Mîine ne cununăm. Ce-i drept, o să am destule de îndurat...
Se aude un val de aplauze. Bătăi in uşă. Uf, dacă şi asta-i viaţă!
Bătăile din uşă se repetă.
Astăzi nu ne putem întîlni acasă la Madeleine. Uite cum facem: cînd în teatru se vor stinge luminile, vino la uşa laterală, în grădină, şi aşteaptă-mă, am să te aduc aici. E o noapte fără lună.
Bătăile In uşă se transformă în bubuituri.
BOUTON (răcneşte de după uşă): Maestre... Maestre...
Moliere deschide şi intră Bouton, Lagrange şi Chiorul, în uniforma companiei de Muşchetari Negri, ■ cu o bandă neagră de-a curmezişul feţei.
CHIORUL Domnul de Moliere?
MOLIERE Preaplecatul dumneavoastră slujitor.
CHIORUL Regele mi-a poruncit să vă înmînez banii pentru
loja ce i-a fost rezervată la teatru, treizeci de sous.
(îi înmînează monezile pe o perniţă.) Moliere sărută banii.
Dar, avînd în vedere faptul că aţi muncit şi în afara programului, Majestatea Sa mi-a poruncit să. vă înmînez şi o sumă în plus pentru poezia care aţi compus-o şi aţi recitat-o regelui. Iată cinci mii de livre. (Ii dă o pungă.)
MOLIERE O, rege! (Lui Lagrange.) îmi laşi cinci sute de livre, iar restul îl împărţi egal la toţi actorii din trupă, le dai banii în mînă.
LAGRANGE Mulţumesc în numele actorilor. (Ia punga şi. pleacă.)
în depărtare răsună marşul triumfal al gărzii.
MOLIERE Iertaţi-mă, domnul meu, pleacă regele. (Iese în
fugă.)
CHIORUL (către Armande): Domnişoară, sînt foarte fericit că întîmplarea... hm, hm... mi-a dat posibilitatea... Căpitanul Companiei de Muşchetari Negri, d'Or-signy.
ARMANDE (face o reverenţă): Armande Bejart. Dumneata eşti renumitul spadasin care poate să spintece pe oricine? CHIORUL Hm... hm... Dumneavoastră, domnişoară, jucaţi
desigur în această trupă.
BOUTON A şi-nceput. O, nechibzuitul meu stăpîn! CHIORUL (priveşte dantelele de la pantalonii lui Bouton): Ai
spus ceva, stimabile? BOUTON Nu, domnule. CHIORUL Asta înseamnă că ai obiceiul să vorbeşti de unul
singur. BOUTON întocmai, domnule. Ştiţi, într-o vreme vorbeam
şi în somp.
CHIORUL Nu mai spune? BOUTON Zău. Şi închipuiţi-vă ciudăţenie...
306
307
20*
CHIORUL BOUTON
CHIORUL BOUTON
CHIORUL
ARMANDE CHIORUL
MOLIERE
ARMANDE MOLIERE
MOLIERE
MADELEINE MOLIERE
MADELEINE MOLIERE
MADELEINE MOLIERE
MADELEINE
Ei drăcie! Fă-ţi rugăciunea!... (Către Armande.)
Chipul dumneavoastră, domnişoară...
(băgîndu-se între ei): ...strigam înfiorător în
somn. Opt medici m-au tratat, cei mai buni din
Limoges...
Şi ţi-au ajutat, sper?
Nu, domnule. în trei zile mi-au slobozit sînge de
opt ori, după care m-am culcat şi am rămas
ţeapăn. îmi luam împărtăşania din minut în
minut.
(plictisit): Eşti un original, stimabile. Fă-ţi rugăciuneaj (Către Armande.) Nădăjduiesc, dom¬nişoară... Asta cine e?
Ah, domnule, e mucarnicul Jean-Jacques Bouton. (dojenitor): Drăguţă, cu altă ocazie o să ascult cu mare încîntare povestea despre cum ai urlat dumneata în somn.
Intră Moliere.
Sluga dumneavoastră. Mă grăbesc să-1 ajung pe
rege.
Cu bine.
Chiorul pleacă. La revedere, maestre.
(o conduce): E noapte fără lună. Am să te aştept. (Către Bouton.) Roag-o pe doamna Madeleine Bejart să vină la mine. Stinge luminările şi du-te acasă-Bouton pleacă, Moliere se schimbă. Intră Madeleine,
e demachiată.
Madeleine, am ceva foarte important să-ţi spun.
Madeleine duce mina la inimă. Se aşază. Vreau să mă însor. (cu voce stinsă): Cu cine? Cu sora ta.
Te implor, spune-mi că glumeşti. Vai de mine, ce spui?!
Luminile din teatru încep să se stingă.
Şi eu?
Ce vrei, Madeleine? Vezi tu, pe noi ne leagă o prietenie trainică. Eşti un camarad credincios, dar dragoste nu mai există de mult între noi. îţi aminteşti, acum douăzeci de ani, cînd erai la închisoare? Cine îţi aducea de mîncare?
MOLIERE Tu! MADELEINE Şi cine a avut grijă de tine timp de douăzeci de
ani?
MOLIERE Tu, tu.
MADELEINE Nimeni nu goneşte un cîine care i-a păzit casa o viaţă întreagă. Dar tu, Moliere, tu eşti în stare şi de aşa ceva. Eşti un om îngrozitor, Moliere, şi mi-e frică de tine. MOLIERE Nu mă chinui. Sînt copleşit de pasiune.
MADELEINE (dintr-o dată cade In genunchi şi începe să se Urască la picioarele lui Moliere): Ce zici?! Poate, totuşi... Schimbă-ţi hotărârea, Moliere! Să facem ca şi cum nici n-am fi vorbit. Vrei? Mergem acasă, tu aprinzi luminările, eu am să vin la tine... Ai să-mi citeşti actul trei din Tartuffe. Ce zici? (Linguşitoare.) După părerea mea e o operă genială... Şi dacă vei avea nevoie de un sfat, cui ai să-1 ceri, Moliere? Ea e un copil... Iar tu, ştii, tu ai îmbătrînit, Jean-Baptiste. Ai tîmpla că¬runt?.... îţi place să dormi cu buiotă. Am eu grijă de tot... îa gîndeşte-te... Luminarea arde, aprin¬dem focul în cămin şi totul o să fie minunat. Iar dacă... dacă totuşi nu poţi altfel... o, te cunosc eu, ce zici de Rivale... Arată rău? Are un corp!... Ei? N-aş spune un cuvînt...
MOLIERE Vino-ţi în fire. Ce tot vorbeşti? Ce rol vrei să iei asupră-ţi? (îşi şterge chinuit sudoarea.)
MADELEINE (se ridică, în culmea disperării): Cu cine vrei, numai cu Armande nu! Blestemată fie ziua în care am adus-o la Paris!
MOLIERE Mai încet, Madeleine, mai încet, te rog. (în şoaptă.) Trebuie să mă însor cu ea... E prea tîrziu... Trebuie. Ai înţeles?
MADELEINE A, asta e! Doamne, Doamne! (Pauză.) Nu mai lupt. N-am putere. Te las. (Pauză.) Moliere, mi-e milă de tine. MOLIERE O să rămînem prieteni, nu-i aşa?
MADELEINE Nu te apropia de mine. Te implor. (Pauză.) Aşa
deci, va trebui să plec din teatru. MOLIERE Te răzbuni?
MADELEINE Dumnezeu mi-e martor că nu. Azi a fost ultimul meu spectacol. Sînt obosită... (Zîmbeşte.) O să mă duc la biserică.
308
309
M0L1ERE Eşti neînduplecată. Teatrul îţi va da pensie.
meriţi. MADELEINE Da...'
MOLIERE Cînd o să-ţi treacă amărădunea, îmi vei reda
prietenia ta şi o să ne vedem iar, sînt sigur. MADELEINE Nu.
MOLIERE Nici pe Armande nu vrei s-o vezi? MADELEINE Pe Armande am s-o văd. Armande nu trebuie să
ştie nimic. Ai înţeles? Nimic. MOLIERE D&...
Luminile s-au stins peste tot.
(Aprinde felinarul.) E tîrziu, hai să te conduc acasă. MADELEINE Nu, mulţumesc, nu-i nevoie. Lasă-mă să stau
cîteva minute la tine... MOLIERE Dar tu...
MADELEINE Am să plec repede, n-ai grijă. Du-te. MOLIERE (se înfăşoară în pelerină.) Adio! (Iese.)
Madeleine stă Ungă candelă, tngîndurată, mormăie ceva.
Prin cortină străbate lumina unui felinar. Intră L a-
grange.
LAGRANGE (cu voce gravă): A mai rămas careva după spec¬tacol? Cine e aici? Dumneavoastră, doamnă Bejart? S-a întîmplat, nu-i aşa? Ştiu. MADELEINE Mă gîndesc, Registre.
Pauză.
LAGRANGE Şi dumneavoastră n-aţi avut puterea să-i mărtu¬risiţi?
MADELEINE E prea tîrziu. Acum nu se mai poate. Mai bine să fiu doar eu nefericită, decît toţi trei. (Pauză.) Dumneata ai o fire nobilă, Varlet, şi numai dumi-tale ţi-am mărturisit taina.
LAGRANGE Doamnă Bejart, sînt mîndru de încrederea dum¬neavoastră. Am încercat s-o opresc, dar n-am izbutit. N-o să afle nimeni, niciodată. Haideţi să vă conduc.
MADELEINE Nu, mulţumesc. Vreau să fiu singură, să mă gîndesc. (Se ridică.) Varlet (surîde), astăzi am părăsit scena. Adio! (Pleacă.)
LAGRANGE Să nu vă conduc totuşi? MADELEINE Nu. Continuă-ţi rondul. (Dispare.)
LAGRANGE (vine la locul unde a stat la început, pune felinarul pe masă, lumina verde II învăluie; deschide regis-
MOIRRON
MOLIERE MOIRRON
MOLIERE
trul, vorbeşte şi scrie): „Şaptesprezece februarie. A avut loc spectacolul regal. în semn de stimă desenez un crin. După spectacol am găsit-o pe doamna Madeleine Bejart în întuneric şi foarte îndurerată. Părăseşte scena..." (Pune pana jos.) Cauza? In teatru s-a întîmplat ceva îngrozitor: Jean-Baptiste Poquelin de Moliere, neştiind că Armande nu e sora, ci fiica doamnei Madeleine Bejart, se însoară cu ea... Acestea nu pot fi scrise, dar în semn de oroare pun o cruce neagră şi nimeni dintre cei ce-or să vină nu va bănui niciodată nimic. Ziua de şaptesprezece s-a încheiat. (Ia feli¬narul şi iese, ca un cavaler întunecat.)
Un timp e beznă şi linişte, apoi, prin crăpăturile clavecinu¬lui, se strecoară o lumină, se aude clinchetul muzical al încuietorilor. Capacul se ridică şi din clavecin iese, aruncind în jur priviri hoţeşti, M o i r r o n. E un băieţandru de cincisprezece ani, neobişnuit de frumos, dar cu o figură vicioasă şi chinuită. E zdrenţăros şi murdar.
S-au dus. Au plecat. Lua-v-ar toţi dracii. Diavolii şi dracii. (Se smiorcăie.) Sînt un amărît şi un nespălat... De două zile n-am dormit... Nu dorm niciodată... (Plînge cu sughiţuri. Lasă felinarul, se prăbuşeşte, adoarme.)
Pauză. Apoi lumina felinarului începe să plutească şi Moliere intră furişîndu-se împreună cu Armande, care poartă o pelerină neagră. Armande scoate un ţipăt. Moirron se trezeşte. Pe faţă i se citeşte spaima. Tremură.
(fioros): Cine eşti, mărturiseşte?
Domnule director, nu mă înjunghiaţi, nu sînt hoţ,
sînt Zacharie, nenorocitul de Moirron...
(izbucnind in rîs): Am înţeles! Ah, şarlatan
afurisit!...
CORTINA