Federico García Lorca

S-a născut în municipiul Fuente Vaqueros dn Granada (Spania), în sânul unei familii înstărite, pe 5 iunie 1898 şi a fost botezat Federico del Sagrado Corazón de Jesús García Lorca. Tatăl său a fost Don Federico García Rodríguez, un moşier, iar mama sa, Doña Vicenta Lorca, profesoară, a fost cea care i-a stimulat lui Federico gustul pentru literatură.
Încă de la vârsta de doi ani, conform biografului Edwin Honig, Federico García Lorca şi-a demonstrat abilitatea de a învăţa cântece populare şi tot la o vârstă a început să organizeze mici reprezentaţii de slujbe religioase. Sănătatea lui era şubredă şi a început să meargă de-abia la patru ani. Mai târziu avea să citească, obligat fiind să rămână în casă, operele lui Victor Hugo şi Miguel de Cervantes.
Ca şi student evoluţia sa a oscilat, dar, după ce abandonase Facultatea de Drept din Granada pentru a se instala în Rezidenţa Studenţilor din Madrid, s-a întors la Universitatea din Granada şi a obţinut diploma de avocat.
Localizarea meridională a Granadei, care încă păstra vie moştenirea maură, folclorul şi caracterul rural, au lăsat urme vizibile în creaţia lui Lorca, în care se îmbină proza cu romanţele. Don Fernando de los Ríos a fost cel care l-a îndrumat pe atunci pianistul Lorca către poezie; astfel, în 1917, Lorca avea să scrie primul său articol despre José Zorrilla, cu ocazia aniversării sale.
Spania din timpul lui Lorca era moştenitoarea generaţiei lui 98, cu o viaţă intelectuală în care nume precum Francisco Giner de los Ríos, Benito Pérez Galdós, sau Miguel de Unamuno, şi ceva mai târziu José Ortega y Gasset îşi puseseră amprenta, luptând împotriva problemelor cu care se confrunta Spania în acea perioadă. Au influenţat de asemenea sensibilitatea în formare a poetului Lope de Vega, Juan Ramón Jiménez, Antonio Machado, Manuel Machado, Ramón del Valle-Inclán, Azorín şi chiar şi antologiile de poezie populară.
În 1918 şi-a publicat prima carte, „Impresii şi peisaje”, cu banii primiţi de la tatăl său. În 1920 a avut loc premiera operei dramatice „El maleficio de la mariposa” („Fluturele vrăjit”) iar în 1921 şi-a publicat prima carte de poezii. În 1923 s-au pus în scenă comediile de teatru de păpuşi „La niña que riega la Albahaca y el príncipe preguntón” („Fetiţa care udă Busuiocul şi principele curios”). În 1927, la Barcelona, şi-a expus pentru prima oară picturile.
În această perioadă comunică intens cu poeţi din generaţia lui rămaşi în Spania : Jorge Guillén, Pedro Salinas, Gerardo Diego, Dámaso Alonso, sau Rafael Alberti, dar în primul rând cu regizorul Luis Buñuel şi cu pictorul Salvador Dalí, de care se pare că a fost îndrăgostit şi căruia i-a dedicat o odă. Dalí a fost cel care a pictat decoraţiunile pentru prima dramă a lui Lorca, „Mariana Pineda”. În 1928 Lorca a publicat revista literară „Gallo” („Cocoş”), dar a trebuit să abandoneze proiectul după doar două numere.
În 1929 Lorca s-a decis să plece la New York. Deja i se publicaseră, pe lângă operele menţionate, „Canciones” (1927) şi „Primer romancero gitano” (1928), considerată opera sa poetică cea mai accesibilă, deci cea mai populară. Lorca se simţea deranjat de cei care îl considerau ţigan. De asemenea se spune că în această perioadă l-a cunoscut pe Picasso.
Rodul călătoriei în New York a fost cartea de poezii „Poeta en Nueva York” („Poet în New York”). Se pare că a fost o etapă fericită din viaţa sa, chiar dacă nu a reuşit să înveţe engleză. Cu toate acestea a rămas indignat de nedreptatea socială din Statele Unite. În 1930 a plecat la Havana, unde a scris o parte din operele sale „Así pasen cinco años” şi „El público”, iar în acelaşi an s-a întors la Madrid. Acolo a aflat că se va pune în scenă farsa sa „La zapatera prodigiosa” („Pantofara prodigioasă”).
În 1931 a fost instaurată a doua republică spaniolă, iar Don Fernando de los Ríos a fost numit Ministrul Instrucţiunii Publice. García Lorca a fost numit codirector al companiei statale de teatru „La barraca” („Baraca”) şi a dispus de fonduri pentru producerea şi organizarea a numeroase opere de teatru, de toate tipurile. A compus în această perioadă „Bodas de Sangre” („Nunta însângerată”), „Yerma” şi „Doña Rosita la soltera”.
În 1933 a călătorit în Argentina ca director de teatru, fapt ce a atras atenţia asupra acestei ramuri a artei. De exemplu, punerea în scenă a operei „La dama boba” de Lope de Vega a atras un public de mai bine de 60.000 de persoane. Între 1933 şi 1936 Lorca a scris opere precum „Diván de Tamarit” şi „Llanto por Ignacio Sánchez Mejías” („Plânset pentru Ignacio Sánchez Mejías”), care au mişcat profund sensibilitatea lumii hispanice. De această perioadă mai aparţine şi drama „La casa de Bernarda Alba”. Pe când a izbucnit Războiul civil spaniol, Lorca muncea la opera sa „La destrucción de Sodoma”.
García Lorca a refuzat să se refugieze în Columbia sau în Mexic atunci când a izbucnit Războiul Civil. Ambasadorii acestor state îi oferiseră acest ajutor deoarece intuiseră că poetul ar putea deveni victima unui atentat, pentru că era un funcţionar înalt în cadrul Republicii. Poetul însă a refuzat acele oferte şi a ales să-şi petreacă vara în casa sa din Granada.
În acele momente critice din punct de vedere politic, cineva l-a întrebat în privinţa orientării sale politice, iar el a răspuns că se simte în acelaşi timp catolic, comunist, anarhist, libertarian, tradiţionalist şi monarhist; de altfel nici nu s-a afiliat vreunei formaţiuni politice şi nici nu s-a distanţat de vreunul dintre prietenii săi din motive de preferinţe politice. El se simţea, după cum a declarat pentru ziarul „Sol” din Madrid cu puţin timp înainte de a fi asasinat, „în mod integral spaniol”.



„Yo soy español integral y me sería imposible vivir fuera de mis límites geográficos; pero odio al que es español por ser español nada más, yo soy hermano de todos y execro al hombre que se sacrifica por una idea nacionalista, abstracta, por el sólo hecho de que ama a su patria con una venda en los ojos. El chino bueno está más cerca de mí que el español malo. Canto a España y la siento hasta la médula, pero antes que esto soy hombre del mundo y hermano de todos. Desde luego no creo en la frontera política.”
„Eu sunt în mod integral spaniol şi ar fi imposibil pentru mine să trăiesc dincolo de hotare; dar îl urăsc pe cel care este spaniol doar de dragul de a fi spaniol, eu sunt fratele tuturor şi îl detest pe omul care se sacrifică pentru o idee naţionalistă, abstractă, din simplul motiv că îşi iubeşte ţara cu o legătură la ochi. Mă simt mai apropiat de chinezul bun decât de spaniolul rău. Cânt Spania şi o simt până în măduva oaselor, dar înainte de asta sunt cetăţean al lumii şi frate cu toată lumea. În nici un caz nu cred în graniţele politice.”
În urma unui denunţ anonim, pe 16 august 1936 Lorca a fost arestat pe când se afla în casa unui amic, poetul Luis Rosales. Acesta a obţinut din partea autorităţilor naţionaliste promisiunea că Lorca va fi pus în libertate „si no existía denuncia en su contra”, dacă nu va exista nici un denunţ împotriva sa. Acest denunţ a venit din partea unor moşieri care priveau cu ochi răi ideile progresiste ale tatălui lui Lorca. Ordinul de execuţie a fost dat de guvernatorul civil al Granadei, José Valdés Guzmán, şi în zorii zilei de 18 august 1936 Federico García Lorca a fost asasinat între Víznar şi Alfacar şi cadavrul său încă zace undeva, într-o groapă comună.
S-au publicat postum operele sale „Primeras canciones” şi „Amor de Don Perlimplín con Belisa en su jardín”.


A murit în zori

Noapte cu patru luni
şi un singur copac,
cu o singură umbră
şi o singură pasăre.

Caut în carnea mea
urmele buzelor tale.
Izvorul sărută vântul
fără să-l atingă.

Port acel NU ce mi-ai dat,
în podul palmei,
ca o lămâie de ceară aproape albă.

Noapte cu patru luni
şi un singur copac.
În vârful unui ac
stă dragostea mea, rotindu-se.


August

August.
Potrivnice - amurguri
de piersici şi zahăr,
soarele-n după-amiază
ca un sâmbur de fructă.

Porumbu-şi păstrează întreg
surâsu-i galben şi aspru.

August.
Copiii mănâncă
pâine neagră cu lună bogată.




Ghitara

Începe plânsul
ghitarei.
Se sparg cupele arborilor
pline cu dimineaţă.
Începe plânsul
ghitarei.
E inutil
s-o faci să tacă.
Plânge monoton
cum plânge apa,
cum plânge vântul
peste zăpadă.
E cu neputinţă
s-o faci să tacă.
Plânge lucrurile
pierdute departe.
Nisipul din Sudul fierbinte
visând camelii albe.
Plânge săgeata fără ţintă
amurgul fără zori
şi prima pasăre
moartă în ramuri.
O, ghitara!
Inimă rănită
de cele cinci săbii.


Întâlnire

Nici tu, nici eu
nu vrem să ne-ntâlnim.
Tu... pentru ceea ce ştii.
Eu... fiindcă-aşa am vrut!
Mergi pe această cărare.
În palme port urmele
ţintelor.
Nu vezi cum sângerez?
Mergi fără grabă,
nu privi nicicând înapoi
şi roagă-te asemeni mie
sfântului Caetano,
căci nici tu, nici eu
nu vrem
să ne-ntâlnim.


N-am vrut

N-am vrut să-ţi spun nimic

Am văzut în ochii tăi
doi arbori nebuni,
De adieri, de râs, de toamnă.

Se legănau
N-am vrut

N-am vrut să-ţi spun nimic.