Ceaţă,vânt,zăpadă şi tăcere,
Raza lunii fâlfâie tăcut.
Inima c'o molcumă durere
Îşi aduce-aminte de trecut.
Spulberat omătul se despică.
Pe-aşa lună,eu pe-ascuns ieşit,
Îndesându-mi cuşma de pisică,
Casa părintească-am părăsit.
Iarăş sunt în locurile mele,
M'au uitat? Sau minte mă mai ţin?
Stau măhnit,ca un gonit de rele,
Reîntors la vechiul lui cămin.
Cuşma mi-o frământ fără cuvinte,
Sufletul prin gânduri mi-l deşir,
De bunicii mei mi-aduc aminte
Şi de'zapezitul cimitir.
Toţi vom fi acolo...poţi să sameni
Viaţa ta cu râs sau cu tumult...
Pentru asta trag aşa spre oameni
Şi-i iubesc pe toţi atât de mult.
Pentru asta inima mi-i moartă
Când privesc al anilor prăpăd...
Veche casă c'un dulău în portă,
Par'că ştiu că n'am s'o mai revăd.
Mic sălaş în sineala obloanelor
Mic sălaş în sineala obloanelor
Care veşnic la tine mă chemi-
Prea aproape mi-e zvâcnetul anilor
Spulberaţi printre neguri şi vremi.
Codrul, lunca visez adese
Şi tomnatecul nostru lan,
Peste care sură se ţese
Stamba cerului nordic sărman.
Nu-mi doresc un afund de lume,
Înclinat spre încântec nu-s,
Dar în suflet păstrez fără nume
Gingăşia aleanului rus.
Îndrăgit-am cărunţii cocori
Ce în zarea pustie tot ţipă,
Că nu văd, pribegind pe sub nori,
Vreun ogor mănos sub aripă.
Doar mestecenii foşnesc în vânt,
Doar răchite golaşe şi ude,
Chiot lung de tâlhari se aude,
Ce te bagă de viu în pământ.
Cât nu cerc să-mi descânt de iubit,
Nu mă-ascultă simţirea păgână,
Drag îmi este mult, glie bătrână
În săraca ta haină de cit.
De aceea şi zvâcnetul anilor
Mai aproape-mi adie din vremi.
Mic sălaş în sineala obloanelor
Care veşnic la tine mă chemi.
Douăzeci de ani
Potopul ploii s'a topit în sine,
Furtuna toată s'a făcut nimic.
Serghei Esenin, mi-i urât cu tine,
Şi silă mi-i privirea să-mi ridic.
Printre copacii cerului se cască
Mari aripi neauzite de urechi,
Cântarea ta nu poate să trezească
Strămoşii, din mormintele lor vechi.
Ţi-a 'nsângerat cuvintele rebele,
Nemărginitul vremilor abis.
Nu peste veacuri, ci în tomuri grele,
Va răsuna zădarnicul tău vis.
Şi cineva l-o dramui sub pleoape,
Trosnind uscate degete, vârtos.
De nu ştiu cine seara ta-i aproape
Şi eşti pe lumea asta de prisos.
Pe Block şi Briusov, mâne-i vei întrece,
Şi mulţi din tine îşi vor face ţel.
Dar zorile la fel se vor petrece
Şi clipele vor izbucni la fel.
Tu n'ai să schimbi ţărânile ursuze,
Nici n'ai să dai cu versul tău îndemn,
Neputincioase, roşiile-ţi buze,
Sunt pironite pentru veci pe lemn.
Pentru vecie, braţele şi anii
Şi-a desfăcut stelarul tău Pillat...
O, Eli, Eli, Lama Sabachtani,
In asfinţit scoboara-mă treptat.
Amurgeşte purpuriul...
Amurgeşte purpuriul
Peste pânza de azur.
Râde-n lacrimi clopoţelul
Prin poiana dimprejur.
Se-ntunecă pe vâlcele,
Muşchiul pare de argint,
Iară luna printre stele
Pare-un corn alb sfâşiind.
O troică pe drum goneşte
Către hora-ntinsă-n sat.
Caii-aleargă nebuneşte,
Fetele privesc prin gard.
Pare-a fi cuprins de streche
Vizitiul cel frumos.
Dându-şi cuşma pe-o ureche,
El salută majestuos.
Mai roz decât o cămaşă
E-amurgul întins pe văi.
Iar trăsura aurită
trece-n zvon de zurgălăi.
Epitaf
Nu cădea tu steaua mea supţire,
Prăpădind mănunchi de raze reci,
Căci acolo'n fund de cimitire,
Inimile nu mai bat în veci.
Luminezi prin stepe şi prin vremuri,
Umplând pacea câmpului, spre zori,
Sufletul de friguri mi-l cutremuri
Ca strigarea duşilor cocori.
Inălţându-şi creştetul de sfântă
Peste culmi şi crânguri şi tăceri,
Aud iar cum nu ştiu cine cântă
Despre toate câte-au fost mai ieri.
Toamna asta 'n aur îmbrăcată,
Din aceşti mesteceni fără chip,
După cei ce am iubit odată
Plânge 'ncet cu frunze pe nisip.
Ştiu, ah ştiu! Curând- curând în seară
Şi din vina nimănui, mereu,
Subt grilaj de schijă funerară
Trebui- va ca să zac şi eu...
Se va stinge flacăra din vatră,
Inima întoarce- se- va' n praf,
Buni prieteni îmi vor pune-o piatră
Şi-or rima un vesel epitaf.
Dar privind tristeţea şi mormântul,
Pentru mine-aş scri, definitiv:
Şi-a iubit el ţara şi pământul,
Cum iubeşte crâşma un beţiv.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu