Vlad Muşatescu

1922, 4 mai - Se naşte Vlad Alexandru Muşatescu, în Piteşti, fiul lui Eftimie, "de meserie contabil" şi al Olgăi, "fata unor ţopîrlani de la Poiana Mare".
1928 - Se naşte sora sa, Floreia, despre care va vorbi doar rareori în cărţile sale.
1932 - Absolvă cele 4 clase primare la Piteşti. Dă examen de admitere şi intră la Liceul Militar "D.A. Sturdza" din Craiova.
1936 - Împreună cu un coleg de liceu fuge în... Abisinia, dar nu ajung decît pînă la Bucureşti. Este mutat disciplinar la Liceul Militar "Ferdinand" din Chişinău.
1937 - Părinţii săi divorţează şi se recăsătoresc. Este elev în clasa a VI-a la Liceul Israelit "Cultura - Max Aziel" din Bucureşti.
1938 - Liceul israelit fiind desfiinţat şi cursurile sale nerecunoscute, repetă clasa a VI-a la Liceul Comercial "Gh. Chiţu" din Craiova.
1940-1942 - Corector la diverse publicaţii bucureştene efemere, printre care CURENTUL LITERAR MAGAZIN.
1942, 19 septembrie - Debutează ca prozator în paginile UNIVERSULUI LITERAR, cu nuvela "Maruca Schiavoni".
1943 - Este secretar al editurii ABC din Craiova, unde îşi publică şi primele cărţi (pentru copii): " Bobby Felix Făt-Frumos", "Magdalena şi Tîrţoi", "Pogonici Ariciul".
1943 - Pleacă în Basarabia, unde se însoară pe 27 august cu Penke (Paraschiva Zabunov, de origine bulgară, născută pe 2 noiembrie 1917).
1945, aprilie - Se repatriează, stabilindu-şi domiciliul provizoriu la Craiova.
1945 - Publică primul său roman, "La Sud de Lacul Nairobi", la editura locală ABC.
1945-1946 - Lucrează în redacţiile ziarelor craiovene ÎNAINTE şi SITUAŢIA.
1946-1948 - Director al editurii bucureştene EUROPOLIS (finanţată de P.C.R.).
1946 - Depăşeşte suta de kilograme (în cîţiva ani ajungând la 142 kg, după care vor urma celebrele cure de slăbire).
1948 - Desfiinţîndu-se EUROPOLIS, este numit şeful serviciului de tehnoredactare al EDITURII DE STAT.
1948, 14 iunie - Devine membru al Uniunii Scriitorilor din România.
1949 - Se cunună civil cu Penke, la sectorul „de negru".
1952 - Este transferat ca şef de serviciu la Direcţia Generală a Editurilor, iar apoi va lucra la EDITURA DE STAT PENTRU LITERATURĂ ŞI ARTĂ (ESPLA).
1953, 1 mai - Colaborează la lansarea primului număr al revistei FLACĂRA, unde va lucra ca tehnoredactor pînă în 1958.
1959 - Este tehnoredactor la GAZETA LITERARĂ. Tot în acest an va cumpăra un teren la Tîncăbeşti (lîngă Bucureşti) unde va ridica celebra sa fermă agro-literară şi unde îşi va scrie cea mai mare parte a romanelor sale.
1965-1968 - Este redactor artistic la revista CINEMA.
1966-1968 - Tehnoredactor la SCÎNTEIA.
1968 - Se pensionează medical cu diagnosticul "adenom hipofizar, obezitate şi hipertensiune arterială".
1973, mai - îi apare în revista ARGEŞ din Piteşti singurul ciclu de poezii "suprarealiste".
1973 - Moare mătuşa sa, Raliţa, cel de-al treilea personaj al trio-ului "Conan Doi - Penke - tanti Raliţa" ce animă toate romanele sale.
1974 - Editura DACIA din Cluj îi publică cel de-al treilea roman din ciclul „Jocurile detectivului Conan", "De-a v-aţi ascunselea".
1975 - La editura ALBATROS din Bucureşti îi apare în sfîrşit primul roman din ciclu, "De-a puia gaia".
1976 - Apare "De-a baba oarba", al doilea roman.
1977 - "De-a bîza" este al 4-lea roman din ciclu, apărut tot la ALBATROS.
1977 - Este invitat la Simpozionul traducătorilor de la Vama (Bulgaria). Va reveni în 1980 şi 1982.
1978, mai - Marin Preda, directorul editurii CARTEA ROMÂNEASCĂ îi editează, cele 4 romane enunţate anterior în 2 volume purtînd titlul generic de "Extravagantul Conan Doi".
1981 - Editura ALBATROS îi publică primul volum al noului său roman "Contratimp" (Premiul UNIUNII SCRIITORILOR, în acelaşi an).
1981 - Sunt demolaţi din Calea Moşilor şi primesc un apartament în Colentina.
1982 - Participă la un "schimb de experienţă" la Moscova, la invitaţia Uniunii Scriitorilor Sovietici.

Ultima fotografie a lui Vlad Muşatescu1982 - începe colaborarea cu editura ION CREANGĂ din Bucureşti, care îi va publica mai multe romane umoristice pentru copii. în acest an apare: "Unchiul Andi Detectivul şi nepoţii săi".
1983 - Apare "Contratimp", volumul 2. Este invitat şi participă la Festivalul Umorului de la Gabrovo (Bulgaria).
1984 - La editura CARTEA ROMÂNEASCĂ îi apare primul volum din ciclul memoriilor sale, "Aventuri aproximative".
1984, 8 decembrie - Comuna Tîncăbeşti fiind "sistematizată" din ordinul tovarăşului şi celebra fermă agro-literară rasă de pe faţa pământului, Vlad şi Penke Muşatescu se mută în comuna Găgeni, lîngă Ploieşti.
1985 - Apare "Cei trei veseli năpîrstoci", roman pentru copii la editura ION CREANGĂ.
1986 - Apare "Aventuri aproximative", volumul II.
1987 - Apare "Aventuri aproximative", volumul III şi volumul "Expediţia Nisetrul 2", la ION CREANGĂ.
1989 - Apare "Oameni de bună credinţă" - titlul schimbat de cenzură pentru volumul 4 din ciclul "Aventuri aproximative".
1991 - Apare "Unchiul Andi detectivul şi nepoţii săi, ostrogoţii" într-o ediţie definitivă la editura PORUS din Bucureşti.
1992 - Apare "Patru ostrogoţi, unu' mare şi trei mici!", volum ce încheie ciclul de romane de la editura ION CREANGĂ.
1992 - Sub pseudonimul "James Windley Chance" publică la editura ROLEX din Ploieşti două mini-romane "alimentare" (într-un singur volum): "Zece fufe mititele" şi "Războiul Chiloţilor".
1995 - JURNALUL DE PRAHOVA, săptămînal ploieştean, începe să-i publice fragmente din volumul 5 al "Memoriilor aproximative". În 1997, la împlinirea vîrstei de 75 de ani, i se va acorda titlul de "director de onoare" al publicaţiei.
1996 - Povestiri şi alte fragmente din "Memorii aproximative" îi apar şi în cotidianul GAZETA DE SUD din Craiova.
1997 - Editura AIUS din Craiova îi publică romanul "La Sud de lacul Nairobi", într-o ediţie total refăcută.
1998 - Romanul "De-a bîza" îi este reeditat pentru a treia oară de editura Fundaţiei CHEMAREA din Iaşi.
1999, 4 martie - Ne părăseşte Vlad Muşatescu, lăsînd în urma sa un personaj unic în literatura românească - "Extravagantul Conan Doi" dar şi o descriere remarcabilă a vieţii literare româneşti ante şi postbelice.


Extravagantul Conan Doi

De-a Puia-Gaia
fragment

Pînă să-mi recapăt vederea, mă pomenesc luat de mînă şi cineva începe să pompeze cu ea, gata să mi-o dejghineze din umăr.
- Isaiia Finichi! Daţi-mi voie să mă recomand o dată! Vechea dumneavoastră cunoştinţă. Imposibil să nu vă reamintiţi de mine...

Mai lucrează de cîteva ori la mîna mea, în care timp (destul de îndelung), încep să disting o faţă rotundă şi lătăreaţă, turtită ca un taler, asezonată cu nişte laţe pline de rumeguş, cum se poartă de cîtăva vreme printre clienţii café-barurilor de pe marile bulevarde.

Chipul înverşunatului mi se pare cunoscut. Isaiia Finichi? Parcă am mai auzit undeva numele acesta. Individul este bondoc, poartă şi el nişte blugi, întocmai ca Lucky-Lucky, numai că-s ceva mai slinoşi şi roşi; numeroasele curele şi cureluşe îi vrîstează vindiacul subţire, prevăzut cu multiple şi inutile fermoare. De curele atîrnă cîteva aparate fotografice, vreo trei sau patru, un mega-flesh japonez, nişte exponometre, precum şi alte ustensile moderne din dotaţia unui fotoreporter contemporan.

Ne-a fotografiat prin surprindere. Încă mai are aparatul în mîna stîngă. Se uită prelung la mine, contrariat că nu-l recunosc.
- Păi, n-aţi colaborat la noi, la "Actualitatea", cu reportajul ăla de la Sibiu?... Crima din strada Haller!...

În sfîrşit mi se aprinde dioda. Cum să nu mi-l amintesc? E unul din cei mai aiuriţi fotoreporteri ai "Actualităţii". Omul care fotografiază orice şi oriunde. Dar cu laţele care-i curg de-o parte şi de alta a capului, nu mai seamănă deloc cu persoana pe care o văzusem la redacţie. Numele, ce-i drept, i-l uitasem, deşi nu-i un nume obişnuit.
- Ce mai faci, dom\'le Finichi? Ce meştereşti pe-aici?
- Vacanţier, dom\'le Conan, vacanţier. Aici îmi petrec totdeauna concediul. La madam Nachtigal... de ani de zile...
- Şi-n fiecare an, îmi rămîne dator cu cîteva sute de lei...
Coana Mariţa îi mai retează din entuziasm, furnizînd această informaţie ce nu pare să-l bucure din cale-afară.
- Vai de mine, venerabilă doamnă, dar pînă la urmă nu vi le-am achitat?
- Sigur că nu! Şi mai slăbeşte-mă cu venerabilă, că tot nu-ţi reduc din datorie. De fiecare dată mă aiureşti... ba c-ai isprăvit banii, ba că mi-i trimiţi prin poştă, că-mi vei face fotografii pentru ei, de parcă aş avea nevoie de fotografiile matale acum, la vîrsta mea. De ce nu m-ai tras în poză cînd aveam şaptezeci de kile şi treizeci de ani?... Ştii ce, dom\'le Sică, te-aşteaptă cineva afară... nu vezi că sîntem ocupaţi?...

Madam Nachtigal se poartă cu el cam aspru, dar sever (după cum obişnuieşte să zică tanti Raliţa). În doi timpi şi trei mişcări, îl evacuează din living-room. Şi în răstimp ce Isaiia Finichi se plasează pe-o orbită mai îndepărtată, coana Mariţa îmi dictează autoritar:
- Hai, dom\'le Conan, mută-ţi şase-unu ăla pe care l-ai dat, că ne-apucă noaptea... Lasă-l pe Sică. M-am săturat de el, ca de mere coricove. Mereu se ţine de tîmpenii dintr-astea. Nici nu-mi dau seama ce-o tot fi învîrtind cu aparatele alea. Ce fotografiază?...


Începe să mă chinuiască foamea. Sîntem la a treizeci şi treia partidă. Bineînţeles, cîştig în continuare. Am deschis fereastra, să nu murim asfixiaţi de trîmbele de fum pe care le azvîrle pe nări coana Mariţa. Răcoarea nopţii montane - trebuie să fie cel puţin ora zece - răzbate în living-room şi ne învăluie plăcut.

Acum mi-e foame de-a binelea. Pe neaşteptate, îmi amintesc că n-am vorbit nimic cu madam Nachtigal în privinţa mîncării. De fapt, nici în privinţa pretenţiilor materiale pentru odaie.

Atac direct:
- Coană Mariţo, pînă să-ncepem partida următoare, ar fi cazul să discutăm niţel despre costul găzduirii şi-al hranei... Eu ţin regim, aşa că n-o să ai prea multă bătaie de cap...
- Vai de mine şi n-ai luat nimic în gură de cînd ai venit! Ne-am lăsat furaţi de afurisitele astea de table. Să-ţi dau să guşti ceva?
- Nu v-aş refuza! Mi-e o foame atît de cumplită, încît aş încălca bucuros regimul de slăbire...

Fără să-mi mai comunice ceva în privinţa problemelor materiale, madam Nachtigal dă fuga spre fundul living-room-ului. Cu toată trupeşia, coana Mariţa se mişcă ca o zvîrlugă. Pesemne că s-a îndreptat spre bucătărie. Dar peste cîteva secunde, se întoarce cu mîinile goale.

O privesc nedumerit.
- Puţintică răbdare, că vine cît ai zice peşte!... La urma urmei, ce-ai voie să mănînci, dom\'le Conan? Zici că ţii regim, dar arăţi cam voinic, eşti destul de împlinit, ca să spun aşa... Cu odaia, o să ne împăcăm noi la preţ, cu un pol şi jumătate pe zi te-ai plătit... Dar cu mîncarea, trebuie să văd mai întîi ce pofteşti...
- Coană Mariţo, dacă ai la îndemînă o oaie, e bine s-o tunzi, nu s-o jupoi! Cum să-ţi dau 30 de lei pe zi? Ce, eşti hotel de lux? Ai telefon, portar, regie, bar de zi şi bar de noapte? Hai să fim serioşi! Mai mult de-un pol nu se merită...
- Stai blînd, dom\'le Conan, ne-nvoim şi cu un pol, mai ales dacă o să rămîi mai multă vreme... Şi ce rîmneşti să mănînci?
- Mai nimica toată, madam Nachtigal! Dimineaţa, un ceai de sunătoare, amestecat cu muşeţel, tei şi trandafiri, pe care ţi-l dau eu, gata mixat, apoi nişte brînză de "veci" (c-aşa îi spun eu), la prînz, o supă de zarzavat, strecurată, o bucăţică de carne fiartă sau friptă la grătar, ceva fructe, iar seara, la fel ca dimineaţa. Mezeluri şi tocături nu folosesc, cafea mi-am adus în gemantan, pîine n-am voie decît 100 de grame pe zi, aşa că, vezi, nu-i cine ştie ce...
- Şi cu regimul ăsta reuşeşti să te menţii la nivelul actual? Să nu-mi spui că-i aşa, că te şi cred! Mari mincinoşi sînt şi graşii ăştia, dom\'le Conan. Şi fără să fie scriitori. Barem eu mănînc pe faţă, nu spun că mă îngraş din pricina regimului dietetic...
- Cu mîncărurile pe care ţi le-am enumeart, trebuie să slăbesc. Cum am făcut de m-am îngrăşat, asta-i altă poveste... Dar în clipa de faţă, sînt în stare să ronţăi şi fier-beton de 0,5... Regimul îl începem de mîine!

Între timp, madam Nachtigal dăduse la o parte tablele şi întinsese o faţă de masă, pe care arajează grijulie două tacîmuri şi nişte farfurii. La vederea operaţiunilor, încep să mă treacă sudorile. E clar, fac o criză de hipoglicemie. Mă uit în dreapta şi-n stînga, dar nu observ nimic care să-mi combată simptomele.

Pînă şi coana Mariţa începe să dea semne de nervozitate:
- Ce moşmondeşti acolo, Bilă? Nu mai vii odată?