Mircea Jurca (1960-2007)

Engrame

Cât încă poţi să mai priveşti în tine

Ni-i totul pierdut

Te înveleşte ochiul în coconul zilei

Înmormântate ieri.

Dar la un fapt de seară, în pragul absolvirii

Când farămi - karateka! – un vraf – tăbliţele de-argilă

În cămăruţa ta de os

Agenţii vor descinde:

„Herr General  Altzheimer’s ordin:

Aceste amintiri se confiscă!

Illegal!... etwas subversiv!”

„Orice!”, vei striga, patetic Arhimede

„numai nu-mi stricaţi engramele!

cuiburile unde cresc răsaduri de cuvinte…

răscrucile de neiubire…

căuşele palmelor în care leagăn adevăratul guru…

şaua tinereţii sângerate cu cravaşa!”

Tălpi de silenţiu cu reliefuri groase

Vor amprenta marama de cenuşă

Imponderabilă, fugace

-doar umbră şi vis - …

Sertare trase dintre coaste

Cadrane pe trepta ca o apă uzată

Un văl cernit pe lingura sorbită chiar acum

Sinapsele stinse pe rând, economic

Numai „EXIT” pâlpâie la uşa

Mansardei… sala de bal de altă dată…

……………………………………………………………………..

Afară în soare

Bone cu bonete

Educă infanţii, cu ură

Să-şi nege nobleţea.

Balada stalkerului

Prin derma bătucită de ucenicie

Prin case mari, cărturăreşti

Aleargă laptele supt din hârtie!

Când te întreb pe ce cărări pluteşti

La steaua care urlă de furie

Cercând să ne ajungă prin fereşti

Din calea mea să nu te mai fereşti

Că vin să te îmbrac în poezie!

Te voi spăima cu măşti groteşti

Pe rânjet o să-mi trag o pălărie

La miezul nopţii te-oi purta-n dovleci-caleşti

Ascunşi  în metatext şi-alegorie

Cu forţa minţii-Om sparge sâmburi de poveşti

Vom bea din Ved(r)e stropi de veşnicie

Tot operând cuvinte fără-anestezie

Picior după picior ne-om depărta de Ipoteşti

În cea dintâi, spre dincolo, călătorie…

Passwords

Stau în calea voastră ca o barieră

Şi nu vă las să treceţi!

Degeaba vă deghizaţi, vă puneţi măşti sau pene,

peruci, favoriţi, ochelari negri, pseudonime…

Nu mă păcăliţi!

Pentru că sunt (grădinar) de-al vostru!

Am şi eu paznicul meu personal

care râde cu poftă

de toate tertipurile mele savante…

El e mai tare ca mine, eu, decât voi!

Astfel stăm încremeniţi în salt

ca săgeata lui Zenon,

ne cerem obolul unul altuia

şi nu-l dăm!

În timp ce pe buzele noastre de nisip

parolele se uzează moral…

Privind înapoi (or’ Mânie ?)

Rup file dintr-o carte de sânge

Cum în basmul înfricoşător

Djinul reteza, pe rând,  cu sabia

Membrele femeii necredincioase

Şi păstrătoare de taină

Aşa îmi pare acum

Când repipăi ca-n Braille

Litere dăltuite cu trudă

În table de carne

Ce gândeam că poartă legea,

Slove surdo-mute, slute

În derivă pe marea vorbelor deşarte

Mai bine o ucid în faşă

N-o acopăr cu coperte şi cotor

O las, nemilos, să îngheţe

Şi cu mâini tremurătoare

Smulg, una câte una

Paginile obstinate să tacă

Dar, ca-n poveste, netrădătoare…

Cafeneaua  literară  ipotetică

La birtul unde cafeaua e pentru novici

Inde curg valuri de votcă

Iar ţigara n-are rost a fi aprinsă

Pen’că ocnaşii respiră cum fumează

Cuvintele se pierd în lătratul tusei

Pe când încearcă să dea un sărut cerului

Sfioşi ca întotdeauna cu iubirea de comesean…

Am tras draperiile albastre şi ne-am învelit în blues

Pavăză împotriva uitării, înăuntru…

Nimic nu se pierde

Şi, dureros, nimic nu se câştigă…

Iar doctorul Bănescu, pre EA călcând,

A luat-o înainte şi ne strigă…