Strada aşteaptă noaptea.
Istorie şi tăcere-i totul.
De-a lungul drumului
arborii dorm pe cer.
Iar oraşul trist e violet.
Un cer de aprilie, fantastic,
cer violet cu uşoare preludii
de lumini stelare.
Acum lămpile ard la ferestrele
zăbrelite. Un câine scheaună
la o uşă-nchisă. O pisică neagră
se roteşte iute pe cerul calm...
Ah! Acea lampă galbenă,
pacea copiilor orbi,
nostalgia ferestrelor,
prezenţa celor ce au murit!
Şi poveştile pe care le-am spus
în acele seri de aprilie,
care nu s-au mai întors vreodată,
în timp ce scrutam stelele!
Iar întunericul cade
intim şi uriaş, cu-mpăcare,
între îndepărtatele murmure
ale oraşelor mărunte…
Oră imensă
Tulbură pacea doar o pasăre, un clopot…
Parcă-ar vorbi în taină cu-amurgul amândoi.
E liniştea de aur. E seara de cristale.
Candori rătăcitoare trec legănând copacii.
Şi dincolo de toate prin vis pârâul clar
printre mărgăritare spre infinit aleargă…
Singurătate! Totul e limpede şi stins…
Tulbură pacea doar o pasăre, un clopot…
Iubirea e departe… Nepăsătoare, calmă,
inima-i liberă. Nici veselă, nici tristă.
Culori, parfumuri, brize şi cântece o fură…
Parcă-ar pluti pe lacul unor simţiri imune…
Tulbură pacea doar o pasăre, un clopot…
Parcă-ai putea cu mâna s-atingi eternitatea…
Luna poleise râul...
„…Umblă apele zorilor…”
(cântec popular spaniol)
Luna poleise râul,
- O, răcoarea dimineţii! –
Şi din larg veneau tot valuri
Văruite cu lumină.
Câmpul mohorât şi firav
Se-ngălbenea mereu. Rămase
Numai cântul cel de greier,
Plânsul tulbure al apei.
Vântul se-ascundea prin peşteri,
Groaza se-nchidea-n colibe.
Printre cetină de pini
Aripi prinseră-a se-ntinde.
Stelele mureau pe boltă,
Munţii sângerau în zare.
Colea-n puţul din grădină
Ciripea o rândunică.
Dimpreună cu toate inimile
Dimpreună cu toate inimile
Azi îngropate, ce m-au iubit,
Îngheţat între spaime obscure
Mă simt oarecum îngropat.
Dimpreună cu toate inimile
Azi triumfătoare, ce m-au iubit,
Arzând în amurguri, mă simt
Oarecum transfigurat.
Duminică de primăvară
O pasăre, în lirica amiezii virginale,
Dă glas printre marmori, palatul sonor.
Visează-n ceruri soarele vii focuri pe cristale.
Şi-i aur cantilena havuzelor în cor.
E-o sărbătoare-n limpezi ecouri cristaline:
De printre marmori, pasărea; lângă fântâni, răsura.
Gâtlej de sloi fierbinte! Albastre, argentiniene,
Dulci tremure-nfioară petalelor nervura.
Ca-ntr-o visare trează păşesc, strivit de har,
Zâmbindu-mi nălucirii, pe lespezi mari de soare.
Mi-e inima-mbibată de suflul nobiliar
Al păsării, luminii, fântânilor şi floarei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu