Am cetit, iubite frate, mărturisirile tale
Şi le crez că-s strecurate chiar din simţire de jale;
Nu-mi rămâne îndoială că ţi-au adus oţărire
Politica cea vicleană ce au toţi grecii din fire,
Şi fănarul care arde seul topit cu cruzime,
Şi nevinovatul sânge al zimbrului cu prostime...
După acestea urmează şi a gustului schimbare;
Din curtezan cu mândrie, calic rob cu fală mare,
Să te faci plugar de ţară, sămbrăluit cu prostimea,
Şi să guşti viaţa cea dulce ce nu are isteţimea!
Vei vide, dragă tovarăş, că - pe brazda ce răneşte
Fierul plugului cu huiet, - prostul care cornăreşte,
Sudori varsă şi se luptă fără de nici o cruţare,
Ca să ducă frupt de sânge crocodililor din mare...
Ş-ăi veni la cunoştinţă ca să crezi că cu dreptate
Iscălitul versuieşte... şi zice, şi face toate.
Săracelor tinereţe
Săracelor tinereţe!
Călătoare şi drumeţe
Pe minută şi pe ceas:
Chiar ca nisce viorele
Şi timpurii brânduşele
Viaţa vi-i cât un popas!
Ieri şi astăzi înflorirăţi,
Mâni şi poimâni vieţuirăţi,
Şi mai poimâni v'aţi trecut...
Nelăsând pe urma vostră
Decât uitarea cea proastă,
Un biet trup zidit de lut!
În starea bătrâneţei
Si 'n călindariul vieţei
Spuneţi-mi, ce-aţi însemnat?
De cât pofte şi dorinţă,
Aevea şi 'n nefiinţă,
Ce mintea v'a turburat?
S'apoi ele trecură,
Chiar ca o nălucitură,
Ce ţi s'arată, dar nu-i...
Lăsând numai pomenire
Într'a omului simţire
De necazurile lui!
Nume
Mă duc, stăpână, de-acum şi nu ştiu de-oi mai veni.
Ah, ascultă, să-ţi grăiesc, până n-apuc a muri
Răbdare îţi zic să faci şi răbdând să nu urăşti,
Inima care ţi-am dat numai tu s-o stăpâneşti.
Ori în ce stare voi fi, să ştiu că m-or îngropa
Amanet cu viaţa mea numai la dragostea ta.
Rob desăvârşit al tău fiind dat prin giurământ,
A mă preface nu-i chip până ce-oi intra-n pământ.
Ce este nurul?
Ah, nurule, împărate a podoabelor fireşti,
Fiinţă necunoscută priceperii omeneşti,
Tu ce ţâi împărăţia într-un cuprins de obraz
Şi stăpâneşti lumea toată numai prin plac şi prin haz,
Cu duhul şi cu sâmţârea pururea într-aripat,
Dai fiinţă la fiinţa în care eşti răvărsat.
Întocmai şi mai mult încă decât fierul la magnit
Tragi pe inimi cu plăcerea şi le supui la iubit.
Frumusăţa fără tine este un chip zugrăvit,
Ce nu-nghimpă la sâmţâre, nici porneşte la-ndrăgit.
Ea podoabelor supusă, tu podoabe covârşeşti,
Ea oglinzii să închină, tu oglinda o sfinţăşti.
Ochii ce te au pre tine cu sâmţârile grăind
Parcă farmecă cu libov, parcă fulgeră clipind.
Guriţa ce să deşchide supt a tale zâmbituri
Dă graiului o dulceaţă prin care tu inimi furi.
Ah, nurule, împărate, ţâe numai mă închin,
Pentru tine slăvesc lumea, pentru tine eu suspin
Omule, slabă fiinţă...
Omule, slabă fiinţă şi la patimi cu plecare,
Unde ţi-i înţelepciunea, unde ţi-i mintea cea mare?...
De te 'nalţi şi sbori cu mintea la tronul Dumnezeirii,
De măsuri pămînt şi ceruri şi pătrunzi tainele firii, —
Nu te îngânfa, că eşti ţărna, pe care o poartă vuitul...
Ci te plânge, că 'n patimi tu singur îţi sapi mormîntul!
Pururea ţie stăpâne, pururea duc şi te poartă;
Ele sînt în toată vremea a vieţei tale soartă.
Ce poate înţelepciunea, ce poate şi biata minte,
Când prăpăstii privesc ochii şi 'napoi şi 'nainte?
Şi se 'ncape biruinţă sau răbdare sau putere,
Când frageda inimioară se despică de durere?
Şi se 'ncape vr'o mărime, când fiinţa pătimesce,
Când sufletul de necazuri ca de moarte se sdrobesce?...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu